( Video) A trecut la cele veşnice o somitate a lingvisticii mondiale, Cetăţean de Onoare al oraşului Bistriţa

S-a mutat de pe pământ la cer, Doamna Dr. Dr. Livia Ana TĂTAR.

Trupul neînsuflețit va fi depus în Biserica Sfinții Apostoli Petru, Pavel și Andrei din Bistrița, Strada Andrei Mureșanu nr. 2.

Slujba de prohodire se va săvârși în data de 12 iunie 2018 la ora 12:30, în Biserică.

                                                                        Preoți: Simion Bretfelean

                                                                                     Ioan Pintican

...................

Câţi dintre bistriţeni ştiu că au fost contemporani cu o bistriţeancă lingvist de talie mondială? Domnia a dus o existenţă exemplară, discretă şi elegantă, condamnată printr-o nefericită injecţie ce i-a atins un nerv la o imobilitate a deplasării pe distanţe lungi şi la o indiferenţă a oamenilor de cultură ai urbei ori a autorităţilor culturale şi administrative. Dr. dr. Livia Ana Tătaru a făcut parte dintr-o elită spirituală a României, dânsa fiind cunoscută şi recunoscută la nivelul lingvisticii mondiale ca o somitate în acest domeniu prin celebrele „Dicţionare”.

Noaptea aceasta a trecut pragul veşniciei. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să-i aşeze sufletul în rândul celor drepţi. 

Toată averea moştenită de la tatăl preot, dar şi cea acumulată de-a lungul vremii, a fost donată Bisericii Ortodoxe de la Appolo Bistriţa, acolo unde ne vom putea lua un rămas bun de la domnia sa. 

...................

De o generozitate şi o nobleţe a vieţii sale, dr. dr. Livia Ana Tătaru ne-a primit în locuinţa domniei sale din Bistriţa, depănându-şi iubirile tinereţii, amintirile şcolii şi universităţii, ale profesoratului şi catedrei universitare din România şi Germania, amintiri despre prietenii şi colegii din Bistriţa, sentimentală şi istorică, adevărata Bistriţa care rămâne cea culturală, creatoare de ştiinţă şi arte, despre elaborarea operei sale ştiinţifice-lingvistice şi a cărţilor sale de beletristică publicate sub pseudonim. A fost gestul nostru de recunoştinţă, la 90 de ani, pentru Doamna Bistriţei – dr. dr. Livia Ana Tătaru!

         Iată ce ne mărturisea: 

      Rep.: - Stăm de vorbă cu un Cetăţean de Onoare al oraşului Bistriţa, un om foarte drag, care a făcut foarte multe pentru oraşul nostru, dr. dr. Ana Tătar. Am observat că în ultima perioadă aţi lipsit de la evenimentele festive organizate la Bistriţa. Care este motivul?

     Dr. dr. Ana Tătar: - Sunt bolnavă. Un medic de aici mi-a făcut două injecţii şi mi-a atins un centru nervos. Am stat 12 zile în spital, iar de atunci nu mă mai pot mişca. Sunt aproape trei ani.

     Rep.: - Ne aflăm în ceas aniversar. Ştiu că sunteţi un apărător al limbii române. Însă înainte de a vorbi despre limba noastră, aş vrea să vorbim puţin despre familia dumneavoastră.

     Dr. dr. Ana Tătar: -  M-am născut la Bistriţa în 1927. Tatăl meu a fost preot. A fost arestat de trei ori, trimis la Canal, fără proces, de unde s-a întors bolnav. Şi eu am fost îmbolnăvită de Securitate la Cluj. Am fost acuzată că am făcut propagandă cu saşii contra ţării (eu am predat aici,la secţia germană la Bistriţa). Un colonel m-a chemat de vreo şapte ori la audieri, iar în cele din urmă am fost dusă într-o cămăruţă semiîntunecată şi acolo am fost iradiată. Noaptea am făcut febră şi am fost internată în spital, la doctorul Haţieganu, şi vreo zece ani am rămas cu febră. S-a întâmplat la vârsta de 32 ani.Mi-am început lucrarea de doctorat şi am fost trimisă cu 10 dolari în Anglia, dar am ajuns doar până în Germania şi am rămas acolo. La Bonn am făcut doctoratul „Probleme de fonetică română şi engleză”. În ţară am predat limba engleză la univeristatea din Cluj. Ani de zile am fost considerată o renegată şi o  trădătoare pentru că nu m-am întors în ţară. Nimeni nu avea voie să vorbească despre mine, despre lucrările mele. Am rămas cumva „îngropată” în Germania. Am lucrat la ceva ce nu s-a făcut până atunci, la o lucrare de fonetică a limbii române şi engleze, după un nou curent în America, care spune că poţi să faci  comparaţie contrastivă între orice limbi. Până atunci se spunea că poţi face acest lucru doar între limbile din aceeaşi grupă, cum ar fi germanistica, românistica ş.a.  În anul 1994 am făcut doctoratul în România, dar a trebuit să-l refac în limba engleză, pentru a obţine doctoratul la Bonn. Această lucrare de doctorat a fost retipărită cu un titlu mai scurt, pentru vânzare. După 20 de ani mi-am definitivat doctoratul şi la Cluj.

