ÎN ÎNTÂMPINAREA CENTENARULUI MARII UNIRI: Din laboratorul de creaţie al "Doinei" eminesciene
Cunoscuta poezie a lui Mihai Eminescu, încărcată de legendă şi numită nu de puţine ori după primul vers („De la Nistru pân' la Tisa”), ca o expresie a unităţii româneşti, fie şi în durere, înălţată din forme tradiţionale spre sublim, este rodul unei munci de creaţie susţinute, a unor căutări poetice care au presupus mai multe variante până a se ajunge la cea finală, cunoscută de noi în volumele publicate. Redăm mai jos câteva fragmente din variantele de lucru, aşa cum se află ele în ediţia Perpessicius (Mihai Eminescu, „Opere”, vol.III, Fundaţia Regele Mihai I, Bucureşti, 1944, p. 1-23)
R. C.
Ştefan, Ştefan, Domn viteaz,
Cum de nu mai vii tu azi?
De la Nistru pân' la Tisa,
Tot Românul plânge-ţi-s-a
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
Din Hotin şi pân la mare
Stau Muscalii de-a calare.
Din Boian la Vatra Dornii
Vrstejesc ulmii şi cornii.
Din Braşeu îân în Arad
Şi-au făcut duşmanii vad,
Din Sătmariu pân în Săcele
Numai vaduri ca acele...
* * *
Codrule, Măria Ta,
Umbra dă-mi şi mila ta,
De mi-i dor şi de mi-i jale,
Să mă plâng Măriei Tale
Şi mă plâng de strâmbătate
Ca la inimă de frate.
.......................................
C-au făcut moşia mea
Trecătoare altuia.
Dat-au ţara vântului,
Iar faţa pământului,
Pe copita calului,
Pe talpa Muscalului.
...............................
Spune-ţi-aş cum rând cu rând
Ei pământul meu îl vând
Şi la Nemţi şi la Tătari
Şi la Greci şi la Bulgari
.....................................
Într+al ţării mele sfat
Se-ncuibară – un păcat
Şi mă vând, mă bucăţesc
Zilnic mă precupeţesc.
***
Carpaţii atate
Seninele frunţi
Şi focuri s-aprindă
Pe culme de munţi
Să ardă tulpine
Întrege de brazi
Căci astăzi ne vine
Eroul viteaz
Ne vine Ştefan cel Mare.
***
Ce-ţi spun ei ţie, mamă, când îţi ucid copiii?
Mereu tot zic că creşte mărirea României...
Un trădător nemernic, hidoasa pocitură
Cărui pentru minciună i-a dat natura gură
Acel făţarnic, neted şi lacom pui de grec
Cu stâlpi de cafenele în fraze se întrec
Ca să arate cumcă durerea lor e mare,
Că n-au voit ştirbirea străvechilor hotare
Când ei au fost aceea ce (...) pe sub mână –
Păgânului vândut-au din sfânta ta ţărână.
Şi tu-i asculţi în pace cum văduva ascultă,
Pe care ale ei rude o iau cu vorba multă,
Tu numai îţi ştii chinul ce inima-ţi sfărâmă.
Ai plânge, dar n-ai lacrimi, Moldovo – mamă, mamă!
Zădarnic codri mândri de vânt mereu îi clatini,
Pierdută-i pân' şi urma măreţilor Muşatini –
De vodă Alexandru acum poate te doare?
Nici la mormânt în lume nu duce vreo cărare
Şi Ştefan Voievodul în somn adânc deplin
Visează el că doarme sub un pământ strein?
Luatu-ţi-au copiii, mormintele şi tot
Mereu din a ta haină ei rup numai ce pot.
Ajuns-ai cerşetoare de-ocară ţi de silă
Şi nimănui de tine în lume nu-i e milă.
....................................................
Nu e destul că oameni de-origine barbară
Moşia-n jumătate nemernic ţi-o furară,
Că între prut şi Nistru pe-olatele bătrâne
Domnesc pe neam şi ţară calmuci cu cap de câne
A căror mutră slută, şi-adânc dobitocească
N-o-ntrce decât doară inima lor cânească?
Nu e destul c-acolo în neagră-ntunecime
Copiii-şi blestem soarta neascultaţi de nime,
Că cnutul îi zdrobeşte şi roiuri de sălbatici
Trăind sardanapalic, beţivi şi muieratici
Să sting-orice lumină, să smulgă limbi din gât
Când unul româneşte o vorbă a.ndrăznit.
***
De la Nistru pân la Tissa
Tot românul pţânsu-mi-sa
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.
De la mare la Hotin
Vin ca pâlcurile, vin
Şi la margini se aţin
Şi nici crivăţu-i oboară
Şi nici ciuma nu-i omoară
Şi nici Nistrul nu-i îneacă,
Saracă, ţară, saracă!
Din Boian la Vatra Dornii
Nu-nfloresc ulmii şi cornii
Iar frunza molizilor
E prada omizilor
Şi umbra pădurilor
E dată securilor.
Vai de biet român, săracul,
Că-ndărăt tot dă ca racul,
Fără ticnă masa lui
Şi-i străin în casa lui.
Din Braşov pân la Arad
Şi-au făcut vrăjmaţii vad
Iar din Olt până la Criş
Nu mai este luminiş
De greul suspinelor,
De umbra străinilor,
De nu mai ştii ce te-ai face,
Sarace, român, sarace!
***
Ştefane, Măria Ta,
Lasă Putna, nu mai sta,
Că te-aşteaptă litvele
Să le sboare titvele,
Să le spui molitvele
Pe câţi pari, pe câţi fuştei,
Căpăţâni de grecotei.
Grecoteii şi străinii,
Mânca-le-ar inima cânii,
Mânca-le-ar ţara pustia
Şi neamul nemernicia,
Cum te pradă, cum te sacă,
Saracă, ţară, saracă.
Adaugă comentariu nou