Doamna prof. dr. dr. Ana-Livia Tătaru

Ciudată este firea omenească în obişnuinţele ei! Unul din elementele curioase este că nu are concentrată atenţia asupra marilor personalităţi în preajma cărora vieţuieste. Fie nu le observă, fie le marginalizează, fiind necomune majoritîţii ori chiar le prigoneşte, aşa cum făceau evreii cu marii lor prooroci. Cert este că am putea zilnic să le depunem la picioare omagii şi flori, aşa cum aşezăm festiv la marile monumente. A trăit printre noi un scriitor aşa de mare precum Radu Petrescu şi a trecut atât de neştiut? Am avut în preajmă, un Olimpiu Nuşfelean, Cristian Miloş, Melania Cuc, Elena Câmpan sau nişte pictori remarcabili? Ei, nu mai spune! Precum nu prea observăm cât trebuie frumuseţea bolţii înstelate, aşijderea facem cu oamenii, cei ce sunt coroana creaţiei. Să fie o neputinţă funciară? Ştim că slava i se cuvine lui Dumnezeu, izvorul preasfânt a tot ce e bun în noi, dar respectul, preţuirea semenilor nu trebuie să o facem cu rezerve, De aceea mi-am propus azi să aşez un modest buchet de florale elogii dnei, prof. doctor docent Ana Livia Tătaru, acum, când Anul cel Nou îşi începe grăbita alergare.

Omagiem cu francheţe un autor oarecare de beletristică, aflat la al nu ştiu câtelea volum dar, ca unul care am fost profesional în domeniu, am privit cu oarecare invidie spre cercetarea exactă, ştiinţifică, socotind-o superioară, fiindcă propulsează exploziv istoria omenirii. Aflându-ne deci pe „moşia” aceasta, vom arăta că dna. Ana Livia Tătaru este autoare a peste o sută de lucrări ştiinţifice, apărute-n ţară şi peste hotare publicate-n 18 volume masive, dintre care opt sunt considerate de referinţă pentru domeniile foneticii şi lexicologiei, cu referire expresă la limbile română, germană şi engleză. Un adevărat Ferdinand de Saussure al nostru!. Să adăugăm cinci volume de articole ştiinţifice şi socio-politice (apărute la Ed. Clusium,Cluj-Napoca); patru volume autobiografice- „Oameni şi umbre (povestiri adevărate”), între anii 2005-2006, Discreţia- trăsătură a oricărui om nobil- a determinat-o să editeze volumele sub pseudonimul Ana Spătaru.

Aflându-se departe de ţară, la Heidelberg, edittează o lucrare de referinţă pentru lingvistica românească: ”Dicţionar de pronunţare a limbii române”, editat şi în limba engleză. Să adăugăm excepţionala lucrare de comparatistică lingvistică, printre puţinele din lume de acest gen - „Limba română. Specificul pronunţării în contrast cu limbile engleză şi germană”. Este atunci de mirare emoţia ce ne cuprinde firesc ştiind că un articol al nostru din „Răsunetul” de ex., (cu accidentale scăpări editoriale) este lecturat de o personalitate de o asemenea anvergură?

Prezentă cu comunicări la 49 de congrese internaţionale (dificil chiar şi a le număra, nu doar a le onora la înalt nivel!), membră a numeroase Asociaţii ştiinţifice internaţionale, cu doctorate în străinătate („Doctor philosophia” a Universităţii „Friederic Wilhelm” din Bonn”-1975) şi în ţară (Doctor în fillogie al Univ. BB din Cluj-Napoca), a fost cadru universitar 12 ani la Cluj şi 5 ani la Universitatea din Mannnheim, în Germania.. ., Dna. drd. Ana Tătaru se conturează de mult ca o excepţională personalitate cultural-ştiinţifică răsărită din grădina urbei noastre capitală de judeţ, despre care vremea viitoare va pomeni încă şi mai mult.

