Deputatul Robert Sighiartău, de Ziua Drapelului Naţional: Să ne iubim simbolurile naționale!

26 iunie - Ziua Drapelului Național. Să ne iubim simbolurile naționale! La multi ani, România!, a transmis deputatul Robert Sighiartău, secretarul general al PNL, pe pagina sa de facebook.

 

Prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998, 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Naţional. Conform legii, această zi este marcată de către autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei patriei, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne. Se spune că tricolorul se impune ca drapel naţional in 1859, odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, culorile steagului fiind dispuse însă pe orizontală. Primul drapel din 1859, aflat în uz pina in 1862, a avut fîşia albastră plasată sus, urmând ca, în a doua parte a domniei lui Cuza, fîşia roşie sa fie dispusă pe partea superioară. După venirea lui Carol I, steagurile vor avea benzile dispuse pe verticală, România aliniindu-se astfel regulilor respectate de steagurile europene. Ziua Drapelului Naţional a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul - roşu, galben şi albastru - să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor; cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect, pe lângă ţara noastră mai existând alte trei ţări europene tradiţionale cu steagul tripartit în mod egal şi vertical: Franţa, Italia şi Belgia.

 

*** 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5