Ion Radu Zăgreanu: Pomi încărcați cu ceață

În decembrie,

pomi încărcați cu ceață.

Rodire albă.

La Malin, luna decembrie este prin excelență o perioadă a cețurilor. În copilărie, sub vraja poveștilor, simțeam că în aerul ei  plutește  o alergare de câini și o pândă de lupi.

Spectacolul alb al acestora merită a fi savurat și aplaudat pentru încântarea pe care ele o pot emana.

Când se apropie înserarea, asaltul ceții se produce aici din două direcții: din partea de jos a satului, ca o invazie a albului și dinspre dealurile  care țin localitatea în căușul lor, în cazul acestora din urmă, ca un fel de bombardament al aburilor sau ca o ploaie albă curgând în fâșii de aburi, din cer.

Urc pe cărarea șerpuind printre pomii grădinii, la întâlnirea mea cu ceața. Din spate mă alungă valurile albe venind din josul satului, în față mă întâmpină curgerea ceții coborând dinspre pădurea de acăți, de pe dealul spre care se îndreaptă cărarea. Eu sunt la mijlocul valurilor de ceață care se intersectează în jurul meu. Aș putea zice că sunt binecuvântat, stropit  cu albul ceții de două ori.

Mareea albă care a mângâiat satul, casele și grădinile și cea care a coborât de pe dealuri, strecurată printre trunchiurile pădurii de acăți, după ce i-a îmbrăcat pe aceștia cu povara dulce și albă a ceții, cotropește așezarea rurală.

Ceața se așază pe ramurile pomilor din grădină, cu sfială, ca în niște potire negre. Când ea  se rostogolește de pe dealul cu acăți și ajunge deasupra câmpului arat, sărută paralel înșiruirea brazdelor. Albul perpendicular se scurge în șănțulețele dintre brazde înălțând mii de coloane de aburi spre cer.

Cele două direcții de înaintare ale ceții se întâlnesc, se contopesc, se întrepătrund. Sunt săgetat alb din toate direcțiile, fără nici o consecință dramatică.

Cobor apoi înspre casă. Sparg ceața, înaintând prin ea parcă blagian, cu auzul zburlit ca să  surprind cum cad cioburile ceții în jurul meu. sunt în postura unui ,,spărgător” de ceață.

Lătratul unui câine mă leagă din nou de ulița unde este situată casa mea. Ceața ca o ploaie albă deasupra mea și un lătrat de câine care mă orientează sonor spre locuință, sunt coordonatele care îmi îndrumă pașii pe cărarea pe care ei cad mai apăsat. În urma mea rămân pomii încărcați cu ceață, lipită pe ramurile lor.

În curând albul ceții va fi înlocuit cu cel al zăpezilor și pomii grădinii vor rămâne în continuare potire ale imaculării.

                                                                    Ion Radu Zăgreanu