Creştinism & Post-Marxism

Vi se pare ciudată bipolaritatea de mai sus? Sau o posibilă forţare conceptuală între Credinţă prin Revelaţie (în Creştinism) şi Credinţă prin Ideologie (în Marxism)? Or o filosofică “mariologie” între formele ritualice şi doctrinare religioase sau “theistice” şi cele nonreligioase sau “atheistice”?… Să încercăm să intrăm în detaliul acestor contradicţii şi, surprinzător, chiar paralelisme istorice, care, paradoxal, mi-au fost prilejuite de primirea unei felicitări–urări de Sărbătorile de Iarnă de la dl.deputat PSD, E.R.Moldovan… Respectiva felicitare m-a surprins atât ca adresabilitate (subsemnatul nefiind membru PSD), dar mai ales ca “iconicitate”, o remarcabilă synthesă bizantină însumând Naşterea Mântuitorului Hristos în Bethleem, Închinarea Magilor, Botezul Pruncului, Ascetismul Primilor Călugări, Rugăciunea Isihastică… Dacă un partid de stânga, socialist deci foloseşte o extrem de bogată imagistică creştină, atunci se pare că intrăm într-o formă de “trans-atheism”, care conjugată cu forma de democratizare istorică a stângii atât atheiste cât şi marxiste, conduc înspre o “trans-ideologizare”, încercând o restructurare atât a elementelor de stânga înspre piaţa liberă “free market” cât şi înspre gândirea liberă “free thought”.

Paralelismul Creştinism/Marxism începe chiar cu… începuturile lor istorice şi sociale; Creştinismul a avut de îndurat martirajul din primele trei secole ale Erei Noastre din timpul Imperiului Roman (care fundamental nu admitea alt Zeu decât pe Împărat, iar contestatarii erau închişi, răstigniţi sau decapitaţi, vezi Apostolii Petru şi Pavel); Marxismul a fost, de asemenea, persecutat de lumea burgheză a secolelor 19 şi 20, iar propovăduitorii de stânga au fost exilaţi (Marx din Germania la Londra, iar cei ruşi în Siberia) sau au fost închişi (lagărul de la Tg. Jiu în cazul ilegaliştilor români).

De asemenea, odată ajunşi întru putere, atât Creştinismul cât şi Marxismul s-au arătat neîndurători faţă de necreştini (închiderea şcolilor de filosofie antică din Athena şi Alexandria) sau faţă de nemarxişti (Gulagul sovietic, lagărele Canal din România); mai mult, chiar înăuntrul fiecărei forţe istorice au existat diviziuni şi schisme (în Creştinism schisma “filioque” – 1054, Protestantismul Lutheran 1524, iar în Marxism avem critica lui Lenin de către Roza Luxemburg, epurarea lui Stalin din Comitetul Central 1936, sau bătăliile pentru succesiune în China lui Mao Ze Dong).

Continuând şirul paralelismelor, atât Creştinismul cât şi Marxismul sunt formaţiuni religioase şi sociale sincretice, adică există preluări filosofice sau doctrinare sau ritualice din religii şi filosofii care le-au precedat; din religiile Precreştine, Creştinismul a preluat fundamentalitatea Monotheistă (Judaism), ascetismul buddhist din religiile orientale, bradul verde de Crăciun de la romani, sau în filosofie Metaphysica lui Platon şi a lui Plotin; Marxismul, a preluat din Idealismul German o anumită linie de conceptualizare, preponderent din Dialectica lui Hegel, cât şi din Materialismul lui Feuerbach; de asemenea, o serie de nuanţe “Premarxiste” au fost găsite în teoriile economiştilor englezi (Ricardo, Adam Smith) sau în utopismul francez (Saint Simon, Fourier).

Tot în seria de paralelisme dintre Creştinism şi Marxism intră reformele ce au devenit necesare prin evoluţia însăşi a societăţii umane; Protestantismul Occidental al lumii Catholice a fost urmat de o serie de denominaţiuni… Neo-protestante, în special în Statele Unite (Baptişti, Penticostali, Adventişti, Martorii lui Yehowa); lumea marxistă a fost cutremurată,de asemenea, de… Neo-Marxism (Gramsci şi Labriola în Italia, Sartre şi Merleau Ponty în Franţa, sau Şcoala de la Frankfurt în Germania cu Adorno, Korsch şi Marcuse). Dar, în ciuda reformelor sale de tip “perestroika” şi “glasnosti” iniţiate de Gorbachev în anii ’80 în Uniunea Sovietică, Marxismul a căzut în Europa, rămânând în forme mixate în China şi parţial în America de Sud. De ce a supravieţuit Creştinismul atunci? Fundamental, aş zice, din faptul că în religie, credinţa vine din… Atemporalitate, deci de dincolo de ceea ce umanul – raţional sau intuitiv – poate pricepe… de asemenea, prin religie este adorat un Zeu al Cerului, deci nemuritor, sau înviind din morţi – Hristos – fenomen imposibil de realizat de leaderii marxişti tereştrii, chiar dacă unii dintre ei au avut şi anumite perioade de… iluminare (Mao Ze Dong între 1949-1959, Hruschcev 1954-1958, Ceauşescu 1965-1975, Gorbachev 1985-1990); în această linie de gândire, merită subliniat esenţa metafisică şi mystică din creştinism. “Pe cel ce vine la Mine nu-l voi da afară”, fără să-l pedepsească pe necredincios, creând o adevărată filosofie în popor ca o revoltă a maselor în… morală (parafrazându-l pe Nietzsche) ce a condus la un co-existent între biserică şi Stat… care însă în reversul ideologiei marxiste, de a pedepsi pe “nemarxist”, a produs o dramatică ruptură între autorităţile de stat, partid comunist, securitate, miliţie, justiţie şi popor… la noi, la români, aici este drama dramelor, în 1989 nu s-a prăbuşit doar un sistem, marxist în speţă, ci s-au prăbuşit ambele tabere, atât Statul ca ordine şi instituţionalitate legală, cât şi poporul ca impuls demografic, spirit de autodepăşire sau mândrie de Naţiune Europeană… în acest extrem de corelativ istoric, atât ca individ, cât şi ca naţiune, suprapunându-se peste crizele, epicrizele şi diacrizele lumii economice şi financiare, ca o “re-sensizare biblică între Apocalypse şi Armagheddon se încearcă o depăşire atât a intoleranţelor religioase cât şi a celor ideologice, înspre o dialectică a lumii ca realitate şi revelaţie; însă, în ce măsură, o structură de stânga, ce se doreşte post-marxistă, sau socialistă, PSD va reuşi să preia din substanţa “ousia” creştină, care are fundamentalităţi morale direct prin întemeietorul Hristos şi în terestrializarea de tip adversitate politică, lupta pentru puteri temporale, îndepărtarea Celuilalt este extrem de dificil de spus… dar, gestul D-lui Deputat, de “eidos” creştin într-o lume politizată şi epuizabilă merită aprecierea şi susţinerea nu numai ca re-gândire a politicii şi credinţei, ci ca un semn al timpurilor întru înţelegere şi înţelepţire…