„CONSOLARE ÎN E MAJOR”, O CARTE DEOSEBITĂ, SEMNATĂ DE ANA SUCIN
Joi, 23 iunie 2011, la ora 17, în sala festivă aproape plină, a Liceului Sportiv din Bistriţa a avut loc lansarea unei cărţi deosebite, semnate sub pseudonimul Ana Sucin.
Mulţi dintre românii plecaţi în exil s-au realizat în diverse domenii, dintre care unii şi în literatură, de cele mai multe ori transferându-şi propria lor viaţă în cărţi cu o certă valoare. Manuscrisul final, al unei astfel de cărţi, semnate cu pseudonimul Ana Sucin, în care se precizează, totuşi, faptul că orice posibile asemănări, de întâmplări şi persoane, sunt pur întâmplătoare, mi-a fost dat zilele trecute spre lectură.
Încă de la prima pagină am fost atras de stilul direct şi bine încadrat al unor evenimente deosebite şi trăiri dramatice, expuse cititorului de către o autoare plină de talent narativ, alcătuită din două personaje diferite, dar cu trăsături şi gânduri comune, destăinuite într-un jurnal de către Sonia, citit şi retrăit parţial de către Neli, care participă şi este la curent cu viaţa familiei prietenei sale.
Personajele principale ale cărţii sunt două familii: ale lui Neli şi Gil, care nu au copii şi ale Soniei şi Sabin, părinţii lui Mihai şi ai Corinei, la care se adaugă Sergiu, primul prieten al Soniei şi ultimul ei bărbat, alături de care apar evocări ale bunicilor şi descrieri ale neamurilor prin alianţă, a colegilor şi a bunilor prieteni americani.
Soarta acestor personaje, în drum spre miracolul occidentului, pare a fi dirijată de un anumit destin, care trece prin lungi şi grele suferinţe, dar forţa unora dintre eroi învinge greul, cucerind succesul existenţei sociale şi reuşind pătrunderea lor în saloanele culturale universale. Toate acestea sunt descrise ca fapte trăite şi cunoscute de către Neli, devenită o soră geamănă a Soniei, pe baza confesiunilor din jurnalul celei din urmă.
Despre persoana autoarei cărţii, Domniţa Uilean, fostă farmacistă la Prundu Bârgăului, au vorbit profesorii Margareta Andriţoiu şi Leonida Şefănescu, iar despre carte Adrian Mănarcă, Niculae Vrăsmaş şi autoarea.
Sugestiv întitulată „Consolare în E major”, cartea Anei Sucin, care reprezintă o adevărată frescă a românilor deveniţi americani în ultimele decenii, a fost bine primită de către numeroşii participanţi la lansare, din Bistriţa, Posmuşul natal, văile Şieului şi Bârgăului între care rude, foşti colegi şi prieteni, cu toţii felicitând-o pe autoare, adânc mişcată, la rândul ei, de căldura sufletească arătată.
Adaugă comentariu nou