Constantin Sănduţă: Timpurile Bistriţei

Biruit-a gândul „stimatului profesor” Constantin Sănduţă, să scoată lumii la vedere o parte din „povestirile de demult şi mai de acum” despre oraşul care i-a legănat copilăria, i-a găzduit tinereţea şi maturitatea şi pe care îl poartă mereu în suflet.
Volumul „Timpurile Bistriţei”, apărut la Editura Karuna, Bistriţa, 2013, în condiţii grafice minunate, oferă cititorului, dornic de cunoaştere, bogate informaţii istorice, culturale, sportive, date despre familii care au marcat paşi de progres şi civilizaţie în biografia oraşului. Nu lipsesc nici legendele despre burgul medieval, nici portretele unor oameni de seamă din toate laturile vieţii.
Lucrarea reprezintă rodul unor cercetări constante şi sistematice, începute cu mult timp în urmă şi materializate parţial în volumul de faţă. Nu numai din pagini de arhivă sau din presa vremii a cules autorul date şi povestiri, ci şi de la cei 59 de bătrâni înţelepţi ai urbei.
Informaţiile istorice despre ţinutul bistriţean-năsăudean încep de la primele formaţiuni prestatale, din sec. IX-XI, „obştile săteşti, districte”, „comitate” şi, mai târziu „scaune”. Aflăm că Magistratul Bistriţa administra, în această perioadă, două districte: Districtul Saxonicus cu 25 de sate din jurul Bistriţei, populate în majoritate cu saşi şi Districtul Valahicus cu 23 sate româneşti de pe Valea Someşului.
Urmează date despre militarizarea Districtului românesc, în 1762, despre desfiinţarea lui în 1852, despre organizarea Districtului Autonom Românesc, cu reşedinţa la Năsăud, în 1861. După desfiinţarea lui în 1876, teritoriul trece la Comitatul unit Bistriţa-Năsăud. Multe date şi informaţii ni se oferă despre Bistriţa la 1918, despre perioada 1940-1944, când trece sub jurisdicţia maghiară, despre povestea Bistriţei în epoca modernă.
Viaţa saşilor, întinsă pe mai multe pagini, este fericită o lungă perioadă de timp, dar tristă la sfârşit. Ei au avut un cuvânt decisiv în viaţa politică, economică, socială şi culturală a oraşului. Secole de-a rândul au fost, în această parte a ţării, un factor civilizator. Păcat însă că, după 850 de ani de la colonizarea în Transilvania, existenţa lor la Bistriţa şi împrejurimi ia sfârşit, cu multe regrete din partea celor plecaţi, cât şi din partea populaţiei rămase, în majoritate români.
Cu multă sensibilitate este înfăţişată drama evreilor bistriţeni deportaţi în lagăre de exterminare, ilustrată şi prin suferinţele şi încercările grele prin care a trecut un evreu de mare omenie, Grun Moise. Spicuim din mărturisirile lui: „Să fi avut puţin peste 20 de ani. Locuiam în gospodăria noastră de la Lunca Ilvei, părinţii şi noi, fraţii… Războiul din răsărit se auzea tot mai aproape. În aprilie, 1944, o lege antisemită dispunea concentrarea tuturor evreilor şi nu peste mult timp începe holocaustul nostru… Îmbarcaţi în vagoane de marfă, am plecat la drum, drum necunoscut. Mergeam noaptea… A urmat debarcarea, mersul pe jos până în zona Vişeului, unde am prestat munci de amenajare a unor fortificaţii defensive… Din nou la drum. Ne-am oprit în Depresiunea Ciucului, unde am fost puşi la alte munci grele… Era prin septembrie 1944, la vreo 30-40 km de Turda. Abia se mijise de ziuă şi paznicii moţăiau. Am ieşit din adăpost şi deodată zăresc la capătul tarlalei uniforme kaki cu brasardă tricoloră. Erau românii. Interogat „ad-hoc” am mărturisit că sunt evreu român concentrat la muncă forţată de armata maghiară…
După alte multe greutăţi am ajuns acasă, la Lunca Ilvei, unde am găsit pustietate şi prădăciune. Geamuri sparte, obloane căzute, garduri „hâite”, păianjeni peste tot, obiecte lipsă… N-am plecat mai departe (Israel), pentru că după câte am pătimit, nu aveam nevoie de alte experienţe şi, mai ales, mă simt de al acestui pământ…”.
La fel de benefice pentru cititor sunt şi povestirile cu temă culturală şi educativă. Este amintită Societatea Astra, principalul factor de cultură pentru populaţia românească, Casa de Cultură, devenită mai târziu Centrul Cultural Municipal „George Coşbuc”, Casa de Cultură a Sindicatelor, Casa Creaţiei Populare, Societăţi Culturale, Complexul Muzeal etc. la prima tipografie a lui George Matheiu vor vedea lumina tiparului „Revista Bistriţei”, „Glasul vremii”, „Gazeta Bistriţei”, „Năsăudul”, „Voinţa Graniţei”, „Vatra”, „Răsunetul”. Tot aici va fi tipărit „Anuarul liceului român grăniceresc din Năsăud”, oglindă a muncii de preparare a înţelepciunii.
Probele imaginare ale naşterii legendei Dracula la Bistriţa şi Pasul Bârgăului sunt prezentate convingător în textul lucrării. La început a fost romanul de ficţiune Dracula a englezului Bram Stoker. A urmat interesul străinilor pentru cunoaşterea locurilor şi personajelor ilustrate în carte. În cele din urmă s-a construit şi castelul-hotel din apropierea Pasului Tihuţa, cel mai atractiv punct turistic din zona noastră.
După ce, în puţine, dar dense pagini, vorbeşte despre şederea temporară a filozofului, poetului şi dramaturgului Lucian Blaga, la Bistriţa „într-un adevărat spaţiu mioritic”; după ce, apoi, numeşte un şir lung de oameni de seamă, care au purtat şi poartă Bistriţa în suflet, în încheiere, autorul cărţii se îndreaptă cu gândul spre viitor. Speră din toată inima ca generaţia de azi să păstreze cu sfinţenie moştenirea primită de la înaintaşi şi să implementeze tot mai multe proiecte privind modernizarea oraşului.
Pentru cititor, lectură plăcută, pentru autor, multe cuvinte de laudă.