DE CE A FOST POSIBIL COMUNISMUL ÎN ROMÂNIA?

Omul nou trebuia să preia sarcina exterminării, cu mijloace noi, care să garanteze o autoregenerare a comunismului. Comunismul a pătruns la noi şi a rămas o jumătate de secol, pentru că s-a sprijinit pe slăbiciunile umane. Marx, care de altfel îşi dispreţuia propria persoană, a arătat cât de puternică şi de eficientă poate deveni micimea, atunci când arată că diversiunea ei ridicolă este consecinţa exploatării făcute de câţiva privilegiaţi ai sorţii. Marxismul este, în primul rând, fundamental ateu, şi după aceea o teroare. Această idee a unei subversiuni generale şi a schimbării totale a civilizaţiei prin foc şi fier a reuşit să antreneze şi să seducă oamenii obosiţi de mediocritatea celor învinşi apriori.
Sistemul comunist a profitat colosal de avantajul învingătorului, iar compromisul criminal făcut de Statele Unite şi Marea Britanie cu Stalin a permis o acoperire perfectă a expansiunii comuniste în lume.
Atacul comunist a avut ca prim obiectiv regimul proprietăţii. Marxismul s-a bazat pe teroare şi de aici frica oamenilor, care a constituit agentul său principal. Deţinerea proprietăţii a devenit o vină faţă de cei care nu au proprietate, iar această proprietate devenea pentru marxism consecinţa exploatării celui care nu are, iar noul sistem politic trebuia să redistribuie proprietatea tuturor, inclusiv celor leneşi. Pe defectele şi slăbiciunile sistemului democratic şi nedreptăţile economiei capitaliste, pe mobilizarea mediocrităţilor şi rataţilor, pe provocarea violenţei revoluţionare, pe controlul absolut asupra presei, în sfârşit, pe slăbiciunile umane. Tipologia Inchiziţiei o regăsim în sistemul comunist, cetăţeanul este constrâns unei dogme imuabile, pe care este obligat s-o înveţe, să o aplice şi să o propage, iar această domă este expresia unei ideologii mai presus de critică, ale cărei adevăruri sunt deţinute de un restrâns cerc de oameni, iniţiaţi ai puterii, membrii Comitetului Central, deasupra căruia se găseşte Stalin sau Ceauşescu la noi. Poliţia politică are grijă de păstrarea disciplinei sociale, urmăreşte, anchetează şi atunci când consideră necesar, ucide. Ea îşi exercită funcţiunea sa principală, aceea de a produce şi a întreţine teroarea. Tehnicile de manipulare a oamenilor la cote înalte au fost posibile datorită structurilor informative şi de spionaj ale marilor puteri. Mai toţi liderii comunişti aveau experienţă de colaboratori, informatori şi torţionari ai serviciilor secrete imperiale, de aceea comunismul a fost atât de parşiv. Omul nu contează, este un dispreţ absolut faţă de om, anichilarea individualităţii şi nevoia de a domina masa, toate acestea se găsesc în teza fundamentală a Materialismului istoric marxist, „Nu conştiinţa oamenilor le determină existenţa, ci dimpotrivă, existenţa lor socială le determină conştiinţa. Cataclismul uman al sistemului comunist a făcut în istorie cel mai mare număr de victime.
Scopul final al comunismului sovietic a fost dominaţia lumii prin internaţionalism proletar, cu lozinca „Proletari din toate ţările, uniţi-vă,”pentru revoluţia mondială pentru sistemul comunist cu centrul la Moscova. Engels a spus limpede, „Noi proclamăm lupta de exterminare şi terorismul necruţător, nu în interesul Germaniei, ci în interesul revoluţiei.” Toate regimurile comuniste se bazează pe represiunea contrarevoluţionară, procese trucate, epurări criminale şi foamete, fără excepţie.
