”Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea piatra aceasta se va spulbera”

Era spre primăvară ca la noi, acum două mii de ani, în ținuturile Iudeei. Curând aveau să se împlinească trei ani și jumătate de când Mântuitorul se arătase lumii, făcând lucruri nemaivăzute și nemaiauzite vreodată. Propovăduise zorii unui alt veac, al îndurării și al dreptății, a unei Împărății cerești, care nu se va trece ca celelalte împărății lumești, așa cum proorocise odinioară profetul Daniel (6.27).

         Mulțimile erau uimite de cele ce vedeau și auzeau: „Nicicând nu s-au văzut asemenea lucruri în Israel”; „prooroc mare a ridicat Dumnezeu în poporul său”. La malul mării, în munte, prin sate și orașe, mulțimile se buluceau să-L asculte, uitând de foame și de sete.

          Numai ma imarii elitelor și slugile lor scrâșneau din dinți și încercau să-i întindă curse. Dacă era vorba de Mesia, de o viitoare Împărăție, cum de n-au fost aleși ei, nu niște pescari galileeni obscuri?  Pe ei nu-i bagă în seamă, pe ei care se socotesc fiii lui Avraam, urmași ai lui Moise. I-a numit ,,călăuze oarbe și trufașe” și le-a zis în față, că ,,poate orb pe orb să călăuzească”? Și că ,,Mulți vor veni de la Răsărit și de la apus și vor ședea la masă cu Avraam și cu Moise”, iar ei, pentru care s-au pregătit toate, ,,vor fi arncați în întunericul cel mai din afară”.

       Nu cu mult timp în urmă, Domnul IISUS a trecut prin Iericho, unde mulțimile l-au primit în triumf. A vindecat în chip minunat orbi și a făcut mântuire casei lui Zaheu. Zice poetul creștin:

      „Și-au stat doi bogați la masă,

        El (Zaheu) și Dumnezeu.”

           Acum, ucenicii și Învățătorul  se îndreaptă spre Ierusalim. Ucenicii sunt siguri că în curând va fi instituită Împărăția despre care le-a vorbit și mulți dintre ei se gândesc lumește ce funcții vor avea. El însă le-a spus cu totul altceva. greu de înțeles:

       „Precum vedeți, ne suim la Ierusalim și Fiul Omului va fi dat în mâinile arhiereilor și cărturarilor, care îl vor osândi la moarte și-L vor da în mâna păgânilor; își vor bate joc de El, îl vor scuipa îl vor biciui și îl vor ucide, dar a treia zi va învia.”(Marcu, 10.33-34)

           IISUS merge în fruntea lor, să le dea curaj și ei îl urmează temători. Doamne, ce va fi? L-ar sfătui să nu se ducă în cuibul de ucigași ai Ierusalimului, cum a făcut Petru, verhovnicul lor, dar a fost certat cu vorbe grele: „Înapoia mea, Satano, căci nu gândești cele ale lui Dumnezeu, ci acelea ale oamenilor”.

      Cel ce potolește marea și vânturile, Cel ce vindecă bolnavii și satură miraculos mulțimile, Cela ce învie morții și vindecă patimile uraganice din suflete, lăsa-se-va oare în mâna unor netrebnici conducători? Cu puterea dumnezeiască pe care au văzut-o în lucrare, îi poate spulbera într-o clipă. O taină uriașă se vede a fi înaintea lor.

      În drumul Său spre jertfă, Domnul vieții și al morții învie în chip nemaiauzit pe Lazăt prietenul său din Betania, mort de patru zile. Mulțimile stau să leșine de mirare văzând un mort că  iese din  peștera lui prin aer, levitând, la chemarea imperativă a lui IISUS: ,,Lazăre, ieși afară”. Poruncește apoi să-l dezlege, căci era înfășurat tot, după obiceiul evreiesc. Minunea minunilor! Se cutremură tot Ierusalimul. Auziră  maimarii de la Templu, dar ei nu doar s-au mirat, ci au hotărât ca și pe IISUS și pe Lazăr să-i omoare.  La astea se pricep ei mai bine.

