În dialog peste ocean, Nicolae Băciuț și Veronica Pavel Lerner

Apărut, în  cadrul Proiectului ,,100 de cărți pentru Marea Unire -1918-2018,, , la Editura Vatra Veche din Tg.Mureș, volumul intitulat sugestiv ,,Nicolae Băciuț în dialog cu Veronica Pavel Lerner,, - Oameni, locuri, repere;  este un demers literar dublat de informație cu accente ce cad pe destinul  aparent implacabil al unui Om, dar este și o dovadă că soarta ține, uneori, seamă și de  modul în care omul însuși acționează în interesul lui, sau (și) în interesul general.

Așa cum ne-a obișnuit, cu generozitate de breaslă mai rar întâlnită în zilele noastre, scriitorul și editorul Nicoale Băciuț, caută și găsește motive culturale pentru a descoperi nu doar talente literare care merită a fi puse în valoare, ci și eșantioane ale unei lumi supraviețuitoare, aproape normală, deși se afla într-o perioadă în care comunismul făcea victime  cu duiumul, în România. Sutele de interviuri luate de Nicolae Băciuț, de-a lungul  timpului, sunt lecții de viață, o oglindă imensă alcătuită din tot atâtea fațete și în care, dacă vrem, ne putem regăsi fiecare. De la numele unor celebrități culturale, la oameni de știință notorii, la scriitori debutanți, pictori de duminică sau țărani cu palmele crăpate de munca ogorului, Nicolae Băciuț nu-și alege  eroii după moda zilei. Își alege interlocutorii  după ineditul pe care aceștia îl aduc în destinul colectiv al generațiilor recente. De aici vine și dorința de-a prospecta  filonul  de înțelepciune românească, de-a da sensul potrivit și continuitate unor tradiții în arta dialogului. Societatea în care caută mostre de valoare Nicolae Băciuț, este una care  trascede, se preface, indiferent de condițiile istorice, de vremea  rea sau vremea bună a zilei prezente. Mărturii a ceea ce a fost ne rămân mărturisirile, cărțile.

Pe raftul cu astfel de lucrări valoroase, stă și cartea de față.

Tonul dialogului relevă experiența profesionistului, Nicolae Băciuț atingând zone ale memoriei interlocutoarei,  puncte nevralgice adesea, care duc la relatări din ce în ce mai interesante, devăluind o lume fascinantă,  ,,secretă,, aș spune, care  a existat totuși, într-o Românie ce se credea a fi cu totul înregimentată comunismului .

Confesiunea doamnei Veronica Pavel Lerner ne dezvăluia asta. Cartea deține toate ingredientele unui roman autobiografic, are culoare, farmec, umbră și penumbră dozată atât cât se cade să pună în evidență lumina, și...lumina, la urma urmei, triumfă. Ni se dezăluie o personalitatea interesantă, intelectual până-n vârful unghiilor, un om cu educație desăvârșită, o femeie puternică și fermecătoare. Marcată de o suferință fizică încă din prima copilărie, Veronica Pavel Lerner a învățat cum să-i dea cu tifla durerii, sau, mai bine zis, a exersat  un fel de ,,balet,, personal, pe gheața subțire, periculoasă, chiar dacă poantele  din picioare îi musteau de sânge. Durerea fizică bine strunită, educația  serioasă de acasă, marile întâlniri cu oameni de valoare ( N. Steinhardt, Andrei Pleșu etc.), influența, exemplul personal dat de fratele său mai mare, Toma, toate acestea s-au coagulat în dorința de eliberare. A evada din corsetul unei societății calibrate pe uniformitate, pe o egalitate de șanse prost înțeleasă. Întâmplări și acțiuni individuale, evenimente sociale care jalonau viitorul unei Românii în care lucrurile importante de când lumea nu mai aveau valoare,și aceste fațete ale întregului, ale adevărului dur, au făcut ca Veronica Pavel Lerner să fie ceea ce este astăzi.

Scriitoarea și-a petrecut  copilăria și tinerețea în București, într-o zonă în care, străzi întregi cu case  vechi și frumoase intrau rând pe rând sub lama buldozerelor. Născută imediat după Război,  într-o familie de intelectuali  cu tradiție, Veronica Pavel Lerner a fost nevoită să se adapteze din mers, dar fără să facă concesii. Și-a ales o meserie serioasă, inginer chimist, dar și-a dublat existența materialistă cu bucuria artei, a muzicii, a scrisului.

Printr-o împrejurare, care parcă așa îi fusese hărăzită, a reușit să plece din România în 1981. A emigrat doar fizic, sufletul rămânîndu-i mereu legat de patria în care văzuse lumina zilei.

Canada? Un fel ,,eldorado,, pentru cei ce nu aveau șansa să iasă  din lagărul socialist.

Odată ce a ajuns acolo, V.P.L. a luat viața de la capăt. A muncit din greu. S-a adpatat. A învățat  că libertatea are un preț.  A lucrat în cercetare, în laboratoare celebre din Canada, a avut rezultate uimitoare și a fost recunoscută de forurile științifice  internaționale. În momentele de regăsire cu sine, scria, și încă mai scrie. V.P.L. își scrie cărțile în limba română. A publicat și în presă, în România, încă din deceniul 70 a semnat articole de speiclitate în reviste de gen. În Canada fiind, a descoperit, sau, a fost descoperită de cei care coordonau revistele editate în limba română, printre care și Observator din Toronto. Aici, va susține  o rubrică specială.

După 1989, intră în legătură cu scriitori din Țară dar și din diaspora românească,  devine un Nume, cititorii îi apreciază textele și notorietatea de scriitor i se consolidează.

Deși nu și-a propus niciodată să ajungă scriitor, Veronica Pavel Lerner  este azi scriitor în sensul clar al cuvântului. A publicat  zeci de texte în reviste diverse, a scris și publicat cărți interesante.

În spirit de glumă, cred, undeva în spațiul  interviului acordat scriitorului Nicolae Băciuț, spune că ... deși s-a născut într-o casă cu biblioteca plină de cărți celebre, pe când era copil, nu adora să citească.Prefera pianul. Pofta cititului i-a venit de-a lungul timpului, și când a ajuns în Canada a constat cu uimire că citise , până atunci, mult mai mult decât colegii ei de muncă, prietenii, cunoștințele. Așa se face că și-a propus să scrie, să lase mărturii despre ceea ce știa cel mai bine.

,, Orice scriitor, indiferent de naționalitate, scrie inspirat de propriile trăiri din realitatea în care se află.,, spune Veronica Pavel Lerner într-un  cotext, în carte, și așa și este.

Cartea-interviu apărută la Editura Vatra Veche vine să confirme  un statut social, o biografie interesantă și care, la urma urmei este o poveste de succes în care eroina îndrăznește, reușește să cucerească lumea prin modul său firesc de A fi.

Relația dintre Editura Vatra Veche , și mai ales dintre Revista Vatra Veche, și scriitoarea Veronica Pavel Lerner este una care se bazează pe încredere, pe respect și bucuria  unei prietenii culturale care nu ține cont de reperele geografice.