Sistemul comunist îşi are originea în marxism, iar temeiurile sale organizatorice se află în performanţele Partidului Socialist German. Singura şansă de supravieţuire interioară a structurii comuniste este centralismul. S-a trecut rapid la soluţiile lui Marx şi Engels, acelea ale atentatului, această teză spune că ce nu poate fi zdruncinat prin idei, trebuie eliminat prin violenţă .Holocaustul nazist a făcut 6 milioane de victime evreieşti şi 10 milioane alte victime, iar holocaustul comunist a făcut 2 milioane de victime evreieşti şi 20-30 milioane alte victime.
În „Psihopolitica”, sinteză a unui manual sovietic de psihopolitică, se afirmă de la bun început, „La bază Omul este un animal. El este un animal căruia i s-a dat un lustru de civilizaţie. Omul este un animal colectiv care se organizează în grupuri pentru a se apăra de primejdiile mediului. Cei ce îi grupează şi îi conduc trebuie, prin urmare, să posede tehnici specializate pentru a dirija nestatornicia şi energiile omului spre o eficienţă mai înaltă pentru îndeplinirea scopului Statului.” Textul se extrage ca un comentariu simplist şi brutal din Manifestul Partidului comunist.
La început metodologia terorii comuniste s-a inspirat din experienţele sistemelor dictatoriale anterioare, concentrându-se pe acele instincte care determină supunerea, ordinea şi apărarea, eşuând doar în locurile unde s-au manifestat instinctele sociale, în special cel de proprietate. În sistemul comunist, pentru atingerea obiectivelor, oamenii nu contează, sunt uşor sacrificaţi.
Cine au fost executanţii sistemului comunist? Faţada săracă a acestui sistem ne duce la câţiva evrei utopişti, câţiva rataţi români, bulgari, unguri, ceva brute, sau idealişti complexaţi, care formau Partidul Comunist din România î, 1944. Adevăratele acţiuni, adică spionaj, sabotaj, boicot, agentura de influenţă, finanţarea presei de stânga, evaluarea potenţialului politic, economic şi social al ţării, erau toate conduse din URSS, desfăşurate cu oameni pregătiţi acolo. Baza sistemului comunist din ţara noastră ar fi trebuit să-l reprezinte membrii de partid, însă la noi, baza aceasta era forte subţire şi compromisă. Sistemul comunist care se instala în ţara noastră nu avea nimic în comun cu evoluţia Stângii în sistemul democratic ci era o impunere a dominaţiei totale a URSS asupra României, care trebuia transformată într-un satelit docil şi nu într-o ţară care şi-ar putea construi un stat comunist propriu, printr-o eventuală revoluţie socialistă proprie, cum a făcut Nicolae Ceauşescu mai târziu la noi. În Partidul Comunist din România, în 1944, majoritatea liderilor provenea din afara ţării, marea majoritate a cadrelor de încredere s-a constituit din comunişti de import, antrenaţi în activităţi teroriste şi informative pe teritoriul Basarabiei, basarabeni, evrei comunişti, fără să-i confundăm cu populaţia evreiască a provinciei, minoritari ruşi şi români renegaţi. Această grupare a format nucleul aparatului de comandă [să nu confundăm cu aparatul de conducere] care a aplicat programul de comunizare, politic, economic şi social. Ei au primit de la instructorii sovietici şi au instrumentat mecanismele terorii şi au şcolarizat noile cadre locale de opresiune.
Ceauşescu n-a vrut să fie marionetă conducătoare, de ales pentru funcţia de conducere şi şi-a asumat funcţia de comandă formându-şi propriul aparat de comandă, eliminându-l pe cel adus din URSS şi preluând imediat comanda directă a acestuia. Primele eşaloane de cadre autohtone ale partidului comunist au fost nişte tineri analfabeţi, brutali şi primitivi, mulţi slujind inconştient acea putere comunistă care i-a scos dintr-o adâncă promiscuitate, tocmai aceştia au fost executanţii perfecţi ai regimului de exterminare, constituind o uşoară pradă pentru noul sistem politic care se introducea în ţară. Acest tânăr comunist era un executant docil, iar „originea sănătoasă” a sa însemna nul şi doritor de ataşament.
