Daniel Morar, judecător la Curtea Constituţională
Procurorul clujean Daniel Morar a fost numit judecător la Curtea Constituţională. Mandatul lui Morar e de nouă ani şi începe în 9 iunie. Acesta a fost numit în funcţie chiar de preşedintele Traian Băsescu, astăzi.
"Președintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat luni, 25 martie a.c., Decretul de numire a domnului Daniel-Marius Morar în funcția de judecător la Curtea Constituțională pentru un mandat de 9 ani, începând cu data de 9 iunie 2013", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a trimis o scrisoare privind încetarea în 8 iunie a mandatului Aspaziei Cojocaru, numită în CC la propunerea Camera Deputaţilor. Biroul Permanent a luat în discuţie şi celelalte cazuri de încetare a mandatului, respectiv ale lui Ion Predescu, numit la propunerea Senatului, şi Acsinte Gaspar, numit la propunerea Preşedinţiei.
În scrisoarea preşedintelui Curţii se arată că, potrivit legii 47/1992, cu trei luni înainte de expirarea mandatului fiecărui judecător, preşedintele Curţii sesizează pe preşedintele Camerei Parlamentului care a numit judecătorul sau, după caz, pe preşedintele României, solicitându-i să numească un altul în locul lui, iar numirea trebuie efectuată cu cel puţin o lună înainte de încetarea mandatului judecătorului predecesor. Din partea Senatului şi Camerei Deputaţilor au fost propuşi de către majoritatea parlamentară Mona Pivniceru şi Valer Dorneanu.
Morar este fostul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În iulie Băsescu îl lăuda pe Morar: "Numirea lui Morar a făcut să explodeze o parte din colegii mei din partid. A fost procurorul care l-a arestat pe senatorul Liviu Ciupe. Faptul că omul acela era la putere şi procurorul anonim de la Cluj a avut curaj să-i pună cătuşele a arătat că a fost de încredere", spunea Băsescu într-o emisiune televizată.
Daniel Morar a fost numit procuror şef al DNA în august 2005, pentru un mandat de trei ani, iar în februarie 2009 a fost reînvestit pentru încă un mandat.
În septembrie 1999, fostul director al Direcţiei Regionale a Drumurilor Cluj Liviu Ciupe a fost arestat sub acuzaţia că a efectuat, din fondurile de reparaţii, o lucrare în valoare de 732 de milioane de lei vechi la un drum din cartierul bistriţean Viişoara, ancheta fiind condusă de Daniel Morar, în acea perioadă procuror la Parchetul Curţii de Apel Cluj. Ulterior, Ciupe a fost trimis în judecată pentru delapidare, însă instanţele l-au achitat. Liviu Ciupe a cerut despăgubiri statului român, motivând că a făcut degeaba patru luni de închisoare.
Citiţi şi:
- Augustin Zegrean este noul preşedinte al Curţii Constituţionale
- Un senator PSD cere demisia de onoare a preşedintelui CCR, Augustin Zegrean
- Traian Băsescu, prima reacţie după decizia CCR: Aşa ceva este fără precedent, ca după ce ai văzut rezultatul, să încerci să modifici cifrele după care ai făcut referendumul
- Senatorul PSD Dan Şova: Solicit demisia lui Augustin Zegrean din poziţia de magistrat al Curţii Constituţionale.
- Zegrean e indecis să participe la interviul pentru postul de judecător la Curtea de Justiţie a UE la care s-a înscris
Adaugă comentariu nou