     Rep.: - Vom reveni la aceste lucrări de doctorat, dar înainte aş vrea să mai rămânem puţin la familie. Cum era viaţa într-o familie de preot?

     Dr. dr. Ana Tătar: - Era foarte bine. Ne înţelegeam minunat toţi, şi greco-catolici şi ortodocşi, nu erau scandaluri. Eu ţin foarte mult la Şcoala Ardeleană care s-a făcut la Blaj. Şi tata a fost naţionalist şi a apreciat tot ce s-a făcut acolo. Tata a fost arestat de regimul hortist şi dus la Sopron, unde a stat într-un lagăr de exterminare. Când s-a eliberat a mers la Blaj şi a terminat Facultatea de Teologie. La început a slujit în diferite sate, pe urmă am venit la Bistriţa.

     Rep.: - Cum eraţi, copil de preot fiind?

     Dr. dr. Ana Tătar: -  Părinţii au pretins ca noi, cele două surori, să fim îmbrăcate tot timpul decent, fără fuste scurte. Sora mea, Iulia, era cu patru ani mai mare. Am fost foarte respectate. Însă a venit războiul şi au venit ruşii. După un comandant economic a venit unul politic (1 mai 1945). Comandantul Bistriţei, rus, când am defilat în faţa lui, s-a îndrăgostit de mine. A fost foarte galant, a dansat cu mine, s-a purtat foarte elegant cu mine ca şi cu un bibelou. În 1946 au trebuit să plece toţi ruşii. Au venit la noi, iar tatăl meu i-a spus în batjocură că toţi vor pleca la Moscova, aşa cum s-au dus la Berlin. Deşi tatăl meu şi-a bătut joc de el, el s-a purtat extrem de frumos cu mine şi cu familia mea. Mi-a lăsat o amintire extraordinară.  I-am scriu şi eu o scrisoare în care îi spuneam că ţin la el. După 10 ani, în 1955, când s-a făcut o excursie de la Universitate în Rusia, l-am căutat. L-am găsit, cu ajutorul femeii de serviciu, lângă Moscova, bolnav de cancer. Când m-a văzut a fost foarte impresionat şi mi-a spus că numai o româncă putea face aşa ceva, să-l găsesc într-un oraş de opt milioane de oameni. A fost foarte bucuros şi mi-a mulţumit că i-am înfrumuseţat ultimele zile din viaţă. Am fost îndrăgostită de el, dar am fost foarte reţinută pentru că îmi era frică de ruşi. Aveam 17 ani.

     Rep.: - Aţi trecut prin viaţă, cu bune şi cu rele. Ce este viaţa pentru noi?

     Dr. dr. Ana Tătar: -  Viaţa este o luptă. Eu am luptat toată viaţa să reuşesc, dar am luptat cu plăcere. În Germania am stat 39 de ani. După ce am făcut doctoratul aveam dreptul să predau, dar un evreu, venit tot din România, mi-a luat locul. Nu mi-a plăcut deloc, dar aşa a fost. Dar am studiat şi făcut mai multe lucrări ştiinţifice pe care le-am publicat: „Pronunţare în limba română”, lucrările de lingvistică – „Limba română. Specificul pronunţării în contrast cu limba germană şi engleză” , lucrările de doctorat, care sunt foarte importante, cele cinci volume din „Prezentă la datorie” şi patru volume de „Oameni şi umbre”, cărţi autobiografice scrise cu pseudonim – Ana Spătaru. A doua ediţie a dicţionarului, cele două volume. De asemenea, am fost inclusă în mai multe antologii ale oamenilor de ştiinţă din lume.Deşi am fost refugiată, nu am vorbit niciodată de rău nici Partidul Comunist, nici România. În Germania au crezut că sunt nemţoaică. Au fost foarte miraţi când le-am spus că tata a fost preot ortodox.

     Rep.: - În ciuda acestor lupte cu autorităţile rămân aceste cărţi, de o bogăţie inestimabilă, foarte valoroase ale dumneavoastră. Vă cunosc ca pe o apărătoare a limbii române.

