Decareflecţii

Poeta Raveca Vlaşin, născută în Mintiu, dăscăliţă de ani buni la Dej, a editat la Astra volumul de poeme „Decareflecţii”, care adună versuri „flori de gând” structurate în poeme cu un anumit tipar. „Decareflecţii”, adică zece versuri la fiecare poem, în care se descifrează rostul vieţii. Pornind de la gândul lui M. G. Lewis că „un scriitor, fie el bun sau prost, ori nici bun nici prost, este un animal pe care oricine are dreptul să-l atace fără cruţare căci, deşi nu toată lumea poate să scrie o carte, fiecare se crede în stare să o judece”, poeta îşi aşterne gândurile plămădite în atelierul de creaţie, lăsând pentru adevăr porţile deschise: „Am cutezat la nişte gânduri/ Să le ancorez în nişte rânduri”…” În gând mă rog în rugăciuni de seară/ Să nu mă plâng că pâinea mi-e amară”. Poeta îşi asumă rolul de formator al artei: „De voi culege strugurii din stele/ Voi stoarce doar lumină din durere”. Cuvântul izvorând din rădăcina creaţiei cheamă poetul spre limpezirea izvoarelor cu apă, răvăşind parfumul „şi tăcerile din vis”: „Când orice adiere/ Spre zbor e o ispită”. Cuvântul divinitate este adeseori prezent în versul Ravecăi Vlaşin. Iubirea pentru cele sfinte fiind conturată în cuvinte de iertare: „Tu iartă-ne îndrăzneala/ De a ne asemăna”. Când razele din cuibul neadormit bat la inima cititorilor, poeta deschide cu cheia visului „Închise porţi” pentru ca, mai apoi, „Dintr-o ploaie blândă” să răsară opera: „Am răstignit un vis între cuvinte”.

Pledoaria pentru frumos este susţinută de Teodor Tanco, care spune despre poetă că „Bate pe drept la porţile afirmării şi consacrării”. Între timp, la trei ani de la apariţia acestui volum, gândurile sunt continuate în „Dodecareflecţii”, Editura Astra Dej, care surprinde în aceeaşi poezie cu formă fixă gânduri aşezate în trei strofe, structurate pe trei cicluri. După cum afirmă Al. Florin Ţene, preşedintele Ligii Scriitorilor din România, avem de-a face cu „o formă de domesticire a formelor lăuntrice”, volumul încadrându-se în noul curent globmodern ce vine după post modernism.

Raveca Vlaşin dă răspunsuri prin cuvintele înţelepte ale lumii, dovedindu-ne că omul, prin asumarea conştientă, are capacitatea să aducă un plus de bunătate. „Ce poate însemna o clipă?” se întreabă, la început de drum, păpuşarul care, între două bătăi de aripă, conştient de muză – „mă atinse o stea/ Cu geana-i de lumină” – plămădeşte gânduri prin care se caracterizează: „Sunt un dor şi-o aşteptare/ Sunt un vis şi-o căutare/ Zbatere şi încercare/ Sete stinsă-n revărsare/ Din seva pământului/ În vâltoarea vântului/ Fruct din floarea dorului/ Din durerea viului/ Ard în ceara gândului/ Flacăra cuvântului”. În miez de zi „Când cerul de furtuni s-a scuturat” trecând prin vama cuvintelor, poeta aduce un alt început: „E toamnă în gânduri şi afară”. Lumea satului, păstrată cu sfinţenie pentru eternitate, este zugrăvită în fiecare volum: „Eu la sânul tău crescut-am/ Şi învăţat-am a iubi/ Iarba, cerul şi pământul/ Şi viaţa a preţui”.

Cu fibră de ţăran autentic în sânge, Raveca Vlaşin aduce pe aripi de albatros, atunci când „Sufletu-n repaus cântă”, căutările la întrebările esenţiale ale lumii. Atunci când „Cheia codurilor sfinte” este descifrată, paradisul este aproape: „Au pornit visele mele/ Să se ascundă printre flori/ Pe spinări de zburătoare/ Se înalţă pân’ la nori”. Pe firul povestirii descoperim casa cuvintelor în care lumina gândului păstrează echilibrul pe poteca plină de iubire: „Când vise pe pământ/ Scriu poema lor pe vânt”.

O poezie în care timpul se opreşte pentru a asculta „Păsări de argint ce ară bolta albastră” pentru ca mai apoi darul vieţii să aducă dulci cuvinte: „Mulţumescu-ţi ţie Doamne/ Că în limba noastră sfântă/ Sunt atâtea dulci cuvinte/ Care sufletu-mi încântă”. O poezie în care descoperim patria, dorul de mamă, dorul de cele sfinte, ca mai apoi să ajungem, însoţiţi şi de ilustraţiile Petronelei Vlaşin, într-o lume la care tânjim cu toţii, cea a cunoaşterii prin cuvânt.