Duelul publicistului cu prozatorul

Am cotrobăit prin hectarele de publicistică ale lui Cornel Cotuțiu, mai ales prin acele unghere în care prozatorul lucește ca un licurici estival. (Ion Radu Zăgreanu)

Când scriam despre volumul de publicistică Gheare blânde  (Editura George Coșbuc, Bistrița, 2023), al  scriitorului beclenar Cornel Cotuțiu, afirmam următoarele: ,,Personal am cotrobăit prin hectarele lui de publicistică, mai ales prin acele unghere în care prozatorul lucește ca un licurici estival.”

Această intenție de lectură am urmărit-o și în noul său volum, tot de publicistică, Felurite feluri (Editura Grinta, 2024). M-a încântat ,,duelul” dintre publicist și prozator în recenta apariție editorială menționată. Serialul său publicistic, derulat sub genericul ,,La noi”, a ajuns la al XI-lea volum.

Primul capitol  al cărții, ,,Alături de domniile lor” reia o rubrică întâlnită și în alte volume.

Cornel Cotuțiu scrie despre prietenii lui literați, despre cărțile lor. Veronica Oșorhean (volumul III din serialul  Colocvial. Fațete ale binomului autor-impactul relațional – Editura Ecou Transilvan, 2023, Cluj-Napoca), ,,trăiește prin ce scrie, prin ce simte diurn pe cerul și pe pământul ținutului natal-Leșu Ilvei.”

Implicarea autorului, aflat în postura de inspector școlar,  în ,,destinul profesoral” al soților Braga (Corin  și Ruxandra Cesereanu), veniți  ,,în ținuturile binecuvântate de George Coșbuc și Liviu Rebreanu”, îi prilejuiește ,,pusee” (cuvânt îndrăgit de el) de nostalgie și prozatorul iese la atac în finalul articolului care devine o secvență de proză reușită. Când  vrea să lectureze vreo carte a Ruxandrei Cesereanu își alege și o pipă (din cele abandonate ca folosință), pe aceea  care-i plăcea acesteia, poeta ,,înnobilându-l” cu porecla ,,Domnul inspector Pipă”.

Pe ,,podiumul laudei” este așezat și scriitorul Aurel Podaru, pentru cele șapte cărți dedicate lui Pavel Dan, pentru ediția critică Pavel Dan ,,Opere” (I, II, III, 2012), toate  fiind rodul unei mari iubiri pentru Pavel Dan, consăteanul său.

Publicistul se bucură de ,,isprăvile” revuistice ale prietenilor săi de la revista ,,Nord Literar” din Baia Mare (,,Trei crai de la răsărit”). Numit ,,Cavaler al Nordului”, reacția lui curge din pana unui prozator: ,,Cerându-mi-se să rostesc, în plen, ceva în această privință, aproape că-mi pierise graiul... Apreciază și revista ,,Izvoarele Someșului” din localitatea Șanț, prezența prozei scurte în paginile ei fiind consistentă (,,Proza (impropriu numită) scurtă”). Consiliul consultativ al revistei are nume faimoase în componența lui: Adrian Popescu,  Alui Gheorghe, Lucian Vasiliu. Preotul român Eugen Barz, membru în Uniunea Scriitorilor din România, editează în Parla-Madrid revista trimestrială ,,Literra nova” (,,Să oferim întregii lumi”). Încă o dată în finalul articolului prozatorul câștigă duelul cu publicistul: ,,Trăind atât de românește în spațiul iberic, nu are de ce să-și cuibărească în suflet starea de DOR.”

Preotul ortodox Ilie Pioraș, din Șieu-Măgheruș este ,,Mai mult decât un paroh”, el fiind autorul unor cărți dedicate memorandistului și preotului greco-catolic  Gherasim Domide.

