Cultură
|
Scriitorii Elena M. CÎmpan şi Menuţ Maximinian vor reprezenta Bistriţa la Săptămâna Internaţională a Culturii Române de la Câmpul Românesc din Hamilton, Canada, manifestare ajunsă la ediţia a 50-... |
Volumul „Intelectuali îmbisericiți”, apărută sub semnătura Prof. Dr. Mircea Gelu Buta la Editura Fundației Anastasia din București, este o carte nouă și originală. Este nouă pentru că un astfel de... |
|
După ce săptămâna trecută publicase, pentru a doua oară, un grupaj de versuri în revista „România Literară”, poetul Menuţ Maximinian este prezent într-o altă publicaţie fanion. Publicaţie a... |
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud
Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud
Biblioteca Județeană „George Coșbuc”
Primăria, Consiliul Local și Căminul Cultural Prundu Bârgăului
Fundația... |
|
La sfârșitul săptămânii trecute, iubitorii de frumos au avut parte de încă o seară de neuitat, la Muzeul de Artă Comparată din Sîngeorz- Băi. În cadrul proiectului ,, Formă și dialog" a fost (re)... |
A 8-a ediție a Festivalului Național al Fanfarelor de la Rodna a debutat prin cuvântul primarului Tinu Grapini. Evenimentul, devenit unul de tradiție, a adus în central localităţii fanfare... |
|
Am întâlnit, la frumoasele şi captivantele manifestări din cadrul Zilelor Bistriţei Medievale, prin multitudinea de creatori şi ofertele lor îmbietoare, pe un maestru în arta creaţiei şi imaginaţiei... |
Timp de trei zile, centrul istoric al Bistriţei a prins viaţă prin organizarea unei noi ediţii a Serbărilor Bistriţei Medievale. Sfântul Nicolae, ocrotitorul Cetăţii Bistriţei, a adus vremea bună... |
|
CONSILIUL JUDEȚEAN BISTRIȚA-NĂSĂUD
CENTRUL JUDEȚEAN PENTRU CULTURĂ BISTRIȚA-NĂSĂUD
PRIMĂRIA ȘI CONSILIUL LOCAL REBRA
organizează
Sărbătoarea folclorică
„De Sânpetru” la Rebra
JOI, 29 IUNIE 2017, ORA... |
Poemul “mai nimic“ care deschide volumul “Numele meu este... “ al lui Dragoș Cosmin Popa, apărut anul acesta la Editura Neuma din Cluj-Napoca, conține una din multele definiții pe care le încearcă... |
|
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Biblioteca Județeană George Coșbuc Bistrița-Năsăud vă invită marți, 27 iunie 2017, de la ora 16.00, în Sala Gavril Scridon a Bibliotecii Județene, la simpozionul “... |
Biblioteca Judeţeană a găzduit lansarea volumului „Numele meu este” semnat de Dragoş Cosmin Popa. Evenimentul a fost moderat de scriitorul David Dorian care a făcut, de asemenea, şi o prezentare... |
|
Deşi Târgul Mare al Bistriţei se va derula în perioada 19-27 august, pregătirile au început deja, la Palatul Culturii ajungând o delegaţie din Franţa care pregăteşte o expoziţie de patrimoniu. După... |
Vorbind la telefon cu d-l Virgil Şerbu Cisteianu, scriitor şi Director General al revistei GÂND ROMÂNESC din Alba Iulia şi-a exprimat admiraţia pentru activitatea intensă pe care o desfăşoară... |
|
Un eveniment de o mare importanţă istorică, o cronică a vremurilor prin exponate de o mare valoare arheologică şi istorică, exponate de patrimoniu, descoperite de-a lungul timpului în judeţul... |
La Societatea Scriitorilor Bistriţeni „Conexiuni” există preocuparea fiecărui autor de a-şi traduce cărţile şi în limbi de circulaţie internaţională. Amintim aici antologiile „Conexiuni”, traduse în... |
|
„Vânătoare de fluturi”
Gheorghe Ilea – Andor Kőmives
Galeria Arcade 24 Bistrița
