Dialogul sufletelor

Două personalităţi ale culturii , prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, directorul Spitalului Judeţean Bistriţa-Năsăud, şi istoricul Dan Ciachir îşi pun sentimentele pentru neamul românesc şi pentru credinţa străbună în palma cititorilor, dialogând „Faţă către faţă” într-un volum apărut la Editura Eikon. Cartea este o prelungire a dragostei pentru cultură a celor doi autori, care s-au mai întâlnit în cele două ediţii ale volumului „Biserica din spital”, apărute la editurile Anastasia şi Eikon.

Dan Ciachir laudă iniţiativele doctorului Mircea Gelu Buta de a întemeia biserici pentru sănătatea sufletului în spitalele noastre, amintind aici de paraclisul din Spitalul Judeţean, dar şi de biserica din curtea spitalului de boli pulmonare. Dialogul alunecă încet pe Valea Bârgăului, locul de baştină al lui Gelu Buta, acolo unde îşi are rădăcinile şi marele tenor Constantin Pavel, întemeietorul Operei din Cluj, pentru care Buta a înfiinţat un festival şi a editat o carte: „Bârgăul lui Tini Pavel”. Dialogul surprinde prin multitudinea de repere din cultura naţională şi universală, dar şi prin episoadele din istoria neamului, amintind aici şi o legendă legată de participarea liderului sovietic Nichita Sergheevici Hrusciov la o vânătoare în judeţul nostru în vara anului 1958.

Mircea Gelu Buta şi Dan Ciachir au calitatea de a se confesa reciproc cititorilor aşezându-şi gândurile vorbite pe banda magnetică şi într-o carte. Despre români, Buta crede că sunt pătrunşi de o cultură bogată, iar cei mai răsăriţi culturali bovarizează nivelul educaţiei lor, determinându-i să ne compare cu Franţa, Germania sau SUA. Avem, aşadar, şi pretenţii culturale, valoarea fluctuând în funcţie de conjunctură: „Un scriitor care zăcea în ungherele librăriilor devine deodată căutat şi citit ca urmare a faptului că a fost remarcat de o mare personalitate sau în urma obţinerii unui premiu prestigios”, afirmă Dan Ciachir.

Cartea vorbeşte mult despre Transilvania, care continuă să fie umbrită de prejudecăţi, mistificări şi mituri referitoare la raporturile româno-maghiare: „Imperiul părea, pentru cei mai mulţi români din Transilvania, singura structură statală în care puteai convieţui, iar împăratul era pentru ei reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ”, declară Buta. Despre Capitală, bistriţeanul spune că este „Expresia desăvârşită a coabitării contrastelor”. Codul lui Da Vinci este „expresia divergenţelor surde dintre catolici şi protestanţi”, iar cazul Mănăstirii Tanacu este unul „de asceză demonică”. Frumoase sunt amintirile legate de părintele Serafim de la Mănăstirea Rohia, cel care a vindecat un copil de opt ani din Năsăud de tumoare ventriculară prin smerenia rugăciunii şi insuflarea în suflet a dragostei pentru divinitate. Iată că biserica şi spitalul trebuie să-şi dea mâna pentru salvarea vieţii, cum a fost în acest caz, unde, deşi medicii nu i-au mai dat nicio şansă copilului, divinitatea l-a readus la viaţă. Chiar şi părintele Serafim a fost diagnosticat cu o boală necruţătoare, iar în momentul în care l-a călugărit pe părintele Steinhardt s-a însănătoşit în mod miraculos. Despre Steinhardt, Buta spune că era „un bătrânel adus de spate, care în ciuda faptului că se sprijinea într-un baston, datorită mersului nesigur, inspira dârzenie şi curaj. Barba de duhovnic şi general ţarist, cum l-a portretizat Conu Alecu Paleologu, nu reuşea să-i ascundă trăsăturile evreieşti”.

Atâta timp cât vor fi dialoguri între oameni, atâta timp cât cărările dintre noi vor fi bătătorite şi vom sta faţă-n faţă într-un dialog al descoperirii sufletelor. O carte în care confesiunea devine artă.