Cultură
|
Publicaţia „Glasul pământului”, editată de bistriţenii şi năsăudenii stabiliţi în Banat, a ajuns la numărul 4. Într-un format de sărbătoare, revista debutează cu editorialul semnat de Vasile D. Ţâra... |
La Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Ion Bindea, Eugen Pop, Eugen Albu, Silvia şi Marian Popescu, au scos de sub tipar antologia „Mafia şi democraţia”, care cuprinde epigramele participante la cea de-a... |
|
Volumul al II-lea al seriei „La noi”, editat la Eikon Cluj-Napoca, surprinde, prin varietatea de subiecte abordate de scriitorul Cornel Cotuţiu. Structurată pe capitolele „Rebeli”, „Caragiale,... |
Bistriţeanul Liviu Ioan Mureşan propune, prin intermediul Editurii Stud IS din Vatra Dornei, o întâlnire cu „Poeme de nişă”. Versurile, structurate într-un atelier format în ani de zile, surprind... |
|
La Parva, cerul este senin şi oamenii sunt mai aproape de Dumnezeu. Stropit cu verdele crud al bradului de la munte, acest senin o sensibilizează la modul plăcut pe cea care, în clipe de linişte,... |
Sunt un cititor mediocru. Spun asta de la bun început, ca nu cumva să se creadă că aceasta e o recenzie sau o cronică literară. Pentru că nu e. Sunt doar impresiile de lectură, la scurt timp după ce... |
|
La cei 70 de ani, epigramistul şi publicistul IONEL ANDRAŞONII, este încă foarte optimist. |
Urare 2011
Din gândul meu sincer,curat
Rugându-mă sub cerul-naltul
Lui Dumnezeu m-am adresat
Iubindu-vă ca nimeni altul,
Depeşa scumpă-ntru credinşă
Şi-n unitate pentru ţară
Să ocrotească... |
|
Am fost la Reghin la invitatia primăriei, personal a doamnei viceprimar Maria Precup însoţindu-mi soţia, pe Cornelia Ardelean Archiudean care a susţinut un recital de colinde tradiţionale cu ocazia... |
A apărut o revistă unicat în peisajul media, un intim de cultură semnat de DARIE DUCAN. Nr. 1, octombrie/noiembrie/decembrie, ne propune în sumar un dialog cu baritonul Dan Iordăchescu despre... |
|
Secţiunile ediţiei a IV-a sunt POEZIE – maxim patru poezii şi EPIGRAME – maxim patru epigrame. La concurs pot participa tinerii români de… orice vârstă, înscrierile fiind până pe 30.12 2010 pe www.... |
Ionel Andraşoni, ajuns la frumoasa vârstă de 70 de ani, vrea să dovedească sieşi şi cititorilor săi că spiritul îi rămâne tânăr, iar condeiul neastâmpărat: dovadă recenta apatiţie A sosit şi timpul... |
|
La răscrucea dintre ani există un moment de bilanţ, pe care îl facem fiecare, cu două talere. Ce am realizat în anul care, iată, a trecut, şi ce ne propunem să construim pe mai departe în anul în... |
Florin Vasile Şomlea este noul director de la Centrul Judeţean pentru Cultură. Singurul candidat pentru această funcţie, ocupată până nu de mult de Nicolae Gălăţean, a obţinut postul cu media 9,15.... |
|
Radio SAMUS, vă invită, ca in fiecare an de Bobotează, la HORA SOMEŞANĂ, ediţia a-VI-a, joi, de la ora 20.00, în cantina hotelului Hebe, un eveniment unicat la care toată lumea va fi imbrăcată în... |
Bernice Chitiul a lansat a doua zi de Crăciun, in Sala Festivă a Primăriei Bistriţa, videoclipul : “Letter to the winter”, muzica : Florin Chitiul, versuri: Ana & Bernice Chitiul. Ineditul... |
|
În lume există un bogat repertoriu de gen dedicat acordeonului, iar nivelul interpreţilor este în continuă creştere. Există şi multe stiluri predilecte pentru acest instrument, iar noi avem... |
Moto: Fără muzică, viaţa ar fi o greşeală.
(Nietzsche)
|
|
Aho, aho copii şi fraţi
Opriţi plugul, nu mânaţi!
Înainte să urăm
Oaspeţii îi salutăm
Bună ziua lume-aleasă!
V-am primit cu drag în casă
Şi în zi de sărbătoare,
Noi vă facem o urare:
Vrem ca-... |
O discuţie cu Nichita Bumbu este întotdeauna şocantă şi interesantă, datorită calităţilor temperamentale ale interlocutorului, dublate de o imaginaţie bogată, care neavând şansa instruirii organizate... |
|
Citind poezia doamnei Raveca Vlaşin, intuim chipul autoarei în luptă cu viaţa, cu multiplele ei faţete, judecând binele şi răul şi luând poziţie.
Sita prin care le cerne este cea a credinţei şi a... |
Ne întrebăm adesea, în ce colţ de lume poate fi mai frumoasă sărbătoarea Crăciunului. Suntem tentaţi să credem că numai la noi ,această minune este scăldată atât de mult în lumina unor tradiţii şi... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Sâm, 16:34
Accident pe strada Libertății din Bistrița Cultura
În ziarul „politic independent” „România Nouă”, director Zaharia Boilă (an. II, nr. 162, din 31...
Comentarii
Nicole Cherry, Vanilla, Dorian Popa, Anna Lesko, Irina Loghin, la SPOTival – Cetatea Florilor: cinci zile de muzică, sport, cultură, tineret, antreprenoriat și experiențe pentru întreaga comunitate
david -
Vin, 19:34
când va cânta vanilla , în ce zi și la ce oră ????
Prof. Vasile Găurean: Cine ridică sabia...
Macavei Alex. -
Vin, 18:10
Domnule profesor,
Sfânta învățătură a Bisericii nu este același lucru cu doctrina politică.
Rusia...
Întru mulți și binecuvântați ani părintelui Ștefan Pralea, preot paroh la Şieuţ!
IOAN TUNS -
Mie, 17:43
La mulți ani cu bine, cu sănătate și minunate realizări-familiale și profesionale, părinte Ștefan!...
Deputatul Bogdan Ivan, despre mandatul său și deciziile luate la Ministerul Energiei
Radu -
Mie, 16:52
PSD-ul a intrat în panică. Criza politică actuală a fost provacată de nesăbuința unor lideri...
Deputatul Bogdan Ivan, despre mandatul său și deciziile luate la Ministerul Energiei
AUR-el -
Mar, 16:42
Căldură mare, mon Cher! Neuronii le-au dat pe dinafară ... că tot au vrut afară. Baiu'-i mare (...
Aniversări
Calde urări de bine adresăm, în zi de naștere - 16 august - doamnei Ana-Maria Mezei, consilier achiziții publice în cadrul Consiliului Județean...
În zi de naștere, gândurile noastre bune se îndreaptă spre doamna profesor Anișoara Iuga, directorul Școlii Gimnaziale Ciceu Giurgești.
În zi aniversară, adresăm părintelui paroh Vasile Cristian Motogna de la Parohia „Sfânta Treime” din Teaca, alese urări de mulţi ani cu sănătate în...
In Memoriam
Astăzi, 13 august, se împlinesc 30 de ani de la trecerea la cele veșnice a scumpului nostru BOR TEODOR. Amintirea ta va rămâne veșnic vie în inimile...




