      Toate par greu de înțeles. Mulțimile îl primesc pe Fiul Omului în mod glorios, dar IISUS nu se bucură, ci plânge Ierusalimul, cetatea ucigașă a proorocilor și trimișilor lui Dumnezeu. El cunoaște inima nestatornică a omului, socotelile lor pământești de a împărăți peste romanii asupritori de acum și a avea o împărăție ca toate celelalte. Nu pentru aceasta a venit IISUS în lume. Zis-a Părintele ceresc:  ,,Cere de la Mine și-ți voi da în stăpânire neamurile pământului”, dar aceasta să n-o faci prin violență, ci prin jertfă de sine.

      (Satana a încercat cu disperare în pustiul Carantaniei să-l îndepărteze de Cruce. De ce să mori ca un sclav pe o cruce și în chinuri,  cu toate păcatele lumii în spate? Închină-mi-te mie și uite -erau pe un munte înalt- îți dau toate împărățiile lumii. N-a putut să-l înșele Mincinosul. Păi împărățiile lumii Dumnezeu le orânduiește și numai lui I se cuvine stăpânirea și închinarea. Satana n-are nimic, nici pulberea drumurilor. De aceea l-a certat rău Domnul pe ucenicul Petru, fiindcă a văzut ascuns sfatul vrăjmașului. Ultima încercare o va face Satana  pe Golgota, vorbind prin vocea cărturarilor și  marilor preoți : ,,Să se dea jos de pe Cruce, ca să credem în El”. Adevărata asuprire este a păcatului, căruia-i suntem robi și prin aceasta robi  morții. Puterea păcatului și a morții trebuie sfărâmate, nu trecătoarea putere romană, care se va prăbuși în pulbere, ca toate celelalte, lumești. Plătind prin sângele și moartea sa prețul răscumpărării noastre, toți cei ce vor primi jertfa Sa, vor fi eliberați de sub stăpânirea Satanei, unde am căzut prin ascultarea de șarpe în Rai.)

      Lumea se bulucește în preajma Paștelui evreiesc, iar la Florii ar vrea ca IISUS, Împăratul lui israel, să plece spre fortăreața Antonia, să pornească izgonirea rommanilor, dar IISUS și alaiul ucenicilor merg spre Templu. În curtea cea mare, negoțul e în toi. Se vînd animale și păsări, se schimbă banii. E înghesuială mare. IISUS își face un bici din ștreanguri și alungă păsărarii, răstoarnă mesele zarafilor, alungă afară vițeii și caprele și pe stăpânii lor. Porumbeii zboară spre cer. Cu un cuvânt, face curățenie.

       Când un om se întoarce la casa lui, ce face? Ordine, curățenie. Nimeni nu se duce să facă ordine în casa altuia, desigur, iar IISUS Domnul știe că e casa Tatălui Său, casa Lui. Ies la vedere cărturarii, arhiereii și se uită muți de uimire la ce se întâmplă. Ei socotesc o activitate necesară negoțul ăsta și, într-un fel, așa e. Oamenii vin de departe, de prin diaspora grecească sau Egipt, nu pot veni cu animale și păsări după ei. Și banii trebuie schimbați, la cursul Templului, fixat de ei, vezi-bine, ceea ce le aduce venituri frumoase.

      Daraverile astea se pot face și în afara Templului sfânt. S-ar putea, dar pe afară sunt tocmai palatele lor, ale aristocrației și  se face mizerie de la capre, oi, viței și zgomot deranjant... ,,Casa Tatălui Meu ați făcut-o peșteră de tâlhari” le spune în față Galileanul, cum îi zic ei Domnului.

      Știu ei toate acestea, dar n-au ce face. L-ar aresta chiar acum sau L-ar ucide, dacă n-ar fi mulțimile,  care se bucură de toate faptele Lui de dreptate.  Unul din cărturari (Zerula), în numele tuturor, îi întinde o cursă, întrebându-L: ,,Spune-ne nouă nouă cu ce putere faci toate acestea?”, adică cu ce autoritate, cu ce împuternicire  vii? De la ce școală rabinică ești? A lui Hilel, Gamaliel? Care? Ce diplomă ai, ce studii teologice care să te autorizeze la cele ce faci? De va zice: cu putere de la Tatăl ceresc, vor râde, că doar ei știu că e fiul Mariei din Nazaret și al teslarului Iosif. Ei, cică le știu toate! și îl vor acuza de blasfemie, numai că IISUS cunoaște viclenia gândurilor lor și la întrebare, le răspunde cu altă întrebare:

