Cum previi zgârieturile de pe ecranul telefonului: 5 trucuri
Zgârieturile apărute pe suprafața telefonului sunt una dintre cele mai frecvente probleme cu care se confruntă utilizatorii acestor dispozitive. Dacă cele de pe capac sunt deranjante doar din punct de vedere estetic și pot fi mascate cu ajutorul unei huse, cele de pe ecran sunt mult mai problematice. Dincolo de aspectul estetic neplăcut, zgârieturile de pe ecran sar tot timpul în ochi când vrei să urmărești un clip pe telefon, să joci un joc sau să te uiți pe niște poze. Ca să nu mai vorbim de cele adânci, care „se simt la mână” și devin și mai enervante.
În cele mai multe cazuri, astfel de zgârieturi apar din neglijență și în lipsa unor accesorii de protecție pentru telefon, iar în cele ce urmează te învățăm cum să previi astfel de accidente.
Ferește telefonul de praf și nisip
Chiar dacă specificațiile telefonului tău indică faptul că este rezistent la praf, nu ar trebui să te bazezi doar pe asta, dacă vrei să îl păstrezi ca nou cât mai mult timp. Firele de praf și nisip pot zgâria ușor ecranul telefonului, și chiar dacă zgârieturile sunt fine, acestea devin vizibile când se adună în număr mare. Prin urmare, evită să îți lași telefonul pe suprafețe prăfuite sau direct pe nisip, când ești la plajă.
Nu ține telefonul în buzunare cu capse sau fermoar
Mulți dintre noi purtăm telefonul în buzunar și îl credem în deplină siguranță, mai ales dacă folosim un buzunar închis. De multe ori, în buzunare se află fire de praf și nisip, iar astfel revenim la paragraful anterior, care ne explică de ce te trezești cu telefonul zgâriat, chiar dacă îl ții tot timpul în buzunar.
În plus fermoarele sau capsele care închid buzunarul, pot zgâria ecranul atunci când bagi sau scoți telefonul.
Evită contactul telefonului cu alte obiecte
Ecranul telefonului se poate zgâria și în urma contactului cu alte obiecte uzuale cum ar fi chei, monede sau pixuri. De obicei, astfel de obiecte se regăsesc și în buzunarul sau geanta în care obișnuim să ținem telefonul, iar atunci, faptul e ca și consumat. Fie că îl lași pe birou sau în buzunar, telefonul trebuie să nu intre în contact cu alte obiecte, iar astfel se reduce riscul de a fi zgâriat.
Folosește o folie de protecție
Cea mai eficientă metodă de protejare a ecranului telefonului este folia de protecție, care se aplică pe toată suprafața acestuia cu ajutorul unui adeziv. E bine să instalezi o astfel de folie chiar în momentul în care îți cumperi un telefon nou, pentru a fi protejat din start. Toți factorii „agresivi” care ar putea zgâria ecranul vor intra în contact cu folia, și, în cel mai rău caz, doar aceasta va fi deteriorată. Nu este foarte grav, pentru că o folie se înlocuiește ușor, iar prețul este unul accesibil, în comparație cu cel al unui telefon sau al unui ecran nou.
Ține telefonul în husă
Dacă folia protejează doar ecranul, husa oferă protecție întregului dispozitiv. În acest mod, eviți atât apariția zgârieturilor pe ecran cât și a celor pe capac sau pe părțile laterale. În plus, telefonul este protejat și împotriva șocurilor, existând mai puține riscuri de a se sparge sau crăpa când îl scapi pe o suprafață dură. Pentru fiecare model de telefon există huse dedicate, astfel că acestea se vor potrivi perfect, fără a acoperi difuzorul, butoanele laterale, mufa pentru căști și cea pentru încărcare.
După cum se poate vedea, folia și husa de protecție sunt cele mai eficiente metode de e evita zgârieturile de pe ecranul telefonului. Atunci când sunt folosite împreună, poți spune că telefonul este sută la sută protejat, așa că aceasta este varianta pe care ți-o recomandăm.
Dacă am reușit să te convingem, poți să gasesti aici huse si folii de telefoane pentru toate modelele, așa că nu întârzia să îți comanzi aceste accesorii!
Citiţi şi:
- Vrei un Samsung Galaxy Z Flip 6 dar nu ești sigur cum îl poți proteja? IATĂ aici cele mai bune indicații
- Cauti o solutie pentru a proteja telefonul Huawei? Husa personalizata este raspunsul!
- Tabnet asigura dublarea perioadei de functionalitatea smartphone-urilor
- Telefoanele Huawei- cum au evoluat și de ce este tot mai necesar ca telefoanele să fie protejate?
- Oau.ro – fabrica de accesorii şi soluţii de protecţie pentru smartphone-uri
Adaugă comentariu nou