O CARTE CA O MĂRTURISIRE

MOTO:
„Mi-e foame de cuvânt ca și de pâine
Și la altarul lui mă-mpărtășesc,
Cu darul sfânt mă voi hrăni și mâine
Și azi în poezie îl cinstesc”
(Puterea cuvântului)
Un om al cuvântului, fost profesor de limba română, profesor „de suflet”: „Mi-ai dat lumina cărții s-o împart”...„Să ard o clipă pe altarul școlii”, dar azi ...„În care azi pun notele în gând/ (în catalog)/ Pentru Măria sa Limba română” (DASCĂLUL).
Ajuns la anii „vacanței celei mari” d-l profesor, care a scris deja mai multe cărți – studii despre viața unor oameni de seamă, cu date prețioase pentru arhiva culturală a localităților pe unde a lucrat, acum vine cu o carte de poezie lirică NISIPUL CLEPSIDREI, în care își deschide sufletul în fața cititorilor, în versuri de o sensibilitate profundă, dezvăluindu-ne gânduri, preocupări, lupta omului cu vicisitudinile vieții, cu îmbătrânirea, vorbește despre dorul de urmași, dar și despre dragostea pentru pământul natal și poporul nostru.
Cartea este ordonată în două capitole: NOSTALGII și NELINIȘTI.
Capitolul I începe chiar cu poemul ANOTIMPURILE MELE în care valorifică metaforic potențele fiecărei vârste: „Mă învelește iarna peste tâmple/...Dar frigul mi-l alungă o speranță/ Că vreascurile-n mine încă ard/”.
Darul cuvântului îi alungă și „culoarea vârstei”: „Alerg flămând după cuvinte” ... „Să îmblânzesc culoarea vârstei/ Și să opresc o clipă veșnicia” (ZIDIRE).
Clipele de luptă curajoasă alternează cu cele de dezamăgire: „Și nici în gând nu ne-ntâlnim,/ Loviți de patimi și de soartă,/ Dezamăgiți de noi fugim/ Și punem lacăte la poartă/” (DEZAMĂGIRE)
Dezvăluindu-și frământările vârstei, poetul se simte vinovat pentru sinceritatea afișată în vers: „Dar voi lăsa sa judece destinul/ Și timpul să îmi fie avocat,/ Că am trecut prin viață fără mască/ Și pentru asta chiar sunt vinovat/”. (PARTEA MEA DE VINĂ)
Visător și creștin dăruie tuturor iubirea din vis: „Mă pierd în visurile mele/ ... / Cu ele-ncerc nemărginirea/ Prin ochii lumii s-o privesc/ Să pun pe cerul meu iubirea/ Ca pe un dar dumnezeiesc/” (IUBIREA ÎN DAR)
Mărturisirile eului propriu scot la iveală o modestie neasemuită: „/Din vise mi-am croit cărarea-n lume/ Și din speranțe mi-am făcut un țel/ Sunt doar atât cât aș fi vrut în viață/ Să fiu cum sunt și să rămân la fel/” (DORINȚA)
Iubirea o caracterizează: „Iubirea-i ca o haină pe umerii lumii/ Țesută cu fir de lumină și har/ E veche ca veacul și nouă rămâne/ Comoara vieții și unicul dar/” (PORT HAINA IUBIRII)
Și-n „vacanța mare” d-l Mircea Daroși rămâne dascălul de limba română: „/Cuvântul e tezaur de lumină/ Când este pus cu rost și cumpătat/ În el este puterea cea divină/ Și frumusețea gândului curat/” (PUTEREA CUVÂNTULUI)
O temă fascinantă este portretizarea nepoțicii care, alături de o fotografie adorabilă este prezentată în culori ademenitoare pentru bunici: „Pui de om cu ochii mici/ Ca și boabele de linte/ Nu-nțeleg ce vrei să zici/ Cu ciudatele-ți cuvinte/ .../Când ai chef de jucării/ Tu le iei la rând pe toate/ Și faci camera de zi/ Un muzeu de exponate.” (NEPOȚICA)
În paralel cu „toamna vârstei” și toamna naturii înconjurătoare este bogată și fermecătoare: ”/Dar ca o distinsă doamnă/ Ne-a lăsat dulcele gust/ Cu aromele de toamnă/ Și cu-mbietorul must/” (TÂRZIU DE TOAMNĂ).
Și istoria patriei e o temă îmbietoare: „/Istoria ne cheamă/.../ Să coborâm prin veacuri/.../În taină cu străbunii/” Ștefan și Mihai au ridicat spre ceruri statuia libertății. (GLASUL LIBERTĂȚII)
Și rugăciunea către cer e prezentă în poezii ca TE CAUT: „/ Lumina sfântă-mi dă putere/ Să-mi vindec rănile din piept/” – sau ISUS ÎN VIS .
În cele 62 de poeme cuprinse în capitolul NOSTALGII poetul își face un sensibil autoportret psihologic din care reiese proifilul unui suflet frământat de dorul autoperfectionării continue, în care cuvântul regent este martorul și îndrumătorul la mărturisire.
Spre deosebire de capitolul NOSTALGII, capitolul NELINIȘTI ne prezintă o poezie eliberată de cătușele clasice în care întrebările și răspunsurile ce ni le pune viața sunt tot atât de vaste și pentru a le destăinui se cere un spațiu pentru alt demers.
Volumul NISIPUL CLEPSIDREI cuprinde: „...singura metodă de spovedanie în care mâna vorbește după dictarea sufletului”... „Este o poezie în care evocă intimitatea sa.” (Emilia Crina Someșan- DOR DE POEZIE) Dar care ne îndeamnă și pe noi la introspecție printr-o privire atentă spre interiorul propriului nostru eu.
Acesta este dascălul poet Mircea Daroși.