Cum va arăta prima zi de școală: „careu”, cu flori, politicieni sau o reuniune cu elevii în clase?
-
View the full image
Arhivă: Școala Gimnazială Lucian Blaga Bistrița, acum zece ani
Cadrele didactice din Bistrița-Năsăud nu au ajuns încă la un consens despre cum se vor derula evenimentele de deschidere a anului școlar. Unele dintre acestea susțin boicotarea festivităților din 8 septembrie, mai ales ca formă de protest față de politicieni, în timp ce altele au optat pentru ca lucrurile să se desfășoare în mod tradițional. Oricum, e atâta dezbinare în societate, încât era imposibil să se ajungă la un numitor comun.
Luni, în zi de mare sărbătoare, practic, vom avea sindicaliștii în stradă, la București, copii în clase cu diriginți, învățătoare și educatoare, dar și deschideri oficiale și inaugurări. Va fi cu emoții, cu flori, cu părinți și bunici lăcrimând, dar și cu terase pline de adolescenți și nu numai.
Pentru clasele pregătitoare, a V-a și a IX-a, mai toate școlile pregătesc un moment memorabil.
Potrivit liderului sindical UJSLI BN, prof. Victor Ivan, peste 30 de sindicaliști din învățământ vor protesta la București. Pe plan local, 71% dintre membrii afiliați la Uniunea Județeană a Sindicatelor Libere din Invățământ Bistrița-Năsăud au votat pentru boicotarea debutului cursurilor, dar asta va însemna că își vor prelua elevii în clase, doar nu vor participa la festivități, acolo unde se vor organiza.
De exemplu, la Colegiul Național “Liviu Rebreanu” Bistrița – unde nu se mai face “careu” de vreo patru ani – elevii din clasele pregătitoare și cei de clasa a V-a vor fi preluați de învățătoare, repectiv de diriginți din curtea școlii, la ora 9.30, iar "bobocii" de la liceu, la ora 10. Pentru toți au fost pregătite surprize, ca în fiecare an, potrivit directorului CNLR Bistrița, prof. Monica Halaszi.
La Școala Gimnazială nr. 1 Bistrița, echipa managerială îi va aștepta în curtea școlii, cu un cuvânt de Bun-venit, pe elevii (și părinții) din cele șapte clase pregătitoare, iar ceilalți elevi vor fi așteptați în clase de cadrele didactice, ne-a explicat directorul prof. Ancuța Mihaiu.
La Școala Gimnazială “Avram Iancu” Bistrița, elevii din clasele pregătitoare și a V-a vor fi întâmpinați în curtea școlii, unde va fi punctată deschiderea oficială a cursurilor, a precizat directorul Mirela Nelca, iar elevii din celelalte clase din ciclul primar și gimnazial vor fi primiți în clase de dascăli. Oricum, curtea școlii ar fi neîncăpătoare pentru peste 1000 de elevi și tot atâția părinți.
La Târlișua, potrivit directorului Mihai Forai, anul școlar începe sub auspicii bune. De la ora 9, elevii vor avea prima întâlnire – în clase primenite - cu doamnele învățătoare sau diriginții, iar de la ora 10.00, se vor parcurge cursurile după orarul deja stabilit. Naveta elevilor este asigurată înclusiv prin microbuzul electric, iar pentru cadrele didactice sunt puse la dispoziție 10 mașini electrice, profesorii grupându-se pe localități pentru a veni la școală.
Fiecare unitate de învățământ a anunțat deja părinții și elevii despre modul în care va fi abordată deschiderea anului școlar, astfel că nouă nu ne rămâne decât să vă dorim tuturor sănătate, energie, răbdare, colaborare! Fiți uniți!
Un an școlar mai bun ca vremurile pe care le traversăm!
Citiţi şi:
- A venit toamna … la Școala Gimnazială Mureșenii Bârgăului
- Emoții și speranțe într-un an mai bun, la Școala Gimnazială Lucian Blaga din Bistrița. Directorul Marius Mureșan: Educaţie de cea mai bună calitate, în siguranță!
- Cu ajutorul primăriei, Moşul a fost darnic cu copiii şi profesorii de la Şcoala Gimnazială Şanţ
- Forfotă, emoții, lacrimi, flori, dar și râsete și povești amuzante din vacanță. Într-un cuvânt, prima zi de școală la Şcoala Gimnazială Mihai Eminescu din Năsăud
- Generația 50 în a 50-a zi de școală
Adaugă comentariu nou