Cultură
|
Parohia Ortodoxă Română „Acoperământul Maicii Domnului şi Sfinţii Cuvioşi Daniil Sihastrul şi Paisie de la Neamţ” din Jönköping, Suedia, şi-a sărbătorit hramul. Dumnezeiasca Liturghie a fost oficiată... |
Doina a fost inclusă în patrimoniul intangibil al UNESCO, alături de tangou.
|
|
Pentru Fundaţia "Societatea de Concerte" Bistrita, toamna vine cu o pleiadă de evenimente culturale, pe gustul iubitorilor de cultură adevărată. Astăzi are loc la Librăria Cărtureşti din Bucureşti,... |
Întotdeauna când vorbesc despre Dumbrăviţa gândul mă duce şi la scriitorul Cornel cotuţiu. Deşi beclenar, sufletul lui este de diugan get-beget. De altfel aşa îl cunosc şi oamenii, ca fiind... |
|
Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud va deschide săptâmâna viitoare, pe Pietonalul Liviu Rebreanu un modern spaţiu expoziţional, denumit generic Art Galeria. Prima expoziţie ce se va... |
Festivalul International de Poezie din Sighetu Marmaţiei, organizat de Casa
de Cultură, director Vasile Muste, a ajuns anul acesta la ediţia a
36-a. Printre invitaţi se numară doi poeţi elveţieni... |
|
Mâine este mare sărbătoare în familia îndrăgitei doinitoare a Văii Bârgăului. Mama interpretei Ioana hangan, Ileana Hangan, marchează 80 de ani de viaţă. “ Îi doresc măicuţei mele să fie sănătoasă,... |
Numărul pe septembrie al apreciatei reviste culturale “Dacia Literară”, musteşte de operele bistriţenilor. Încă de pe pagina întâi tronează lucrarea “Oraşul din camera lui”, semnată de Georgiana... |
|
Preşedintele Clubului de filatelie de la Cercul Militar, Mihai Lucian Valea, vine pe piaţa de profil cu al doilea volum de specialitate editat în acest an. “Filigranul în filatelia românească”, carte... |
„În acest sens, se vor distruge toate inscripţiile germane, ungureşti şi bulgăreşti. Se vor scoate din circulaţie stocurile de mărci poştale şi fiscale ale fostei administraţii inamice” (Generalul... |
|
Salva este una din localităţile României unde tradiţiile sunt încă păstrate la loc de cinste în sufletul locuitorilor. Cine nu a auzit şi nu a văzut portul mândru al sălăuanilor? Clopul cu păun şi... |
Societatea de Concerte manageriată de Gavril Ţărmure a organizat la Centrul Multicultural un recital cameral susţinut de Ansamblul Baroc “Transilvania". Prestaţia artiştilor Istvan Nagy (flaut),... |
|
Salonul Artelor al Bibliotecii "Petre Dulfu" Baia-Mare va găzdui astăzi vernisajul expoziţiei de fotografie “Fotoetnografica”, ajunsă la ediţia a IV-a. Vor expune Daniela Stănoiu, Gheorghe Petrila,... |
Consiliul Judeţean Bistriţa Năsăud, Centrul Judeţean pentru Cultură, Asociaţia pentru Cultură, Spiritualitate şi Dezvoltare a Relaţiilor Transfronatliere din Oradea, Fundaţia pentru Minorităţi Etnice... |
|
Uniunea Artiştilor Plastici ne invită astăzi de la ora 18.00, la o întâlnire cu prof.univ. dr. Virgil Ciomoş, în cadrul clubului de vorbe, de discuţii, de cuvinte, găzduit de galleria Arcade 24.... |
Maxim Dumitraş, unul dintre cei mai cunoscuţi artişti plastici ai României, este de săptămâna aceasta "Cetăţean de Onoare al oraşului Sângeorz-Băi", în urma deciziei aprobată în cadrul şedinţei... |
|