       ,,Vă voi răspunde și eu, dar să-mi spuneți, Botezul lui Ioan a fost de la Dumnezeu sau de la oameni?” Cu aceasta, i-a încurcat rău în păienjenișul propriilor viclenii. De ar zice : ,,de la oameni”, se tem, căci mulțimea i-ar ucide cu pietre; oamanii l-au iubit mult pe Botezătorul.  De vor zice că ,,De la Dumnezeu” -atunci va veni sigur întrebarea: ,Atunci de ce l-ați respins? Doar era de-al vostru, fiu al Marelui preot Zaharia... Încâlciți în propriile socoteli, răspund ca nepricepuții : ,,Nu știm de unde a fost”. Iar IISUS Domnul le-a zis:

      ,,Nici Eu nu vă spun de unde am puterea să fac toate acestea”(Lc.296-8)  Ei însă știu ce au de făcut, ca niște ucigași ce sunt. Deja, în casa Marelui preot Caiafa s-au hiotărât să-l prindă și să-L ucidă la cel dintâi prilej. Acum însă, se tem de popor.

      IISUS Domnul se întoarce spre mulțime și în auzul tuturor le spune parabola viei și vierilor. Un om (Dumnezeu, desigur) a sădit vie (neamul Israel), a dotat-o cu de toate: turn de pază, teasc și a dat-o unor vieri în arendă (maimarii norodului, preoțime). După o vreme, a trimis slujitorI (prooroci etc.) să primească partea cuvenită din roade (cinstire, viață curată, dragoste de Stăpânul viei), dar vierii l-au bătut și-l alungară cu mâna goală. Proprietarul trimite apoi alții, care pățiră și mai rău. În cele din urmă, stăpânul socoti să trimită pe însuși fiul său unic, socotind că de acesta se vor rușina. Vierii cei răi nu doar că nu se rușinară, ci socotiră că acum e momentul să-l ucidă pe moștenitor, ca să le rămână lor via pe veci. L-au scos pe fiul stăpânului afară din vie (din Ierusalim, la Golgota) și L-au ucis. Așa vor și face...

          Cărturarii și arhiereii privesc siderați, cum IISUS Domnul le-a citit gândurile ucigașe și le-a dezvăluit planurile în fața mulțimii. ,,Ce va face acum cu ei stăpânul viei?-zice IISUS. Va veni, va ucide pe vierii ucigași, iar via o va da altora.”

      Pe  dată au priceput ei că astă parabolă înfricoșătoare este exact pentru ei și profetizează cele ce au să li se întâmple. Așa e firesc, logic, să procedeze după dreptate Stăpânul viei, dar ei, cutremurați, murmură: ,,Nicidecum!”-adică un fel de Doamne ferește să ni se întâmple!

      IISUS Domnul se întoarce apoi drept șpre ei și îi privește necruțător și îi întreabă: ,,Ce înseamnă atunci acest text: ,,Piatra pe care n-au luat-o în seamă ziditorii a ajuns să fie în capul unghiului. Oricine va cădea pe această piatră se va sfărâma, iar peste cine va cădea această piatră, îl va spulbera”(Lc. 20.9-19).

   Vrăjmașii lui IISUs clocoteau de furie, fiindcă au priceput bine că toate acestea se refereau direct la ei: că li se va lua puterea din mâinile lor lacome și criminale, că vor pieri și că puterea lui Dumnezeu îi va spulbera.

      Mai sunt câteva zile și vine Pesachul evreiesc. Au ceva promisiuni de la ucenicul Iuda și aperă din tot sufletul să-l vadă pe IISUS acesta în mormânt, așa cum au făcut cu destui profeți, ca și cu Zaharia, cel din urmă ucis.

           Au orbit de tot. Nu se gândesc că Cel ce l-a înviat pe Lazăr  și pe alții, poate face acum cea mai mare minune. Dumnezeu Tatăl lasă răutatea omenească să răcnească și să se reverse torentele de ură asupra iubitului său Fiu, a cărui misiune este să ia muntele păcatelor întregii lumi și să le țintuiască cu sine pe cruce. dar vine ÎNVIEREA și puterea întunericului se va sfărâma. În nevăzuta încă zare se profilează ridicându-se solemnă și biruitoare puterea Crucii, BISERICA și zorile unuie alt veac.