Capitolul II, ,,File de calendar” conține pagini de jurnal. Însemnările sunt tutelate de relația  ,,a fi” și ,,a face”, mereu în ,,dezechilibru”. Se consemnează moartea lui D.R. Popescu, cel care a girat publicarea cărții sale În căutarea altui final (Editura Dacia, 1987), dar care se va împotrivi publicării romanului său Șarpele albastru. Notările sale au și un rol  terapeutic, sunt o desprindere ,,din caracatița preajmei ofensive sau indiferente”. Sănătatea și senectutea par a  fi niște obsesii, autorul  pendulând între ,,seninătate și senilitate”. Pregătirea și apariția unor cărți îi înviorează tonusul. Îl domină și sentimentul pregătirii posterității. Un ușor narcisism îl învăluie uneori, recitindu-și cărțile publicate. Se consemnează  participările sale la numeroase ,,fapte culturale”, se descrie atmosfera vieții literare. Nostalgiile îl bântuie când revede casa copilăriei, schimbată total de noii proprietari, iar  o dedicație  pentru părinții săi, pe filele romanului Opt zile pentru totdeauna (1982) îi readuce în prim-plan pe părinții lui, Nicolae, ortodox și Elena, greco-catolică. Din această pricină, duminica, el face naveta de la biserica greco-catolică, la cea ortodoxă din ,,Oșteze”, din Beclean, pentru a se ,,întâlni” cu mama și apoi cu tatăl său. Consemnările cad din condeiul prozatorului: ,,intrând în cea greco-catolică, s-a iscat gândul: Maică, voi fi și eu lângă tine. ; ,,și prind și eu clanța, ca și cum i-aș strânge mâna părintelui meu.” De fapt, dacă respectăm adevărul, naveta ecumenică duminicală a lui Cornel Cotuțiu are loc între două biserici greco-catolice. Conform Șematismului Eparhiei de Cluj-Gherla (1947) biserica din ,,Oșteze” a fost cumpărată de la romano-catolici, de către frații Făgărășan, preot și medic și donată Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla. Istoria o va ,,fura” în 1948 de la adevărații proprietari.

Capitolul III, ,,Fel de fel” poate fi încadrat mai bine  în ,,arealul” publicistic. Îl încântă ,,onomastica latină în fruntea Republicii Moldovenești: Maia Sandu” (,,În sfârșit, întâlnire româno-română la nivel prezidențial!”. Îl preocupă viața cuvintelor (,,Cuvintele și timpul”), îl prezintă pe ÎPS Mitropolit Andreicuț (,,Sfântul Andrei în trei ipostaze”). Retorsiunile istoriei au efecte asupra oamenilor. Preotul Toma Bulea din Beclean îl botează pe autor, greco-catolic, ca apoi același preot să-l cunune ortodox, în aceeași biserică (,,Comemorarea a 75 de ani...de la desființare ilegală a Bisericii Greco-Catolice din România”). Portretistul se remarcă atunci când evocă pe regretatul profesor de educație fizică Gheorghe Botean, ,,Un fost cititor al meu”, cel care scria și versuri. Partea a doua a acestui articol pare a ancora în ficțiune, motivând încheierea lui sugestivă. La fel se procedează și în articolul ,,Al nostru 15 iunie”. Invazia neologismelor, în denumirea firmelor străine ,,aduce o prejudiciere și limbajului românesc cotidian.” (,,De-ale limbajului cotidian”). În articolul ,,Peisaj stradal” parcă ne-am afla în romanele lui Augustin Buzura. Cei de la țară, veniți la oraș ,,au reflexul taifasului în mijlocul uliței”, iar în dialogurile vioaie dintre ruralii descălecați în oraș s-a ,,păstrat, însă deprinderea strigătului de acasă”.

Un of eliberator au fost bancurile (,,Mașina socialismului”), din epoca trecută. Interogativ publicistul concluzionează: ,,Ce s-a întâmplat cu mecanica isteață a anecdotei politice, de care acum...nu mai avem parte?”.

Privind ,,în gaura românească a prezentului meu” (,,S-a schimbat modificarea”) autorul descrie ,,cenușiul preajmei politice, administrative, morale și culturale.” (,,Sintagme de expresivitate aparte”).

Prozatorul învinge publicistul în articolul ,,Terapia cuvântului scris”, aproape o proză prin portretele personajelor. Sunt incluse în recentul volum  și două cronici despre cartea sa Gheare blânde (2023), semnate de Viorica Pop și Ioan Radu Zăgreanu.

Parcă pentru a-mi confirma observația mea, că în noul volum  duelul dintre publicist și prozator este câștigat de cel din urmă, o proză (,,Sfieli”) încheie cartea. Reacțiile cuplului de îndrăgostiți, citind din Pablo Neruda, sunt descrise cu mare finețe, finalul deschis pregătind suspansul prin simple gesturi ale eroilor.

M-am lăsat ,,furat”  de prezența reală sau mascată a prozatorului Cornel Cotuțiu, în paginile acestui volum de publicistică, considerând, cum am mai afirmat, că publicistica este  pentru Cornel Cotuțiu o secvență de pauză creativă, de ,,încălzire”, pentru viitoarele sale cărți de proză.