EDITORIAL de Andrei Moldovan: Mare kalhoz! (3) „De la Nistru pân' la Tisa”

Ceea ce deranjează în fantomaticul „Dicţionar moldovenesc-românesc” al lui Vasile Stati nu este lipsa oricărui demers ştiinţific, fie el cât de palid, nici măcar perversele slujiri (de la slugă!) a intereselor muscăleşti, tot mai insistente şi tot mai sofisticate, ci faptul că dumnealui îl consideră pe potenţialul cititor suficient de redus mintal, suficient de lipsit de orice elementare cunoştinţe de istorie, de simţ al apartenenţei de neam, de depozitare a valorilor spirituale în limba pe care o moşteneşte şi pe care o vorbeşte, cu alte cuvinte, fie-mi iertată expresia la care mă obligă, suficient de idiot ca să îl ia în seamă. Aici şi-a făcut o seamă de calcule greşite. Dacă opul dumnealui a fost vândut, cum se laudă, a fost desigur pentru că oamenii voiau să vadă până unde poate ajunge o minte bolnavă.
Conştiinţa noastră de neam (românesc!), ideea unităţii românilor au fost afirmate încă din vremea cronicarilor, în special a celor moldoveni, şi a scriitorilor remarcabili, printre care cei din Moldova (citaţi trunchiat de autor!) ocupă un loc de prim-plan. S-au scris şi se vor scrie volume despre acest lucru. Nu pot însă să nu amintesc „Sentinela română” a lui Vasile Alecsandri sau memorabilele versuri din „Doina” lui Eminescu: „De la Nistru pân' la Tisa,/ Tot românul plânsu-mi-s-a...” (sublinierile ne aparţin).
Mult mai interesant decât aberaţiile pseudo-lingvistice ale domnului Stati, mi s-a părut un soi de joc lingvistic existent pe internet, prin care tineri din Basarabia comunică expresii şi locuţiuni de circulaţie regională, aşa cum există pretutindeni şi care dau culoare graiurilor. Pagina este completată săptămânal. De altfel, domeniul este intitulat chiar „culmea prostiei”, pentru a relativiza totul, pentru a exclude orice tentativă de speculaţie ştiinţifică în favoarea aspectului distractiv, ţintind ludicul şi buna dispoziţie. Respectarea unei pronunţii moldoveneşti, chiar exagerată pe alocuri, este de natură să sporească farmecul acestei alcătuiri spontane. Apoi, cum este de aşteptat, există multe împrumuturi din limba rusă, intrate sub presiunea sistemului limbii române şi utilizate ca atare, cu modificări semantice deseori. Expresiile păstrează un specific local, nu lipsit de umor („mi să pari că ai luat-o pin patlageli”, pentru „credcă eşti în afara subiectului”; „ţi s-o ahuit cabina”, pentru „te dai mare”; „kent”, pentru „băiat cu influenţă”; „prost di put colţunii”, superlativ ş. a. m. d.
Fără ambiţii care să treacă dincolo de un joc recreativ pe seama unui grai, pagina amintită relevă şi unele aspecte lingvistice de luat în seamă. Este ştiut faptul că limba română are propriul ei sistem de apărare împotriva împrumuturilor, care constă în deteriorarea lor, în aruncarea lor în derizoriu. Spre exemplu, cuvântul „rahat” numeşte o delicatesă turcească, de unde am luat şi cuvântul, de pus în cozonac. Unde l-a aruncat limba română şi ce înţeles i-a mai dat, este de prisos să insistăm aici! Există numeroase astfel de exemple, unele înregistrate şi de distractiva pagină de pe net. Luăm doar un exemplu. Cuvântul „kalhoz”, denumind forma prin care ţăranilor sovietici li s-a răpăt pământul, exportat şi la noi prin „colhoz”, aflăm că a ajuns să fie utilizat de basarabeni cu înţelesul de „orgie, sex în grup”.
Nu e aşa, tovarăşe Stati, că dicţionarul dumneavoastră seamănă cu un „mare kalhoz”!?