Eminescu pe meleagurile Bistriţei şi Năsăudului

Mistuit de un fantastic ,, dor de ducă’’, poetul ,, nemuririi noastre’’ a fost mereu într-o căutare de sine. Abia împlinise şaisprezece ani şi a pornit pe albia călătoriilor sale prin ţară, însetat de cunoaştere şi dornic de-a descoperi,, frumuseţi în absolut’’.
Drumurile lui Eminescu au fost reconstituite de nenumăraţi exegeţi ai operei sale. El însuşi vorbeşte în romanul,, Geniu pustiu’’că, ,,într-o zi frumoasă de vară îmi făcui legăturica, o pusei în vârful băţului şi o luai la picior pe ,,drumul cel mare împărătesc’’.De la Cernăuţi spre Ardeal, poetul străbate pe jos sau în căruţă un întreg şir de localităţi care vor rămâne pe harta Mihai Eminescu. Din Boian la Vatra Dornei, drumul îi va sugera mai târziu câteva metafore de rezonanţă pe care le întâlnim într-o variantă a ,,Doinei’’ : ,, Din Boian la Vatra Dornii / Au umplut omida cornii’’.
Deschizând poarta munţilor, în anii 1865 şi 1866, se îndreaptă către Bistriţa, cu gândul că va ajunge la Blaj, oraşul care din povestirile lui Aron Pumnul avea să capete dimensiuni de şcoală ideală. Referitor la traseul urmat de poet spre meleagurile bistriţene există păreri diferite ale unor cercetători. De pildă, Nicolae Trifoiu, în lucrarea sa ,, Drumurile şi popasurile tânărului Eminescu în Transilvania’’, apărută în Editura,, Dragoş-Vodă’’, Cluj-Napoca, 1998, presupune că Eminescu ar fi trecut în Transilvania, cam pe unde este calea ferată Vatra Dornei- Ilva Mică şi Feldru, de unde era originar Ion Neamţu, prietenul poetului, căruia, în 1870 îi va dedica poezia,, La moartea lui Neamţu’’şi despre care multă vreme nu s-a ştiut cine este. ,, Lăsaţi clopotul să plângă cu-a lui voce de aramă./ Lăsaţi turnul ca să mişte a lui inimă de fier,/ Căci de stele mai aproape el le dă acuma samă/ Că un suflet bun şi nobil se îndreaptă către cer’’.
Din documente , rezultă că amândoi erau elevi la gimnaziul de limbă germană din Cernăuţi, unde feldrihanul a ajuns prin relaţiile tatălui său. Aici s-a împrietenit cu Eminescu, păstrând cu sfinţenie această legătură. Apoi, drumul lor s-a intersectat la studiile din Viena, unde este posibil să fi făcut parte din Societatea studenţească,, România’’, al cărei secretar era năsăudeanul Artemiu P. Alexi. Moartea fulgerătoare a lui Neamţu vine înainte de terminarea primului an de studiu la Politehnică, la numai 23 de ani, ceea ce îl determină pe Eminescu să scrie această poezie, rămasă în manuscris.Era un tânăr deosebit de talentat la desen, bun şi nobil , cum îl surprinde şi Eminescu în versurile sale.
Cei mai mulţi cercetători consideră că dintre toate ipotezele enunţate de către istoricii literari, cea mai plauzibilă ar fi aceea a trecerii sale prin Pasul Bârgăului, pe ,,drumul împărătesc’’, cum spun bucovinenii sau ,, drumul ţării’’, după expresia ardelenilor. Acest drum, exista la vremea aceea, fiind construit odată cu înfiinţarea Regimentului grăniceresc năsăudean. Nu este exclus , spune cercetătorul Boca Pompei ca Eminescu să fi trecut de la Dorna peste munţi şi să ajungă la Ilva Mare, iar de acolo, pe Valea Someşului prin Feldrul prietenului său, Ion Neamţu. Dacă a ajuns vreodată în oraşul Veronicăi Micle, nu avem nicio informaţie care să ateste acest lucru, dar suntem mândri că prin dragostea lor legendară, aceste meleaguri se leagă şi de numele lui.
Odată ajuns la Bistriţa, este posibil să se fi interesat de casa în care s-a născut Andrei Mureşanu, având în vedere că îi citise poeziile şi avea ştiinţă de anumite date din biografia acestuia .Chiar dacă la vremea aceea nu avea o părere deosebită despre el ca poet, la numai câţiva ani, fiul Bistriţei este văzut de Eminescu ca un posibil purtător al idealurilor de la 1848. Încă din 1869 îi dedică poemul dramatic,, Mureşanu’’, iar în ,, Epigonii’’îi rezevă şase versuri excepţionale
Călătoria lui Eminescu până la Blaj n-a fost deloc uşoară, dar şi plină de peripeţii. Trecerea sa prin unele localităţi din judeţul nostru rămâne încă un mit.Cert este faptul că în galeria prietenilor săi , năsăudenii şi bistriţenii ocupă un loc aparte. Andrei Mureşanu, Tanco, Moisil, Alexi, Ciocan, Silaşi, Veronica Micle şi nu în ultimul rând, Ion Neamţu , pe care îl numeşte,, scumpe frate’’, a cărui inimă ,, câtă simţire frământat-a ea în sine’’, al cărui suflet ,, câte speranţe, câte visuri a păstrat ?’’
Dacă numele poetului a fost atribuit unei străzi sau instituţii culturale, unei librării sau chiar unui parc, dacă i s-a ridicat un bust ori i s-a aşezat o placă comemorativă, aceasta nu reprezintă pur şi simplu un act de decizie administrativă, ci şi unul de fixare în memoria oamenilor a bucuriei şi mândriei că Eminescu s-.a oprit cândva şi în localitatea respectivă. Şi Bistriţa ca şi Năsăudul, are motive să se mândrească cu prezenţa marelui nostru poet pe aceste meleaguri.