     Dr. dr. Ana Tătar: - Dacă am studiat  limba română pentru doctorat, tot timpul i-am criticat pe cei care i-au atacat pe români, au atacat dreptul nostru la teritoriu, În volumele „Prezentă la datorie” am publicat scrisorile mele către televiziunea germană, pentru că, fiind cetăţean german, mi-am permis să critic, să le atrag atenţia să se informeze înainte de a prezenta neadevăruri despre România. M-am zbătut mult pentru ţară, am făcut multe pentru teritoriul românesc, pentru limba română. Sunt mândră pentru asta. Am fost un fel de ambasador netrimis, dar am făcut mult mai multe decât un ambasador. Deşi am fost invitată la peste 40 de congrese, nu toate cărţile mele sunt în Biblioteca Naţională a României. Dar am trimis la domnul Onofreiu, la Arhiva Naţională, foarte multe lucrări de specialitate.

     Rep.: - Ştiu că la un moment dat i-aţi premiat pe olimpicii noştri, pe Rareş Buhai, care acum este student în America.

     Dr. dr. Ana Tătar: - Da, sunt foarte mulţumită.  La prima şedinţă nimeni nu prea vorbea de el. Eu am avut nişte bani puşi deoparte şi i-am dat 1000 lei. Am fost foarte încântată. Sunt mândră de toţi cei care lucrează pentru România, care sunt  un fel de ambasadori ai ţării noastre. Nu contează regimul sub care trăieşti, contează ce ai făcut tu pentru neamul tău, contează ca lucrările tale ştiinţifice să fie valoroase.

     Rep.: -  V-aţi aplecat foarte mult asupra cercetării. Aţi făcut două doctorate. Cum a fost viaţa de familie?

     Dr. dr. Ana Tătar: -  M-am căsătorit la 21 de ani. Soţul meu, originar din Dej, a fost medic ginecolog, dar din păcate a avut o tumoare la creier. A fost un om violent. De multe ori îmi luam acordeonul (acordeonul a fost pentru mine un prieten) şi fugeam la părinţi. El venea la tatăl meu şi-i spunea că dacă-l părăsesc se sinucide. Mă întorceam mereu. După cinci ani am divorţat, din cauza relaţiei pe care o avea cu mama lui. Soacra mea avea o relaţie curioasă cu fiul ei, era îndrăgostită de el. Venea o dată la trei săptămâni la noi şi vorbea cu fiul ei ungureşte. Mi-a spus într-o zi că ne mutăm la Dej, iar eu nu am vrut să plec pentru că aveam post la liceu, la secţia germană. Mi-a spus că dacă nu merg cu el, divorţăm. El a fost cel care a rostit primul acest cuvânt. Mi-am dat seama că era bolnav. A plecat la mama lui, iar după trei zile a venit şi mi-a spus că nu mai divorţăm. I-am spus că nu se mai poate, astfel că am mers la Judecătorie. El a insistat ca divorţul să fie din vina amândurora. Soţul meu a avut foarte mulţi prieteni aici, şi unguri şi români, şi nu vroia să facă o imagine proastă. După divorţ am început să studiez, să fac cercetări. Mi-am dorit să mă recăsătoresc, dar din cauza faptului că tata a fost la închisoare, că era preot, toţi îmi spuneau că nu vor să-şi strice originea socială, cum era în regimul comunist.

     Rep.: - Ce au însemnat pentru dumneavoastră părinţii? Ce a însemnat pentru dvs. mama şi tata?

     Dr. dr. Ana Tătar: - Au însemnat foarte mult. Tatăl meu a fost un preot cu o purtare excepţională. Nu fugea după bani, nu cerea taxe, era un  preot pe care toată lumea l-a apreciat. Atunci când a murit, în 1965, tot oraşul a participat la înmormântare. Nu s-a mai văzut până atunci aşa o înmormântare.Mama era casnică, dar a fost foarte importantă. Ea era comandantul în casă. Preoteasă fiind, ştia de toate. A făcut gimnaziul unguresc şi ştia şi nemţeşte şi ungureşte. Era foarte ambiţioasă, dar nu a încercat niciodată să se ridice deasupra tatălui meu. Eu consider că soţia unui om important nu trebuie să se ridice deasupra lui, ci trebuie să-l sprijine. Aşa a făcut şi mama mea.

     Rep.: - Aţi învăţat să fiţi puternică, să credeţi în Cel de Sus, să vă apăraţi credinţa şi limba română,. Sunt trăsături moştenite de la familia dumneavoastră.

     Dr. dr. Ana Tătar: - Da, sunt foarte mândră de educaţia pe care am primit-o acasă. Tatăl meu a fost un mare naţionalist. Chiar dacă în timpul regimului austro-ungar a fost dus într-un lagăr în Sporon, s-a întors şi a continuat să studieze teologia.  După terminarea teologiei a venit la Monor şi s-a căsătorit cu o fată de aici. Şi mama a fost fată de preot din Monor. Tatăl meu se trage din Cetatea de Baltă. Un profesor de la universitate mi-a spus că pe mine nu mă cheamă Tătar, ci Tătaru. În timpul regimului austro-ungar, ungurii au tăiat numele românesc ca să nu sune româneşte. Din această cauză, toate cărţile mele sunt semnate Ana Tătaru.