Adolescentul cu deosebire s-ar putea întreba : cum se ajunge oare la atari performanţe? Am vrea şi noi să putem să înscriem biruinţe în parcursul vieţii (acel „curriculum”- alergare, cum ziceau latinii ). Desigur că „Per aspera”, adică nu uşor, ci pe căi aspre. Adesea înfrângeri şi dezamăgiri -iubite cititorule şi cititoare- din cauza invidiei, slăbiciunii, răutăţii sau prostiei omeneşti a celor de lângă domnia-sa, dar şi mari izbânzi, fiindcă Dumnezeu, Cel ce cârmuieşte destinele lumii întregi şi a fiecărui om în parte, nu lasă în uitare pe luptătorul cu inimă curată şi hărnicie. Iar reţeta tuturor izbânzilor nu o voi da eu, căci a dat-o dumnezeiescul Apostol al neamurilor, Pavel, acum vreo două mii de ani în Epistolia către romani : „Credinţa, Nădejdea, Dragostea”.

Doamna profesor doctor s-a născut la Bistriţa în veacul trecut, la 1927, precum citim, într-o familie de preot greco-catolic (Vasile Tătaru), mama fiind născută Tanco. Vrednicul părinte a avut de suferit ca deţinut politic în timpul regimului comunist şi subsecvent şi fiica domniei sale, Ana-Livia. După studii în limba germană la Bistriţa, va lua Bacalaureatul la Năsăud şi urmând apoi studii universitare la Fac. de Filologie din Cluj, secţia română-engleză. În anul IV, este exmatriculată din cămin, ca fiică a „duşmanului de clasă” După Examenul de stat (1957), avea să fie profesoară de română-engleză la Arad (un an) şi apoi la Bistriţa (Liceul, azi Colegiu Naţional „L. Rebreanu”). Câştigă cu notă maximă concursul pentru postul de cercetător la Institutul de Lingvistică din Cluj, dar aflându-i-se ulterior „originea”, i se spune că „Academia nu e o instituţie de binefacere pentru o fiică de preot”. Fiindcă mai presus de oameni e Dumnezeu, în acelaşi an va începe cariera universitară parcurgînd treptele de cercetător, asistent şi lector, datorită unor calităţi profesionale deosebite.

Şocată că vreme de şapte ani i-a fost blocată lucrarea de doctorat din motive socio-politice, se refugiază în Germania Federală, unde –cadru universitar meritoriu- va înregistra succese ştiinţifice internaţionale de excepţie, bucurându-se de largă recunoaştere în domeniul cercetării lingvistice şi filologice

Acum, când ne apropiem de finalul acestui modest demers, nu voiesc a trece sub tăcere câteva lucruri deosebite. Dna. profesor este mereu – şi a fost totdeauna- o prezenţă activă, generoasă şi nobilă, luând atitudine la zi în numeroase probleme ale vieţii noastre sociale şi ştiinţifice, cu o sinceritate şi curaj demne de toată lauda, înfruntând nonvalorile umane care aduc deservicii culturii şi poporului român. Putem spune că totdeauna a scris şi militat în numele celor mai înalte idealuri ale patriei sale.

În anii’90, deşi fiică de preot greco-catolic, a înţeles imperativul unităţii de credinţă -întru adevărata credinţă a neamului, cea ortodoxă- şi a donat casa familială şi terenul pentru construirea falnicei Biserici ortodoxe cu hramul „Sfinţii Petru, Pavel şi Andrei” ( pe Bdul. Decebal, unde slujesc vrednicii preoţi Ionel Pintican şi Simion Brătfălean). Dragostea de Dumnezeu i-a fost totdeauna mângâierea supremă în biruinţe ca şi în înfrângeri, în peregrinările departe de ţara pe care a purtat-o în suflet cu pietate de neşters. Numeroasele donaţii făcute bisericilor ortodoxe, în valori impresionante (raportate la posibilităţile materiale), demonstrează un om care a fost obişnuit mereu să dăruiască semenilor: bunuri ale spiritului şi bunuri personale materiale. Fericiţi cei ce dăruiesc- spune un Sfînt Părinte din vechime- fiindcă aceştia se aseamănă lui Dumnezeu, care pururi dăruieşte. ”Fericiţi cei ce vor putea auzi pe Dreptul Judecător zicînd: Bine, slugă bună, harnică şi credincioasă. Peste puţine fiind şi te-ai vădit credincioasă în lume, peste multe te voi pune.

Întru mulţi şi fericiţi ani, doamna profesor drd. Ana- Livia Tătaru ! Multă sănătate şi multă bucurie!