Confluenţe: Gheorghe PÂRJA

Paharul scump

 

Cum să m-avânt din nou în larg

Când marea s-a făcut ocean

Paharul scump lângă catarg

Luceşte-n cerul diafan

 

Râvnita cupă de smarald

Cea negăsită de arcaşi

A pus pe faţa lumii fard

Poate venin pentru urmaşi

 

Când o să bem din scumpa cupă

Solară-n vremi şi seminţii

Vom prinde iarăşi dor de ducă

Spre sărbătoarea celor vii

 

Cei morţi ce au ştiut să moară

Se întorc din faldul unui vis

Şi ne vestesc a câta oară

Petrecerea din Paradis

 

Piatra din alun

 

De am rămas cuiva dator

Luaţi-mi banul din câştig

Nu dau de seamă tuturor

Răbdarea de a strânge frig

 

Nici soarele nu e comun

Nu-i fix în orişice livadă

Mângâie creanga de alun

Şi piatra când ajunge pradă

 

Unor vâltori de ape grele

Ce pustiesc amarnic malul

De se întunecă în stele

Şi aurul, dar şi cristalul

 

O, unde-i, ţara să te duci

Unde ne sunt învingătorii

Să numeri câmpuri fără cruci

Să porţi măreaţa faimă a erorii

 

Nu dau de seamă nimănui

Ce vremi trăiesc printre verdeaţă

Pentru onoarea soarelui

Adun greşeala de-o viaţă

 

Să nu fiu rău, să fiu mai bun

Pe rătăcitul coridor

Să-ntreb doar piatra din alun

Unde e ţara din decor.

 

 

Mânia

 

Dintr-o mânie feudală

Străinii au aprins cetatea

Au retezat cu mare fală

Firul de păr ce dă etatea

 

Cenuşa de sub temelie

Cu gloria întunecată

Nu este ce era să fie

O urnă-n veci străluminată

 

Trântit pe spate ca un veac

Ultimul paznic se întreabă

Unde e soarele de leac

Ori steaua prăbuşită-n iarbă

 

Că prea a fost aşa să fie

Singurul martor ce-adună

O prăbuşire din mânie

Ca o potcoavă cât o lună

 

 

 

O lume

 

Pigmeii de ajung pe tron

Uită statura din bineţe

Visează glorii de ozon

Devin bătrâni din tinereţe

 

Vor apa să devină foc

Arsura n-are vindecare

Steaua grea fără noroc

Demult s-a scufundat în mare

 

În casa lor de împăraţi

Fără coroană dar cu vrere

Ascut cuvintele spre fraţi

Croindu-şi alte emisfere

 

Ce-i mult puţinului nu place

De înălţimi se face rău

Din piatra clipelor vorace

Cioplesc un chip de semizeu

 

Învârt o lume de iluzii

Ca linghişpirul în sezon

Icoanelor le fac perfuzii

Pigmeii când ajung pe tron

 

Privelişte tandră

 

A secat cu totul amintirea

Când te-am cunoscut, în care tren

Ce urca în munţi cu miruirea

Unui cântec fără de refren

 

Cine-ţi mai reţine glezna suplă

Ondulată ca un orizont

O armată albă fără luptă

Îţi slujea privirea-n pas de front

 

Ochi de şarpe perindau plecarea

Lacrima cerească n-are gust

Că-i mai tandru chinul sângerând cărarea

Decât fericirea într-un rai vetust

 

Prin noaptea dinspre geamul sferic

Privesc spre lumi cu focuri moarte

Un ultim sol din cer himeric

Aduce ultima ta carte

 

Cade pe ţărmuri grea ninsoare

Păsări de pradă ciugulesc iluzii

Vine un tren din raiul care doare

Un altul pleacă spre gara siracuzii.

 

Noiembrie, spre seară

 

Ascultă vuietul acestor ani adânci

Multă lumină răsărind din mare

Mulţi demoni s-ar desprins de stânci

Să stingă frigurata luminare

 

Fiord lunatic, ţărm incendiar

În ziduri pironită-i o privire

Dau morţii ultimul pahar

Şi zece ani lăcaş de mănăstire

 

Sub munte stă ascunsul înţeles

Ochii tăi cu lumini de taină

Schimb lumea pe o stea din univers

Şi Doamne ia-mi ultima haină

 

Cea dinspre suflet, din pustie

Din borangicul zeilor ţesută

E lungă calea spre lumini, se ştie

Cuvântul tău viaţă împrumută

 

Sevă de piatră, noiembrie spre seară

Ceas cosmic pentru totdeauna

Pe umeri port eşarfa tutelară

Cuvântul ce-l descântă luna

 

Poetul şi visul

 

Pituţ, prietene mai spune

Cum e raiul într-o lume

Unde locuieşte în oraş

Îngânduratul uriaş

 

Cel nevăzut la sărbători

Deşi înalt până la nori

Duce în spate turnul sării

Măreţ ca semnul exclamării

 

Să-l căutăm, să-i abolim

Din faşă ultimul suspin

Să fie bun cu portăreasa

Ce raiului îi pune masa

 

Pe-acolo, nu e un secret

Poate mai pui de un banchet

Unde s-aşază invitaţi

Toţi zeii lumii exilaţi

 

Şi cer şi mare – necuprins

Învigători dar şi învinşi

Dar şi poeţi de rang minor

Că sunt mireasma din pridvor

 

Când prietenul Pituţ va scrie

Dau veste la împărăţie

Că un poet precum e visul

Ţine pe umeri Paradisul