Cu înțelegerea, empatia și sprijinul celor apropiați, Livia poate depăși suferințele pricinuite de năpraznicul eveniment

Meditând asupra evenimentului ce a determinat ca, recent, Livia Gănău, de la Josenii Bârgăului, să devină pentru a doua oară văduvă, am constatat că viața ne oferă nu numai momente, perioade, de bucurie, de fericire, beautitudine, de realizări, înfăptuiri, împliniri, ci din când în când ne mai încearcă și cu antonime ale acestora. Savurăm pe primele, dar vrând-nevrând suntem nevoiți să le suportăm și pe cele din cea de-a doua categorie, chiar dacă ne aduc de multe ori durere, întristare, necazuri. Livia a rămasă orfană de mamă încă în perioada minorității, iar pentru a ușura situația familiei, a celor șapte frați și surori, la vârsta de 13 ani ai săi, a devenit lucrător casnic în familia părintelui paroh Nicolae Cristea (1888 - 1977), care a păstorit comunitatea ortodoxă de la Suseni mai bine de patru decenii, respectiv între 1928-1969. În timpul celui de-al doilea război mondial, bunul părinte a plătit un mare tribut pentru neam și pentru țară, prin pierderea pe front la datorie a fiului său Constantin Cristea, ofițer al armatei române, student la drept. Probabil și din aceste considerente și pentru că soarta l-a ajutat să rămână în viață, după război, a acordat cu bunătatea, omenia și altruismul caracteristice, obloșire mai multor copii proveniți din familii aflate în dificultate, printre care s-au numărat și două fetițe din Moldova, care în perioada secetei din anii 1946-1947, i-au fost aduse de părinți pentru a fi salvate de inaniție și care ulterior au refuzat să se mai reîntoarcă la familii. Livia a lucrat în familia părintelui vreme de șase ani. În anul 1964, s-a căsătorit cu tânărul Țarcă Ion-Aurel (1933-1966), un fecior falnic, cu o conduită ireproșabilă, provenit dintr-o familie onorabilă de la Joseni. Căsătoria lor n-a fost din păcate de durată și a fost curmată brusc la 21 aprilie 1966, când fostul soț, care lucra în calitate de funicularist la fosta Întreprindere forestieră de exploatare și transport Bistrița, într-un parchet forestier de pe Valea Tureacului, a fost victima unui accident mortal de muncă. Evenimentul a făcut ca Livia, gravidă în luna șaptea, (fiul lor Țarcă Ioan-Aurel avea să se nască la 09 iulie 1966 - n.n.) să rămână la vârsta de nici 22 ani ai săi, văduvă. În anul 1969, aceasta s-a recăsătorit cu Ioan Gănău (14.03.1944 - 11.06.2016), un tânăr localnic, stimat și apreciat în zona Văii Bârgăului, în fața căruia atât săracul cât și bogatul, atât cel cu pregătire cât și cel cu pregătire mai puțină își scoteau pălăria pentru a-și putea exercita meseria de frizer. Ambii soți s-au implicat în creșterea și educarea micuțului Ioan-Aurel, ce avea să se nască la două luni după moartea tatălui natural, l-au ajutat să urmeze liceul electrotehnic, să-și întemeieze o familie, care, le-a adus pe lume o minunată și adorabilă nepoțică Țarcă Mihaela-Diana. Evoluția situației de pe piața muncii l-au determinat pe soț să se reprofileze. Așa se explică faptul că a lucrat în continuare până la pensionare la fosta Întreprindere de utilaj tehnologic (S.C. Comel S.A.) Bistrița, în calitate de magaziner. Starea sănătății l-a determinat să solicite și obțină pensionarea anticipată. După pensionare, însă, lucrurile au evoluat din rău în mai rău. În anul 2012, a suferit o amputare chirurgicală a piciorului stâng. Totodată, cum se spune că întotdeauna un rău nu vine niciodată singur, un incendiu pustiitor produs din cauze necunoscute, le-a distrus integral întreaga gospodărie: casa de locuit, construcțiile gospodărești anexe, pierzându-și întreaga lor agoniseală de o viață. În 31 decembrie 2012, fiul Ioan-Aurel, în vârstă de 46 ani, cu care se gospodăreau împreună, le-a dat o altă veste bulversantă: ˮsă știți că eu mor !“ și întradevăr lucrurile s-au întâmplat aievea. În luna mai a.c., soțul a suferit o amputare chirurgicală și a celuilalt picior, iar la 11 iunie 2016 a decedat. Noua și groaznica tragedie a îndoliat întreaga familie și comunitate. Bazându-se probabil pe proverbul potrivit căruia ˮviața-i așa cum și-o face omul“, am auzit voci, care încearcă în mod surprinzător să găsească vini acolo unde nu sunt, iar în aceste condiții Livia este cea care are de suferit. După opinia noastră și nu numai, doar prin înțelegerea corectă, empatia și sprijinul celor apropiați și al comunității, Livia poate depăși suferințele pricinuite de năpraznicul eveniment, corect de năpraznicele evenimente pentru că au fost o suită. Pozitiv e faptul că mulți dintre localnici împărtășesc această ideie și acționează în acest sens. M-au impresionat poziția, acțiunile concrete și sprijinul material acordat de domnul Mihai Baltag, președintele Societății Astra, fondatorul Muzeului comunei, cuscrul doamnei Livia, și nu numai.