Din capitala de vest a Ţării Şieului, Mărişelu

Valea Şieului este o vale de legendă! De fapt denumirea de vale este improprie întru-cât zona aceasta a Şieului este o înşiruire de localităţi ca o salbă de mărgăritare care de care mai preţioase aşezată pe cursul mai multor ape şi pe versanţii mai multor văi! Ceea ce ţine legat acest colier de diamante la pieptul României, chiar deasupra inimii sale fierbinţi şi iubitoare, este tradiţia străbună românească păstrată în aceste colţuri de rai numite Monor, Gledin, Mărişelu, Domneşti, Bârla, Ardan, Şieu, Şieuţ, Sebiş, Ruştior …

Această ţară a bunei cuviinţe, a oamenilor adevăraţi, iubitori şi păstrători de tradiţie numită Ţara Şieului este locul unde identitatea fiinţei româneşti primordiale – eu cred că există aşa ceva lăsat de Dumnezeu din toată inima Sa - este încă la ea acasă, nealterată ireparabil de aripa rece a civilizaţiei pe care o numim, nu ştiu de ce, modernă! Zic aşa pentru că eu cred că Modernismul, dacă distruge Matricea existenţială, dacă alterează Fiinţa umană - cu toate binefacerile sale de necontestat şi de dorit - nu este modernism ci amăgire, uragan nimicitor şi făptuire neiubită de Bunul Dumnezeu! Să rămânem însă optimişti... În Ţara Şieului satele sunt încă sate, apele sunt încă ape, dealurile, văile, pădurile, pajiştile şi ogorul se simt încă la ele acasă. Iar oamenii... oamenii nu au egal în îndârjirea cu care seamănă, cultivă şi apără moştenirea bunilor şi străbunilor lor! Aşa cum nu au egal în frumuseţea vorbei şi a portului. Şi cum neegalată le este frumuseţea privirii, a chipului, lucirea limpede şi senină a ochilor şi mai ales binefăcătoarea căldură din sufletele lor preapline de smerenie şi de credinţă. Ori de câte ori mă aflu în faţa lui Ilie din Monor, a lui Vasile din Gledin, a lui Valer din Mărişelu sau a oricărui Ion, Petrea, Grigore sau Sâmnion de oriunde ar fi el trăitor prin aceste sate, mă înfior, tresar a smerenie, vibrez de o emoţie care mă încarcă de o energie subtilă şi binefăcătoare. Simt că trăiesc, că mă întorc la acasa mea, că mă întâlnesc cu mine însumi. Şi întotdeauna mă mir, de ce mi se întâmplă, şi-I mulţumesc Bunului Dumnezeu pentru aceste clipe, pentru o aşa favoare, pentru un aşa dar neasemuit…Se zice că iubirea cea mare vine o singură dată în viaţă iar eu am întâlnit-o deja când Monorul m-a îmbrăţişat plin de dragoste şi mi-a spus, nerostit, să-i jur credinţă veşnică şi iubire nefăţarnică! Da, sunt îndrăgostit de Monor şi oriunde mă duc, orice altă îmbrăţişare primesc, mă înfioară amintirea lui. Iar presupusa lui gelozie şi supărare mă smulge din dulceaţa oricărei alte dovezi de iubire, rechemându-mă mereu să retrăiesc primii fiori ai întâlnirii cu acasa mea, printre cei pe care îi simt cei mai ai mei!

Şi totuşi! De ceva vreme, paşii mă poartă prin ţinutul de legendă al nuşfelenilor, prin capitala milenară numită Mărişelu, invitat fiind de un slujitor al Domnului care a început un nou descălecat şi apostolat aici unde înaintaşii sunt vestiţi iar nobleţea obligă! Omul acesta al lui Dumnezeu şi-a inceput veşnicirea prin lume în ţinuturile de la poalele Ţibleşului unde în puţini ani a ctitorit biserici reale şi biserici imaginare, pe pământ şi în sufletele oamenilor din Sita. Acum, aflat de ceva vreme în capitala de vest a Ţinutului Şieului, părintele Aurelian Poptean şi-a propus să facă şi Dânsul ceea ce toţi vrednicii slujitori ai Domnului au făcut de la începuturile lumii pe aceste meleaguri: să dea Domnului ceea ce este al Domnului şi lumii, Cezarului adică, ce este al lumii...Numai că tradiţiile străbune sunt şi ale lumii şi ale Domnului! Cu atât mai mult atunci când credinţa străbună ortodoxă se înfrăţeşte cu tradiţia străbună populară, viaţa se aşează pe făgaşurile ei fireşti. Într-o normalitate simplă în care bucuria vieţii rezultă necontenit din această îngemănare...În ţara Şieului împăraţi slăviţi precum codrul sunt în aceste vremuri preoţii mireni, apăsaţi şi în acelaşi timp ridicaţi la ceruri de dulcea povară a păstoririi neamului. Pe trei dintre aceşti chemaţi întru har am avut onoarea să-i cunosc mai îndeaproape. Atât de aproape cât să facă parte din vecinătatea apropiată a fiinţei mele. Cred că toţi trimişii Domnului din Ţara Şieului sunt slujitori deosebiţi, dar părintele Marius Avram, părintele Lucian Blaga şi părintele Aurelian Poptean sunt cei de care mă simt legat aşa, involuntar, iremediabil, printr-o legătură încă neînţeleasă prea bine, dar plăcută ca o binecuvântare... Pentru că binecuvântarea acestor oameni mi-a dat cheia cu care descifrez eu lumea aceasta în care mă regăsesc pe deplin...