Pătrunderea şi instalarea sistemului comunist în ţara noastră a urmat unui program bine pus la punct. Naţiunea română trebuia să fie dusă la o subordonare totală. La 24 august 1944 România era un stat complet descoperit unui învingător.
S-a introdus brutal sentimentul de vinovăţie, încă din timpul războiului, propaganda sovietică i-a catalogat pe români fascişti, stat fascist, popor fascist, iar România a atacat mişeleşte Uniunea Sovietică în cârdăşie cu Germania fascistă. Foştii lideri militari şi civili ai ţării au fost declaraţi criminali de război, mareşalul Ion Antonescu şi alţi lideri de până la 23 august 1944 au fost executaţi. Populaţia ţării trebuia convinsă că instalarea sistemului comunist după război, este ceva normal, este o pedeapsă corectă şi meritată şi orice rezistenţă nu are rost.
Sistemul comunist sovietic a avut trei ţinte majore. Prima a fost punerea în aplicare a doctrinei marxiste a internaţionalismului proletar, prin expansiunea în lume a sistemului comunist. A doua ţintă a fost introducerea sentimentului de vinovăţie prin distrugerea imaginii publice a sistemului politic democrat în care se trăise înainte, iar a treia ţintă era introducerii urii de clasă, adică se producea un conflict deschis între muncitori şi clasa dominantă. Acum Partidul Comunist venea şi deştepta pe leneşii satelor şi mahalagii oraşelor, arătându-le cum au fost ei exploataţi de ţăranii proprietari. Muncitorii trebuiau să distrugă propria lor clasă politică.
Lovitura de stat de la 23 august 1944 a produs imediat un gol de putere la Bucureşti, speculat rapid de comunişti care au preluat portofoliul învingătorului şi s-a declarat făptuitori ai „insurecţiei.” Aliaţii occidentali au predat partidele politice democrate, Uniunii Sovietice. Comunismul s-a infiltrat în societatea românească prin preluarea şi nu distrugerea simbolurilor autorităţii. Justiţia a fost prima atacată, prin ea urmând să se aplice programul de epurare politică şi drept urmare bazele Dreptului s-au distrus prin indivizi nepregătiţi, slugi politice ale comuniştilor. Ne aducem aminte de acei siniştri „acuzatori publici”, împuterniciţi cu o autoritate nelimitată. Legile date sub controlul sovieticilor au distrus în câţiva ani Constituţia democrată din 1923. Au fost formate comitete de întreprindere, care erau celule comuniste în care activau, în majoritate, activişti din afara unităţii respective. S-a dezvoltat sistemul muncii de lămurire, care avea la bază şantajul, sentimentul de vinovăţie, denigrarea societăţii româneşti şi anumite promisiuni materiale şi politice.
Folosirea terorii s-a făcut datorită închiderii totale a spaţiului românesc între anumite limite prevăzute de metodologia sovietică a gulagului. Se urmărea persistent, cu orice mijloace, modificarea esenţială a mentalităţii colective, sau cel puţin a majorităţii locuitorilor ţării. Populaţia în marea ei majoritate, a primit ocupaţia sovietică cu resemnare. Armata a fost epurată şi dezorganizată prin ruperea ierarhiei şi anularea legilor sale interne. În mecanismul terorii, subversiunea a jucat un rol important, prin folosirea mijloacelor de informare în masă, presa, radioul, televiziunea. În România a existat o spirală a tăcerii prin care se va prăbuşi mentalitatea democratică atât cât mai era, în mentalitatea supravieţuirii prin orice compromis. În ţara noastră implementarea sistemului comunist a reuşit pentru că a fost preluat de majoritatea românilor ca o formă naturală a evoluţiei lor istorice, iar această consecinţă „istorică” se vede şi astăzi în persistenţa mentalităţilor comuniste, din păcate, la 20 de ani după revoluţie. Oamenii inteligenţi de la noi, creştini şi partizani ai unui sistem de valori, se smulg din această farsă sinistră a comunismului, însă vor mai fi sute de mii de oameni, chiar milioane, incapabili de transformare, de aceea am ajuns unde am ajuns. La noi în ţară sunt mulţi oameni creaţi de partidul comunist, scoşi din promiscuitate, aduşi la oraş şi făcuţi activişti sau birocraţi ai statului comunist, iar fără acest stat comunist ei nu mai au nimic, poziţia lor socială era creată şi dirijată de partid şi de aceea ei rămân comunişti convinşi toată viaţa lor. La noi în România, ceea ce este mai grav, a fost adaptarea naţionalismului la comunism, adică s-a ajuns să se lege automat şi logic valori reale, ca patriotism, independenţă şi integritate teritorială, ordine socială, de elementele superficiale ale dogmei comuniste. Ceauşescu a simţit şi a speculat din plin faptul că, odată şi odată, naţionalismul tradiţional românesc se va confrunta şi opune brutal comunismului sovietic. Problemele naţionaliste în context comunist, au salvat regimul de un conflict politic care astfel s-a amânat pentru un timp, producând cea mai puternică şi spectaculoasă diversiune din istoria românilor.
