Culorile poeziei şi poezia culorilor

               Apelând la culoare, George Bacovia aduce o tonalitate nouă în simbolistica românească. El însuşi mărturiseşte că, ,,în poezie m-a obsedat întotdeauna un subiect de culoare. Pictura cuvintelor, sau audiţia colorată, cum vrei s-o iei...Pictorul întrebuinţează în meşteşugul său culorile alb, roşu, violet. Le vezi cu ochii. Eu am încercat să le redau cu inteligenţa, prin cuvinte’’. Influenţat într-o oarecare măsură de simboliştii francezi, Bacovia îşi exteriorizează sentimentele prin nuanţe cromatice. Fiecărui sentiment îi corespunde o culoare simbolică : singurătatea, urâtul, plictisul, tristeţea, nevroza, angoasa, monotonia, ş.a. Culorile deznădejdii, sunt la Bacovia, aproape toate. O excepţie o formează, poate, verdele şi albastrul care apar într-una din poeziile volumului ,,Scântei galbene’’, ca simbol al speranţei : ,,Verde crud, verde crud.../Mugur alb, şi roz şi pur,/ Vis de-albastru şi azur,/ Te mai văd, te mai aud’’ (Note de primăvară ). Poetul vede în violet semnul ieşirii din realitate, este culoarea halucinaţiei, a coşmarului. Venirea primăverii este obositoare pentru el, îi provoacă suferinţă, lumea pare lipsită de orizont, sugerând melancolia. Culoarea gri cu toate nuanţele ei exprimă cenuşiul existenţei : ,,Iar în zarea grea de plumb/ Ninge gri’’ (Gri ), ,,Şi-i pâclă prin livezi’’ (Alean ) ; ,,Spre grădini vineţite/ Fug păsărele de iarnă ( Toamnă în târg).  Dominante sunt şi culorile alb, negru şi galben. Albul devine o adevărată obsesie în versurile din poezia ,,Balet’’ : ,,Lunecau baletistele albe.../Degajări de puternice forme-/Albe, în faţa lumii enorme/ Lunecau baletistele albe’’.Cromatica bicromă alb şi negru amplifică senzaţia de apăsare, aşa cum rezultă din poezia ,,Decor’’. Copacii sunt ,,albi’’ şi ,,negri’’, iar păsările  au pene fie ,,albe’’, fie ,,negre’’. Într-o inegalabilă repetiţie, negrul ne aminteşte de momentele de doliu : ,,Carbonizate flori, noian de negru.../Sicrie negre, arse, de metal,/Veşminte funerare de mangal,/ Negru profund/Noian de negru... (Negru ). Galbenul este corespondentul maladivului şi al deznădejdii. Bacovia nu suferea de boala pe care corpul lui o făcea vizibilă, ci de cea interioară care îi mistuia existenţa : ,,Amurgul galben m-a îngălbenit, şi m-apasă,/Ca geamuri galbene, cu lacrimi ce nu mai curg’’ (Amurgul galben). Poetul se foloseşte de valoarea simbolică a culorilor pentru a spori forţa sugestivă a imaginilor vizuale, a trăirilor lăuntrice, acea geografie interioară a stărilor sale de spirit. Urmărind universul existenţial al  lui George Bacovia, aflăm că poetul era înzestrat şi cu un talent deosebit pentru desen şi muzică. Probabil că, de aici provine şi influenţa culorilor în lirica sa. Cât despre muzică, tot el mărturiseşte că îi plăcea să cânte la vioară : ,,Melodiile au avut pentru mine o influenţă colorantă. Întâi am făcut muzica şi după strunele vioarei am scris versuri. Fie după note, fie după urechea sufletului’’ : ,,Toamna-n grădină şi-acordă vioara/Plâng strunele jalnic, lung şi prelung’’(Toamna murind ) Printre instrumentele muzicale care apar în poeziile sale se află pianul (clavirul) şi fluierul ţărănesc : ,,Clavirele plâng în oraş/Pe-o vreme de toamnă pustie’’ (Mister ). Fluierul îşi face apariţia în poezia ,,Noapte de primăvară’’, în cea de-a treia strofă : ,,Dintr-un fluier de răchită/ O copilă poposită la fântână/Te îngână/ pe câmpia clară...’’Toată poezia bacoviană este pătrunsă de o muzicalitate ieşită din comun. George Bacovia, pseudonimul lui George Vasiliu, este un poet complex, care a creat o simbioză perfectă între arta poetică, muzică şi pictură.