Duminică 19 februarie am avut ocazia să privesc această lume nu de pe uliţa satului, nu din sala căminului cultural, nu de pe scenă ci taman din spatele acesteia! În numita zi, Ansamblul folcloric’’Datina’’ din Mărişelu a trecut pragul unui an de la înfiinţare. Un an plin de bucurii şi de certitudini. Pentru că nu este de ici de colo să scoţi din zestrea satelor obiceiuri demult uitate, colinde necolindate şi jocuri populare rămase doar în dorurile oamenilor şi în visele nuşfelencelor! Spectacolul aniversar al Ansamblului folcloric’’Datina’’ din Mărişelu a adus pe scena căminului cultural o revărsare de cânt şi joc nemaivăzută din vremurile în care hora satului era bucuria fiecărei sărbători!

De pe Măgura Şieului au coborât pe scenă prinţi şi prinţese în straiele împărăteşti ale legendarului Decebal, într-un alai de nuntă im-pre-si-o-nant!

Socrul mare, primarul Iuga Napeu, socrul mic vicele Vasile Macarie, nănaşa Victoria Gherasim şi vătaful Călin Horaţiu Pop au condus alaiul drept la ţintă, adică în inimile unui public iubitor, cunoscător şi fericit de aşa întâmplare!

A fost atâta chiu şi cânt

Cum nu s-a pomenit cuvânt!

Şi soarele mirat sta-n loc,

Că l-a ajuns şi-acest noroc,

Să vadă el atâta joc

P-acest pământ!

Din Bârla s-au adăugat nunţii Ştefania Timar şi Domniţa Zăvoian

Şi ca la mândre nunţi de crai

Ieşit-a-n cale-ales alai

De dansatori şi mult popor

Veniţi din Bărla-n fruntea lor;

În sunet de vioară fermecată coborât-a apoi între nuntaşi Ionică Moldovan cu taraful’’Păuniţa’’ tocmai de sub falnicul Ineu. Florin Hodoroga dar şi Melinda şi Maria Brumă au adus nunţii parfumul şi semeţia dulce al muntelui.

Sărbătoarea a fost apoi innobilată de cântecele şi dansurile’’Doiniţei’’ într-o revărsare de bărbăţie şi candoare. Farmecul şi poezia dansurilor şi cântecelor specifice dealurilor submontane peste care stăpâneşte Împărăţia Şieului au fost completate de inegalabila rostire prin cânt şi joc a Câmpiei Transilvane de dincolo de Ocniţa şi până la Silivaş! Coregraful Aurel Muntean şi Cornelia Ardelean au învăţat generaţii şi generaţii de copiii ai Doiniţei cum se întâlneşte şi ce înseamnă bucuria vieţii, unde începe şi unde se termină omenia şi mai cu seamă pe ce anume se întemeiază demnitatea omenească... Şi toate astea exprimate prin fericirea de a cânta şi de a dansa...

În sfârşit, această aniversare îmbrăcată în straie de nuntă s-a încheiat cu Darul împărătesc! Pe scenă a urcat Ansamblul folcloric’’Datina’’ însoţit de cei care în urmă cu un an au reaprins focul sacru al tradiţiei la Mărişelu- părintele Aurelian Poptean, primarul Toma Someşan, vice primarul Iuliu Ognean. Întreaga sală – plină ochi de părinţi, bunici şi străbunici- a vibrat de emoţia primordială pe care ţi-o dă bucuria de a-ţi privi fiul, nepotul sau strănepotul îmbrăcând straiul şi vorbind graiul străbunilor! Vătafii Valer Nicoară şi Florian Barteş s-au străduit să-i reînveţe pe nuşfeleni tot ceea ce au ştiut ei mai bine! Dacă dansul căluşarilor, dansul fetelor din Mărişel, rara, dansurile specifice Şieului sau Văii Someşului au fost primite cu aplauze, dansul fecioresc prezentat de şapte Zâne purtând cisme, cojocel şi căciulă a stârnit uimirea spectatorilor suprapusă firesc peste zâmbetele de fericire ale Cosânzenelor...

Ar mai fi de spus că nuntaşii au fost mulţi şi vestiţi. Domnişoarelor de onoare Melisa Cosma, Delia Bachiş, Maria Tudoriţa Pop, Cristina Nalaţ, Alexandra Zbâncă li s-au adăugat vorniceii Dănuţ Costinea şi Daniel Raţiu. Le-a urat tuturor La mulţi ani cu bucurie o doamnă încântată şi fericită să fie invitata nunţii- Cornelia Ardelean Archiudean.

Ferice de asemenea oameni, ferice de aşa înainte-stătători ai obştii. Ceea ce ar mai fi de adăugat a spus geniul poetului necunoscut al satului transilvan:

Rău îmi pare după lume

Noi ne ducem ea rămâne

Noi trecem ca o cicoare

Ea rămâne ca o floare

Doamne nu uita de noi !