Deputatul Cristina Iurişniţi: Să nu ne fie ruşine să ne trimitem copiii la şcoala profesională!
Deputatul Cristina Iurişniţi (USR) a anunţat că, în contextul marcării pe 11 martie, a Zilei Naţionale a Meseriilor, şi la nivel judeţean se impune o campanie mai susţinută de promovare a învăţământului profesional şi tehnic, precum şi a meseriilor.
„11 martie este ziua învăţământului profesional. Sunt susţinătoare a acestui demers legislativ. Au început activităţile de promovare şi de informare a tinerilor, dar nu este suficient. Am cerut ca un an cel puţin să avem o campanie la nivel naţional cu mesaje de interes public care să facă părinţii şi tinerii mult mai încrezători în învăţământul profesional şi mai ales în învăţământul profesional dual, pentru că ai 200 lei bursă profesională de la stat şi încă 200 lei din partea operatorului economic. Aceste parteneriate trebuie încurajate, trebuie aduse în atenţia şcolilor, să existe „porţi deschise” ale şcolilor către antreprenori”, a declarat Cristina Iurişniţi.
Potrivit acesteia, elevii înscrişi în sistemul de învăţământ profesionional dual reprezintă o pondere mică. „În judeţ sunt puţine clase de învăţământ profesional dual, am avut întâlniri şi cu directorul de la Teraplast care are un proiect de colaborare cu Liceul Tehnologic „Grigore Moisil”. Este nevoie de mai multă campanie pentru că încă mai avem clişee, mentalităţi învechite că e ruşine să ai o meserie şi toţi ar trebui să facem facultate. Nu e o ruşine să te duci la şcoala profesională, nu înseamnă că ai abilităţi mai puţin valoroase decât un tânăr care-şi continuă studiile în universitate. Este important să valorizăm şcolile profesionale şi să-i îndemnăm pe tineri şi părinţi să înveţe o meserie, pentru că meseria e o brăţară de aur, face diferenţa”, a mai spus deputatul Iurişniţi.
Parlamentarul bistriţean a precizat că va organiza o reuniune pe tema învăţământului profesional, la care vor fi invitaţi antreprenori, directori de şcoli, reprezentanţi ai mediului asociativ.
„Este o temă majoră pe care o urmăresc, cum este şi cea a depolitizării şi a echităţii în învăţământ. (...) Dragi bistriţeni, să nu vă fie ruşine să-i trimiteţi pe copii să înveţe o meserie, să se înscrie într-o şcoală profesională!”, a concluzionat aceasta.
Citiţi şi:
- Deputatul Iurişniţi propune contracte de muncă part-time pentru elevii din învăţământul dual
- Cristina Iurișniți: Educația rămâne marea prioritate a USR
- Învăţământul profesional dual, temă de dezbatere. Deputatul Iurişniţi: Mediul de afaceri trebuie să investească, dacă vrea resursă umană calificată
- Deputatul Cristina Iurişniţi, în Germania: Învățământul profesional este 90% în sistem dual. Un exemplu de bune practici care poate fi ușor adaptat!
- Modelul german al școlilor profesionale ar putea fi aplicat și în România
Comentarii
Toata " bu.li.mea " - si vede plo.zii " honnoris caussa " ! Toti vor " doctorate " in " taiat frunze la caini ... !
Adaugă comentariu nou