Cornel Cotuțiu: Printre mirări

Moto: La telefon: „Bunico, ai cumva coronavirus ?” „Dragule, n-am, că ți-aș da.”

     Am o mapă, pe coperta căreia e scris: „Mirări”. Când am un puseu de iritare sau de tristețe, uneori iau, spre citire, o fișă. Așa cum mi s-a întâmplat acum. Iată:

     „27 sept. Cică, e „Ziua cuvintelor.” Și comentam: De ce a cuvintelor? De ce tocmai această zi de calendar? Mereu ni se comunică, la radio sau tv., ce zi a mai fost inventată. Dar fără a se menționa cine le declară, cine le botează? Încât, nu e de mirare să continui: Vreun paranoic? vreun viclean de mahala? Cum am mai auzit de „ziua surâsului” sau „ziua ochiului”, te poți aștepta la „ziua piciorului șchiop” sau „ziua soacrelor afurisite”. Și încheiam cu o sugestie: Să existe cumva un demers deliberat de a inventa un fel de calendar laic, replică la cel bisericesc?

     Stârnit de un așa gând, chiar am răsfoit un calendar uzual. Nu era cazul să îmi pun... uitarea la încercare: Se știe de „Ziua copilului”, de „Ziua Marii Uniri” sau de „Ziua armatei”.

     Dar cum arată 27 sept. într-un calendar bisericesc ?  Caut; ei bine: „Sf.m. Calistrat și cei împreună cu el”.

     După prenume, mă știu pe 13 sept.:  „Sf. m. Corneliu Sutașul” (adică acel soldat dintr--o formațiune militară romană, primul laic în casa căruia intră Isus Cristos.)

     De aici nu mi-a mai trebuit decât un pas: Dar de ziua nașterii mele... laice?

Și găsesc așa:  „Sf.ap. Onisim”... Nici o vibrație lăuntrică.

     Revin la „Ziua cuvintelor” Da, poate fi înțeleasă ca un elogiu adus principalului mod de comunicare a omului. Dar, astfel, ar trebui considerate toate zilele unui an calendaristic drept „zile ale cuvintelor”. Făcătorul acestei sintagme măcar de ar fi continuat cu vreun adjectiv: frumoase, insinuante etc.

I-aș sugera acestui ins să găsească pentru fiecare  zi a anului câte un adjectiv. Desigur, pentru el ar fi un calvar, pentru noi o încântare.

                                                                    Cornel Cotuțiu