Dascălul Toader Galben - activitate de apostolat în domeniul educației bârgăoane

Toți suntem recunoscători celor ce ne-au învățat cum se ține răsplaiul sau ceruza în mână, ne-au ajutat să deslușim slovele și să pătrundem în lumea fascinantă și atât de folositoare a cărților. E o atitudine firească față de cei care, în condiții nu tocmai din cele mai propice, au pus umărul la procesul devenirii noastre. Ilustrativă în acest sens este activitatea desfășurată cu pricepere, dăruire, pasiune, răspundere, profesionalism, cu inerente eforturi și sacrificii, pe parcursul a mai bine de trei decenii, de către Toader Galben, învățător cu toate gradele didacice, de la Josenii Bârgăului, actualmente intrat în cel de-al 85-lea an al vieții sale. Debutul în profesie l-a făcut la Strâmba, unde între anii 1960-1969, a desfășurat o adevărată activitate de apostolat în domeniul educației bârgăoane. Pe atunci, micuța localitate, ce-și dobândise statutul juridic de sat abia în 1956, nu avea nici școală, nici biserică, nici lumină electrică, nici telefon, iar singura unitate mai reprezentativă era un mic magazin sătesc, ce funcționa la o casă particulară, cea a Valeriei și a lui Ioan Vărărean, care oferea spre vânzare sare, țigări și alte câteva articole în cantități și într-o gamă sortimentală sub nivelul cererii. Inițial, școala de aici a funcționat într-o odaie pusă la dispoziție cu generozitate de familia Gheorghe și Ioana Borgovan, în locuința proprietate, care în schimbul unei sume modice forfetare lunare și-a asumat și obligația de a asigura încălzirea, igienizarea și curățenia spațiului. Opțiunea s-a dovedit a fi benefică atât pentru tânărul dascăl, fericit că a reușit în sfârșit să obțină un loc de muncă în comună cât și pentru micuții școlari și comunitate, încântați să aibă un învățător tânăr, cu multiple deprinderi practice, pe care-l cunoșteau și considerau de-al lor, devreme ce familia lui deținea la Strâmba principala sa proprietate de vreo opt hectare de la ”Tablă,“ pe care părinții și cei nouă copii o transformase într-o adevărată grădină. Bucuria dascălului a fost cu siguranță mult mai mare întrucât ani în șir meditând asupra viitorului său n-a intervăzut vreo perspectivă optimistă. I se blocase accesul în învățământul superior din motive de dosar deoarece tatăl său, Traian Galben, fost primar înainte de război, fusese arestat și condamnat pentru favorizarea infractorului întrucât cu prilejul unei vizite făcute de un tânăr consătean despre care nu știa că se afla în postura de dezertor, l-a omenit după tradiție. Ulterior, prin căsătorie cu fosta sa colegă de liceu și consăteană, Andreica Elena, a devenit și ˮginere de chiabur“ întrucât soacra sa a dobândit prin succesiune un drept de măciniș timp de o săptămână pe lună la o moară cu apă, iar aceste calități de ˮfiu de condamnat“ și cea de ˮginere de chiabur“ i-au adus inerente belele, printre care și aceea că a fost repartizat să-și satisfacă timp de trei ani serviciul militar într-un detașament de muncă în cadrul Combinatului Siderurgic Hunedoara. În aceste condiții, postul obținut l-a considerat drept o mană cerească, motiv pentru care s-a dedicat trup și suflet profesiei, chiar dacă trebuia să facă naveta de la Joseni și să străbată zilnic pe jos, uneori pe ploaie, pe furtună, pe viscol, prin nămeți, pe vreme grea 10 km până la școală și înapoi, și să predea simultan la mai multe clase. În pofida greutăților inerente, a obținut rezultate, ce au fost apreciate la superlativ atât cu ocazia inspecțiilor efectuate de Inspectoratul Școlar pentru acordarea gradelor didactice II și I cât și de colegii de la școlile care au continuat activitatea cu elevii săi. După aproape un deceniu de trudă și eforturi la Strâmba, în 1969, a solicitat și a obținut transferul la școala din satul reședință de comună, unde și-a continuat activitatea în aceeași notă încă două decenii și ceva. N-a părăsit, însă, școala de la Strâmba până n-a avut convingerea și certitudinea că situația în domeniul educativ se va îmbunătăți radical. În acest scop, a solicitat și a obținut sprijin de la județ pentru construirea unui local de școală adecvat. A primit materialele de construcții necesare, iar cu ajutorul unui meșter local deosebit de priceput, Maftei Trifan, le-a pus în operă. Astăzi cu mintea sa la fel de ageră și tânără ca în anii de debut, pe care și-o întreține și cultivă dezlegând zilnic cuvinte încrucișate, trăiește cu satisfacția datoriei împlinite, înconjurat cu dragoste, respect și recunoștință atât de către foștii săi elevi, de părinții lor cât și de întreaga comunitate. Îi dorim și noi mulți ani fericiți, deplină liniște și sănătate.