Corul „Fecioara Maria” al bisericii „Sf.Ierarh Nicolae” Rusu Bârgăului

Rânduiala strămoşească a bisericii ortodoxe impunea ca rugăciunile, în general, să fie cântate, dar numai cu vocea, în niciun caz cu instrumente.
Corul bisericesc a fost înfiinţat pentru a da strălucire Sfintei Liturghii.
Corul bisericii din Rusu Bârgăului s-a reînfiinţat în anul 1936 pe criterii de competenţă şi ţinută morală, având ca dirijori: pr. Relea Gavril, Andrei Baloi, Nicolaie Relea. Acesta şi-a încetat activitatea în anul 1978, când nucleul de bază al corului s-a retras, fiind regretat pentru că reunea voci deosebit de frumoase. Ecoul acestor voci nu s-a stins încă. Printre ele a strălucit şi glasul de aleasă sensibilitate al mamei mele, Ioana Mureşan.
Pentru ca tradiţia să nu se piardă, dar şi în memoria mamei mele, în anul 2000, am refăcut corul, susţinută moral de fosta corista Liviuţa Tamasoi şi cu îndrumarea profesorului şi dirijorului Pop Cornel.
Corul a fost dirijat de către profesorul Deac Remus, studentul Platon Mihai in vacante. Din păcate, după 11 ani, corul iar s-a potignit.
Pus sub ocrotirea Maicii Domnului, al cărei nume îl poartă, „Fecioara Maria”, şi cu ajutorul vocilor tinere, care au primit cu entuziasm propunerea să laude pe Dumnezeu, corul a prins viaţă la începutul anului 2016. Corul va dăinui dacă va fi evlavie, dacă mândria, care ucide sufletul va dispărea, dacă se va respecta porunca sfântă: „Taci, când intri în biserică, pentru ca Dumnezeu să îţi poată vorbi”!!!
Corul are şi o activitate de caritate. Prima a avut loc la Spitalul Orăşenesc Beclean, apoi o invitaţie a preotului iconom stavrofor Ioan Suciu la biserica Rusu Bârgăului. Se va continua cu colinzi la cămine de bătrâni şi ajutorarea celor nevoiaşi.
Mulţumim preotului paroh Ioan Platon pentru încurajare şi sprijin, celor patru colaboratori: Felicia Majer, Mariana Tamasoi, teologului Mihai Platon, cântăreţului Bugnar Ioan, tuturor membrilor corului şi inginerului Platon Horia, care a făcut posibilă această imagine.
Corul a fost reînfiinţat din iniţiativa
Profesor Rafila Mureşan

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5