Aeronava plecării

Un nume predestinat să rămână pentru posteritate (îți spui, mai întâi), fie chiar și pentru frumusețea lui: Virginia Brănescu. Dar sonoritatea lui e susținută de cuvântul poetic și culoarea plastică.
Artista și-a construit o aeronavă din litere, culoare și linii, așteptând semnalul de plecare cu generozitatea și sensibilitatea unei octogenare senine, chiar dacă într-un catren spune:
”Eu n-am să zbor spre zările albastre,
Mi-au frânt o aripă de la născare,
Dar am o floare pentru fiecare
Și v-o așez cu bucurie-n glastră.”
Este, iată, acest elegant volum: „Albumul”, Editura Nosa Nostra, Bistrița, 2017, pe a cărei pagină de titlu se menționează „ediție nouă întregită după volumul „Pașaport pentru eternitate”.
Mica antologie este ilustrată cu picturi create de propriul său penel, cum de altfel și cele două coperte ale cărții aparțin autoarei „albumului”.
Cele mai multe pagini conțin versuri dedicate, din 1996 încoace unor personalități din preajmă (și nu numai) din domeniul poeziei, artelor plastice, teatrului, gazetăriei și unor persoane apropiate sufletește, de-a lungul anilor, cărora le dăruiește un surâs de apreciere, o expresie încurajatoare, uneori însoțite de un puseu de binevoitoare ironie. Este și motivul pentru care recunoaște că verbul său „uneori e prigonit”, atunci când epigramele sale vizează franc autori de carte sau instituții culturale din preajmă.
Doamna Virginia Brănescu se are în vedere, deopotrivă, și pe sine, când ține, de pildă, să evidențieze cu umor: „Să mă vâr și eu un pic, / Deși-s „scriitor pitic” / Și scriu doar cu ochelari, / D-am primit trei premii mari.”
Da, în domeniul artelor plastice a fost distinsă de două ori la Festivalul Național „Mihai Eminescu”, Ipotești, și la Festivalul „Dropia de Aur”, Călărași.
Din cele 17 cărți publicate (versuri, proză autobiografică, publicistică, traduceri în limba germană), 7 au primit premii și diplome, dintre care, evident, cele „trei mari” sunt obținute la Vancouver (Canada), Pamplona (Spania), Malmo (Suedia).
Demersul lirico-plastic din acest volum, Doamna Virginia Brănescu îl încheie într-o stare de împăcare cu sine, constatând că este o lume în care „conviețuim sublim”, „zădărnicia” a trecut, „e pace”, lasând „o lume adunată-n carte” și cuvântul „mereu îndrăgostit / De tot ce e frumos și bun pe lume.” Căci, succint, a avut noroc de artă, care
”E darul destinului,
Pecetea sublimului,
Și rodul putinței
Și scutul voinței.”