Acel impresionant fenomen al rezistenţei armate din munţi, la care au participat mici grupări de militari, legionari şi oameni ajunşi la disperare de teroarea comunistă, a fost izolat şi fără o bază economică, toţi aceşti români fiind eliminaţi de comuniştii români. Gestul acestor patrioţi rămâne în istorie prin exemplul jertfei personale.
Principala formă de rezistenţă sub regimul comunist de la noi a fost creştinismul nostru ortodox şi supravieţuirea structurilor culturale. Biserica Ortodoxă a fost singura instituţie, tolerată de statul ateu, care a propagat altă învăţătură decât învăţătura marxist leninistă, materialist ateistă a oficialităţilor statului şi partidului comunist Biserica Ortodoxă a păstrat în permanenţă unitatea de neam, de credinţă şi de simţire românească, ea a asigurat păstrarea neatinsă a identităţii noastre naţionale. În urma recensământului din 1992, configuraţia confesională a ţării noastre are următorul aspect, ortodocşii sunt 87%, din populaţia ţării, romano catolicii 5%, reformaţii 3,5%, greco catolicii 1%, sectarii sub 1%.
La noi Nicolae Ceauşescu a fost un lider paranoia, fără o gândire filosofică elementară, în mijlocul unui grup de arieraţi, în care familia sa avea primplanul, cu prozeliţi din mediul social marginal. Comunicarea intrastructurală a constituit un eficace mecanism al rezistenţei, oamenii se întâlneau la un pocher sau remi, la o cafea, se vizitau reciproc, se strângeau în grupuri mici şi amicale, de încredere, se schimbau informaţii şi purtau vigilenţa grupului. În familiile intelectuale, păstrarea tradiţiei francofone a pus umărul la supravieţuirea valorilor democratice puse în istorie de Franţa.”Perestroika” şi „glasnostul” au pus în derută aparatul de represiune din România comunistă, pentru că ele veneau din centrul sistemului comunist. Posturile de radio „Europa liberă” şi „Vocea Americii” au menţinut moralul adevăraţilor români.
La noi în ţară există şi acum un raport de vasalitate între cetăţean şi stat, care după cum se vede nu pare dispus să dispară. Aşa că vom avea şi în continuare deosebite probleme politice, economice şi sociale în NATO şi Uniunea Europeană. Corupţia este tipică genului de stat pe care îl avem, acest stat birocratic şi bugetar, care dirijează direct şi pe ocolite energiile populaţiei către neobosita sa alimentare cu resurse pe care le risipeşte fără o vizibilă evoluţie. Totdeauna în fruntea corupţiei este clasa politică. Degeaba Statul proclamă de la megafoane principiile democratice şi acordul pentru piaţa liberă, dacă dirijează în continuare toate procesele într-o singură direcţie, acel Buget care a devenit de-acum, marele ştab al unor buzunare.
Dan Popescu