Cornel Cotuțiu: Ca o proză de ieri?

            O proză cu un titlu ceva de genul Răzbunarea. Feciorul de 16 ani se îneacă în Someș. Este căutat; se povestește totul sobru și cu minuție, se încearcă toate modalitățile, dar Someșul refuză să-l restituie. Se creează atmosfera pe seama orașului D., cu bârfa pe seama școlii, despre noile transformări, despre contradicția dintre posibilități și cele propuse, despre improvizație ca mijloc de a împăca și capra și varza, despre relațiile dintre profesori, dintre școală și obște (satisfacția celor cu 3 clase la adresa impasului și umbrei în care sunt nevoiți să fie o vreme dascălii); aproape totul consemnat cumva sub ochii tatălui copilului care e nevoit să asiste la desfășurarea unui proces social ce cere jertfe, dar și a neputinței de a încheia după datini un act. Amănuntele se acumulează pentru a sublinia această neputință funciară a omului în fața naturii; ceva atât de banal - un râu, nu restituie oamenilor un cadavru pentru a sista astfel tensiunea și pentru a încheia socotelile unui fost om. Până la urmă înecatul e găsit, tatăl îl duce acasă, în satul respectiv așezat pe Mureș, îl înmormântează, apoi ia trenul, revine în D., face ce face ca să aibă martori și se aruncă și el în Someș (în același loc sau în altul, tot periculos).

            O răzbunare pentru neputința sa și a semenilor; un protest la adresa semenilor atât de indolenți față de natură? A fost posibil să fie recuperat și readus la viață, sortit să-și trăiască normal condiția.

            O socot o dramă în două episoade.

Cornel Cotuțiu