La noi

Cornel Cotuțiu: A patra putere în stat, cică...

Suntem destui care să ne amintim de această investitură a dictaturii comuniste pe seama mass-media. Cu siguranță, cel care i-a hotărât nenorocita „calitate”, era un semianalfabet, n-a luat în seamă conotațiile cuvântului „putere”.

     Adică: în puterea vârstei, din toate puterile, peste puterea cuiva, putere utilă, putere de cumpărare /da, ideologia vremii a reușit să cumpere conștiințe descumpănite -n.m./, a rămâne în puterea cuiva, în puterea cuvântului /în înțelesul deplin, cel adevărat, moment culminant - n.m./ , a avea putere deplină.

    Au rămas însă, neclare și azi /sau mai ales azi - ?/, puterea legislativă, puterea executivă, puterea judecătorească.

     Atenția pentru această vocabulă mi s-a învoinicit când, deschizând un dosar din arhiva personală, am dat de câteva ciorne, pe seama unei întâlniri culturale de acum un sfert de veac, organizată de  numitul „Club Saeculum”, pus la cale, lunar, la Beclean, de către scriitorul Aurel Podaru; așadar, după ce în 1984 își încetase întâlnirile lunare faimoasa asociație literară „Saeculum”.

     Însemnările de atunci le-am orânduit într-o pagină întreagă de ziar, publicată de generosul cotidian „Răsunetul” de la Bistrița.

     Ținuta, conduita, puterea presei literare a rămas o preocupare vie de-a lungul anilor; e semnificativă recenta întâlnire scriitoricescă,de anvergură națională, organizată, pe această temă,  de  revista „Nord Literar” la Baia Mare.

     La pomenita întâlnire de la Beclean, genericul ei a fost „Informare. Dezinformare. Manipulare”. Am ținut să aduc, din nou,  în literă de tipar, opinii de atunci, căci sunt aspecte ale mass-media de acum, tare potrivite cu zicerea bășcălioasă „Nu s-a schimbat modificarea”.

     Opinenții au observat existența, aproape inevitabilă, a  (cel puțin) unei umbre de subiectivitate a ziaristului, stimulată de factorii decizionali ai administrației centrale și teritoriale, manipulată de căte factorii politici ai momentului. Puterea îl vrea pe gazetar „un agent de informație”.

     Deopotrivă, ziaristul are tendința să-și promoveze personalitatea, încât „cavalerul adevărului” să devină, inevitabil subiectiv, în selectarea unor aspecte ale faptelor relatate, în interpretarea lor. Se remarca, fără a fi numite, cazuri de ziariști care „subsumează puterea presei puterii politice”. „Comentariul - opina cineva -,  trebuie să se bazeze pe autoritatea realității, a documentării.”

     Dar cititorul, telespectatorul, auditorul îl vrea pe informator complice al evenimentului care tocmai a trecut. Iar manipularea „e o dulce alternativă”. Se enunța chiar că e vorba de o practică „pe scară largă”, chiar planetară. Un participant la „Clubul Saeculum” chiar dezvolta problema manipulării, considerând-o „mijloc de dobândire și perpetuare a privilegiilor”. / Doamne, ce acut prezentă e această ipostază a manipulării ! - n.m. / Iar multe dintre legile postdecembriste creează mecanisme ce le justifică.

     Opinentul ajunsese membru în Parlamentul României. Ei bine, după un an,  s-a retras, cu mărturisiri de dezgust, făcute unor prieteni. Iar atunci, în finalul întâlnirii de la Beclean, l-am rugat să-mi dicteze o rostire conclusivă pe care doream s-o rețin întocmai. Iată:

     „Acest tip de democrație, în esența și în forma ei ascunsă, este expresia mascată a dictaturii, exercitată de către o minoritate privilegiată asupra majorității populației, majoritate supusă sistematic unui proces de  manipulare prin mijloace ce au doar aparențe democratice.”

     În ce mă privește acum, am ... putere să semnez acest text.

                                                                    

                                                                             Cornel Cotuțiu

 

     P.S. La nici o zi, am găsit în jurnalul meu, din 2019, o însemnare, despre care notam că exprimă  o veselie tristă. E reprodus un titlu dintr-un cotidian de București: „ Constituția - târfa de serviciu a lui Klaus Johannis.” Dacă a  existat un astfel de curaj acum 5 ani, hai să-l am și eu acum !

                                                                                                C.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5