Iacob Naroş

Cornel Cotuțiu – 80

Motto:
          „Anii vieții noastre se ridică la 70 de ani, iar, pentru cei mai tari, la 80 de ani, și lucrul acesta cu care se mândrește omul nu este decât trudă și durere, căci trec iute, și noi zburăm.” (Psalmul 90: 10)
          Să ajungi la o asemenea vârstă e pur și simplu o performanță, doar cei tari și bine motivați reușesc; din păcate, sunt din ce în ce mai puțini cei care trec cu brio acest prag. Motivat cât de bine pare a fi și scriitorul Cornel Cotuțiu, amintim că una din fiicele lui e medic și-i e mereu pe-aproape, la fel și cei patru nepoţi îl solicită să-și facă datoria de bunic, nu mai vorbim de sora lui care are nevoie de sprijin și mângâiere tot mai mult. Pe de altă parte, urbea natală, vestitul Beclean pe Someș, îl are imprimat în memoria colectivă, simțind că are încă multe de scris și de-l reprezentat peste tot.
          L-am cunoscut pe omul Cornel Cotuțiu de peste patruzeci de ani, l-am urmărit cu admirație și respect în toate etapele ascensiunii sale profesionale atât de firești și totuși, de excepție. Crâmpeie semnificative îmi trec  prin minte, de la profesorul de limbă și literatură română cu idei îndrăznețe prin cabinetul de literatură conceput la liceul unde a predat o viață, până la metodistul de altă structură care a știut cum să-i îndemne pe cei tineri în carieră. Ajuns inspector la ISJ Bistrița, s-a făcut remarcat prin binecunoscutele-i idei progresiste, de aici, s-a trecut la omul de cultură al județului, concomitent cu ziaristul și scriitorul din ce în ce mai cunoscut în zonă, dar și în țară. A făurit publicații culturale de prestigiu (Minerva), a îndrumat altele cum ar fi Cuibul visurilor măierene.
          O constituție atletică, leonină, se vede că a cochetat cu sportul, cu mișcarea în aer liber, avea din tinerețe înclinații nu numai spre literatură, ci și spre pictură, a convenit în cele din urmă că mai bine poate picta cu ajutorul cuvintelor. Cred că definitorie în atingerea acestei trepte octogenare e și partea de credință, Cornel Cotuțiu este creștinul practicant care, duminică de duminică, se-mparte între biserica greco-catolică și cea ortodoxă spre a cinsti în egală măsură memoria părinților săi, Nicolae-ortodox și Elena-greco-catolică.
          Legat prin atâtea fire de Valea Superioară a Someșului Mare, acel „șarpe albastru” care l-a impresionat de mic și pe care l-a elogiat în romanul omonim, Cornel Cotuțiu, având ca punct de plecare Becleanul, a călătorit spre repere mai vechi sau mai noi, dar destul de stabile, ori de câte ori a simțit că are nevoie de inspirație sau în unele momente de cumpănă. Astfel că drumurile lui se opresc de regulă, la Năsăud, apoi la Maieru, cu deviere către Valea Anieșului cea inspiratoare și, în final, Rodna Veche. Scopul nemărturisit era și este încă, acela de-a vedea locuri dragi, de-a se întâlni cu amici mai vechi sau mai noi din breasla scriitoricească.
          Omul, numai omul, e și el trecător, dar va rămâne opera lui care-i va purta numele și mesajul ei va rămâne pentru eternitate, asta va fi desigur, una din marile mulțumiri ale fiecărui creator. Despre cărțile lui s-a vorbit și s-a scris mereu, se va scrie și pe mai departe, m-am referit numai la partea umană care, la ceas aniversar, e destul de sensibilă… 
          Întru mulți ani fericiți, dacă se poate și cât mai buni! Sănătate, împliniri, bucurii și inspirație creatoare!
 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5