Dinspre Capernaum, la Ierusalim

Trecuseră aproape trei ani şi jumătate de când IISUS ieşise în lume
propovăduind o nouă şi minunată învăţătură, Vestea cea Bună despre zorile unui veac nou pentru umanitate, vindecând şi făcând minuni cum nu se mai văzuseră
sub soare. Mulţimile erau uimite de cele ce vedeau şi auzeau : ”Nicicând nu s-au văzut astfel de lucruri în Israel”; “…prooroc
mare a ridicat Dumnezeu în poporul său”. Dar nu numai Prooroc al
tuturor proorocilor, ci şi Arhiereu şi Împărat, căci Fiul lui Dumnezeu
este. La malul mării, în munte, în sate şi oraşe, oamenii simpli se
buluceau să-l asculte, în vreme ce fariseii scrâşneasu din dinţi de furie.
Dacă era vorba ca Mesia să-şi aleagă discipolii, cum de n-au fost aleşi
ei, “învăţătorii” lui Israel? ”Călăuze oarbe” şi trufaşe... La început l-au clevetit, scornind culpe închipuite, apoi au trecut la hule şi văzând că n-au succes, au ameninţat că cei ce vor urma noului mare profet vor fi excluşi din sinagogă. Astfel, continuau tradiţia de prigonitori şi ucigaşi ai proorocilor. În cele din
urmă, adunând marele arhiereu Caiafa acasă la el (ca factor de
presiune) Sanhedrinul, s-au hotărât pur şi simplu să-l omoare. Aceasta era singura cale pe care o ştiau mai bine, adânciţi în orbire şi ură.. “Ţinură sfat-spun
lapidar SfinteleEvanghelii –să-L piardă” (Matei,12.24). Avraam, Moise,
patriarhii cu care atât se făleau, erau vestiţi prin blândeţe şi ospitalitate,
nu clevetitori, hulitori, ucigaşi. Se doreau stăpânitori
peste popoare, slăviţi, adulaţi, dar Acest Mesia nu-i bagă în
seamă, luându-şi discipoli oameni smeriţi, nişte pescari, dar cu sufletul curat ca zăpezile de pe muntele Hebronului. Atât de înrădăcinată era o asemenea perspectivă, trufaşă, încât până şi ucenicii lui IISUS erau
contaminaţi de astfel de visuri, până când Jertfa Golgotei le va spulbera .

“Şi erau pe drum, suindu-se la Ierusalim, iar IISUS mergea înaintea lor. Şi erau uimiţi şi cei ce mergeau după El se temeau. Şi luând la Sine pe cei doisprezece, a început să le spună cele ce aveau să se întâmple. Că iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi predat arhiereilor şi cărturarilor; şi-L vor osândi la moarte, şi-L vor da în mâinile păgânilor, şi-L vor batjocori, şi-L vor scuipa, şi-L vor biciui, şi-L vor omorî, dar după trei zile va învia”(Marcu,10.32-34)
Păstorul se află de astă oară înainte, dorind să le
dea curaj, deşi El este Cel ce avea să sufere toate. “Mai mare dragoste
decât aceasta, ca cineva să-şi pună viaţa pentru prietenii săi, nimeni nu
are”-le va spune Învâţătorul preaiubit ce se îndreaptă spre a-şi împlini
destinul măreţ şi tragic deopotrivă. Dincolo de suferinţe, de hula gloatei
de netrebnici, de scuipări, biciuiri şi Golgota, IISUS întrezăreşte zorii
altui veac, ai omenirii eliberate de străvechiul păcat adamic al
neascultării. Adevăratul curaj este de a suferi pentru alţii, pentru întregul
neam omeneasc căzut în robie de veacuri, al cărui suspin a ajuns până
la cer. Ziditorul făpturii nu putea rămâne nepăsător. Fiul lui Dumnezeu se
va jertfi în locul fiilor oamenilor, dăruindu-le libertate, scoţându-i din
temniţa păcatelor şi morţii.
Neamul iudeu însă a decăzut atât de mult că nu-şi mai recunoaşte
Stăpânul. Vede minuni nemaivăzute şi mai cere “semn”. Legea a devenit
o cătuşă pe care n-o mai înţelege decât formal. Pentru aceasta, se va lua de la ei făgăduinţa.”De aceea, vă spun că Împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi…”-le spune Mântuitorul. Nu vor mai avea monoplul făgăduinţelor, ei, neamul ales cândva, ci de la Răsărit şi de la Apus vor veni spre a sta la masa lui Avraam, cu care se fălesc , “iar fiii împărăţiei vor fi scoşi afară.”
“Nu se putea -spune evreul Nicolae Steinhardt, monahul de la Rohia-ca ucigaşii proorocilor şi ai Fiului lui Dumnezeu, ca făcători de rele şi zămislitori de roade acre să mai deţină monopolul făgăduinţei.”
Printre negurile de primăvară, departe, Ierusalimul, zgomotoasa cetate îşi profilează Crucea…Crucea suferinţei, dar şi Crucea Mântuirii. Neamurile pământului, pierdute în adâncul întuneric al lipsei de cunoştinţă aşteaptă izbăvirea. IISUS ştie perfect aceasta. A ştiut-o dintotdeauna. La Ierusalim, elinii care se suiseră în marea cetate să se închine, ”au venit la Filip (după nume se arată a fi grec-n.n.) şi l-au rugat zicând =Vrem să vedem pe IISUS= Filip a venit şi i-a spus lui Andrei, iar Andrei şi Filip au venit şi i-au spus lui IISUS. Iar IISUS le-a răspuns zicând:” A venit ceasul ca să fie preaslăvit Fiul Omului.”(In.12.20-23). Vremea Golgotei, dar şi a Mântuirii neamului omenesc din robie era aproape. Nu ani, ci zile, ore.“Acum sufletul meu este tulburat, dar ce voi zice? Părinte, izbăveşte-Mă pe Mine de ceasul acesta ? Dar pentru aceasta am venit în ceasul acesta”(idem,12.27-28) .