Tânărul scriitor , fiu iubitor al plaiurilor bistriţene ,,suflet din sufletul neamului său ,trăieşte şi arde la flacăra momentului, ,,simte respiraţia tainică a locului, glasul ,,pământului” şi... |
În ziua de 24 septembrie 2009, Casa de Cultură „Mihai Eminescu” din Tg. Mureş a fost la capacitate, spre a cinsti, aşa cum se cuvine, pe privighetoarea doinelor someşene Maria Precup Stoica, o... |
|
Aburul creştea în zgomotul pistoanelor. Liniştitor. Globuri de aburi se suprapuneau şi se apropiau. Peronul a reţinut umezeala ploii care s-a dus peste deal, pe deasupra brazilor. Se mai auzea... |
Sub egida Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, a preşedintelui său Liviu-Mihai Rusu, prin coordonarea harnicului tânăr Rusu Bogdan-Doru, a apărut la Editura ,,Sedan”, Cluj-Napoca, 2009, albumul ,,... |
|
Distinsa doamnă Virginia Brănescu, omul cu suflet preaplin de binecuvântări, care a atins cu aripa de înger toate formele artei, dându-ne apoi spre nemurire clipa fericitei frumuseţi, ne invită la o... |
Tânărul interpret Alinn Pop lansează single-ul “Someşu’”, reprezentativ pentru noul val etno-dance în România! Un sound proaspăt, ce introduce ascultătorul într-o atmosfera nouă, cu versuri ce... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Mar, 15:41
Tânăr agresat de un coleg, într-un liceu din Bistrița. Polițiștii au emis ordin de protecție Mar, 14:37
„TU SCHIMBI LUMEA!” - proiect educativ la Școala Gimnazială „Sfântul Stelian” din Bistrița Mar, 11:20
Dr. Florina Dolha și dr. Crina Fofiu de la SCJU Bistrița, la Congresul European de Gastroenterologie Cultura
Norocul îi ajută pe cei puternici ne spune un proverb adesea enunțat cu admirație pentru cei ce...
Comentarii
PSD Bistrița: Duplicitate politică în privința reducerii funcțiilor guvernamentale!
Dorel de Bistrita -
Mar, 10:54
Sper sa nu-i mai vad niciodata la " butoane " pe toti acestia de dreapta capitalisto-burghezo-...
CONSILIUL DE MEDIERE solicită retragerea/respingerea dispozițiilor privind exceptarea avocaților de la autorizarea și supravegherea profesională în domeniul medierii
Dorel de Bistrita -
Mar, 10:39
Activitatea de " mediere " , efectuata de persoane fara licenta in drept, este o prostie . Oricum...
Elena M. Cîmpan: Octombrie, primul bal
Rus Augustin -
Mar, 09:58
Oare se mai spune ... „Vă rog să-mi acordați un dans ?”
Poetul și traducătorul Valeriu Stancu, la Bistrița
cititor -
Lun, 18:44
Primăria să aloce fonduri pentru scriitorii bistrițeni!
PRO-VERBE: Am ieșit desculț în stradă și eram trist până când am văzut un cerșetor care nu avea picioare
Dorel de Bistrita -
Dum, 09:49
Pai guvernarea care a plecat, probabil voia sa ramanem si " fara picioare " ... !
Aniversări
Cu ocazia zilei de naştere, adresăm cordiale urări de bine însoțite de sănătate, bucurii, împliniri profesionale şi personale doamnei profesor dr.
În zi aniversară, adresăm părintelui ADRIAN DATU, preot paroh la Şieu Sfântu și Caila, calde urări de bine.
În ceas aniversar, îi urăm domnului DUMITRU CIUPA, solist instrumentist, multă sănătate și bucurii alături de cei dragi.
In Memoriam
Într-o zi cu soare, la început de octombrie 2026, profesorul de sport, slujitor devotat al Liceului „Liviu Rebreanu” din Bistrița și scriitor cu...




