Vernisaj 22 iunie ora 18:00
Curator: Oliv Mircea Invitat: Ioan Sbârciu
Proiect realizat cu sprijinul:... |
Vineri, 23 iunie de la ora 18.00, proiectul artistic „Formă și Dialog”, promovat la Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz-Băi de Maxim Dumitraș, o aduce în prim-plan pe Ileana Antonu (1890-1971), o... |
|
Cea mai recentă operaţie de selecţie şi implicit ierarhizare a poeziei Mariei Olteanu, avînd drept rezultat antologia Infinitul singurătăţii, dă seama de coerenţa unui întreg articulat pe cîteva mari... |
Complexul Muzeal Județean Bistrița-Năsăud și Asociația Culturală Bistrița Medievală îi invită pe iubitorii de întreceri medievale la un concurs de măiestrie în folosirea arcului tradițional, dotat cu... |
|
Într-un articol intitulat „Lucian Blaga în conştiinţa generaţiei mele”,profesorul Gavril Istrate subliniază printre altele că, la Unirea Transilvaniei cu România, poetul de la Lancrăm şi-a oferit... |
Un concert de o sensibilitate aparte, susţinut de cunoscutul, apreciatul şi profesionistul chitarist Costin Soare, în cadrul unui Turneu Naţional, fiind un proiect al Asociaţiei „Kitharalogos”, s-a... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Joi, 21:03
Persoană transportată la o clinică din Târgu Mureș, după ce a căzut din căruță, la Comlod Joi, 15:55
Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud este convocat în şedinţă extraordinară la data de 24 iulie 2026 Joi, 09:34
Leonardo Badea, prim-viceguvernator BNR: Inteligența artificială și noua eră a competitivității Joi, 08:21
SĂPTĂMÂNA din 1928. Bistrița – Năsăud - Șanț Cultura
Editorialul din periodicul „Săptămâna”, „gazetă economică...
Comentarii
Deputatul Bogdan Ivan: TVA redus la combustibili și acciză redusă la motorină standard. Acum!
un cetatean -
Joi, 12:25
Dar despre reforma administrativa si bugetara atat de necesara nu vorbesti, nea Ivane? Sunteti...
La mulți ani drd. Menuț Maximinian, directorul Ziarului Răsunetul și președintele Societății Scriitorilor Bistrița-Năsăud!
Valeri Toderici -
Mie, 22:00
La mulți ani,domnul Menuț Maximinian!/
Vă urez noi succese,an de...an!/
De altfel succesul...
Victor Știr: ”Apa, aerul și fraierul”
Olimpiu Nusfelean -
Mie, 15:16
Dacă bem apa din fîntîni, o să scadă nivelul oceanelor și n-o să mai poată pluti în derivă (...
La mulți ani doamnei GRAȚIELA NEMEȘ, director de Cabinet al președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud!
Carmen Simona Botezat -
Mie, 11:21
La mulți ani frumoși și fericiți!!!
La mulți ani doamnei GRAȚIELA NEMEȘ, director de Cabinet al președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud!
Carmen Simona Botezat -
Mie, 11:21
La mulți ani frumoși și fericiți!!!
Aniversări
Cordiale urări aniversare, însoțite de sănătate, bucurii şi împliniri, în zi de naştere, îi transmitem doamnei CRISTINA-ANNAMARIA KEREKES, arhitect...
În zi de naştere, transmitem doamnei ANCA OLIMPIA BUTNARIU (TEODORESCU), consilier în cadrul Instituţiei Prefectului BN, multă sănătate, împliniri şi...
În zi de naştere, urăm primarului comunei Braniştea, Martonos Tamas, multă sănătate, împliniri şi bucurii alături de cei dragi! Proiecte reușite, în...
In Memoriam
Luni, 20 iulie 2026, în timp ce îl omagiam pe Adrian Păunescu, prieten al năsăudenilor, am primit vestea care a îndoliat comunitatea noastră:...













