     Rep.: - De ce aţi preferat să puneţi numele  de Spătaru pe cartea „Oameni şi umbre”?

     Dr. dr. Ana Tătar: - Pe ultima pagină din volumul patru am explicat acest lucru. Mereu mi-a fost jenă să scriu despre mine. Mi s-a părut jenant să scriu despre mine şi atunci, în carte, numele tatălui meu a fost Pădurean, pentru că se trăgea dintr-un orăşel de munte, iar pe mine mă chema Lenuţa, deoarece aşa mi se spunea acasă. Mi-am povestit întreaga viaţă în cele patru volume.  În volumul trei am poveste cum am fost îmbolnăvită de securitate.

     Rep.: - O perioadă importantă aţi locuit în Germania, după care v-aţi întors acasă. De ce aţi preferat să vă întoarceţi în România şi n-aţi rămas acolo?

     Dr. dr. Ana Tătar: - N-am putut rămâne acolo. Vroiam să vin acasă, să fiu îngropată aici. Vroiam să vin la locul meu. Aveam acest apartament cumpărat pe banii pe care i-am primit despăgubire de la editură când mi s-au îmbolnăvit degetele. Aici aveam amintirile cele mai frumoase, aici sunt îngropaţi părinţii mei şi nu m-am putut despărţi de ţară.

     Rep.: - Ce aţi lucrat la editură în Germania?

     Dr. dr. Ana Tătar: - Datorită faptului că cunoşteam cinci limbi, băteam la maşină, citeam foarte repede textul şi depăşeam norma. La un moment dat mi s-a permis să lucrez de acasă pentru a putea scrie lucrarea mea de doctorat.

     Rep.: - Cum se selectau lucrările la o editură în Germania? Putea publica oricine?

     Dr. dr. Ana Tătar: -  Nu, în niciun caz. Atunci când doreai să publici ceva prima dată era verificat. Lucrarea mea de doctorat a fost verificată de trei catedre de engleză, ca să vadă dacă nu am plagiat. Pe urmă, până şi în paşaport era specificat titlul de doctor. Abia după verificare am fost chemată să-mi susţin lucrarea în franceză, în limbi romanice şi limbi germanice. Pe urmă au urmat examene şi abia apoi am primit titlul de doctor.

     Rep.: - Aţi ajuns acasă şi aţi primit şi în ţară recunoaşterea concetăţenilor. Aţi primit titlul de Cetăţean de Onoare. Ce înseamnă pentru dumneavoastră acest titlu?

     Dr. dr. Ana Tătar: - Acest titlul înseamnă foarte mult. Am aşteptat şi dorit foarte mult aprecierea românilor, dar, din păcate, a venit cam târziu. Mai ales în Bistriţa, pentru că în Bistriţa au avut trecere cei care au rămas aici. Fiind plecată 39 de ani în Germania, nu s-a prea interesat nimeni de mine şi am rămas cumva „îngropată”.

     Rep.: - Vă rog să-mi spuneţi câţiva bistriţeni cu care vă mândriţi, oameni care au făcut ceva pentru oraş.

     Dr. dr. Ana Tătar: - Nu mi-i amintesc pe toţi, dar sunt foarte mândră de aceşti studenţi care lucrează pe computere şi aduc noutăţi în acest domeniu. Sunt mândră de Rareş Buhai, mă bucur că a primit şi el titlul de Cetăţean de Onoare.  Din păcate pleacă în străinătate şi se goleşte ţara de tineret, care este foarte valoros. Eu nu aş permite asta în Uniunea Europeană şi la noi în ţară. Parcă se goleşte ţara de tot ce e mai bun şi toţi pleacă la ei (n.n. – în America). Tinerii se duc la salarii mai mari.

     Rep.: - Ce a reprezentat pentru dumneavoastră, de-a lungul anilor, Bistriţa?

     Dr. dr. Ana Tătar: -  Bistriţa înseamnă foarte mult. Până şi pe lucrarea de doctorat scrie că sunt din Bistriţa, România. Am ţinut neapărat să fie specificat acest lucru.

     Rep.: - Cum este oraşul nostru?

     Dr. dr. Ana Tătar: - Eu cred că e tare frumos. N-aş fi schimbat nimic în structura oraşului. Dacă s-au făcut lucruri bune, mă bucur.

     Rep.: - Copii fiind, copii de preot, cum vă petreceaţi timpul liber?

     Dr. dr. Ana Tătar: -  Tata şi-a dorit să fiu băiat, astfel că mi-a cumpărat bicicletă, jucam fotbal cu copiii şi mă întorceam murdară. Mama îmi zicea că se vede că am prins fotbalul, că m-am jucat cu băieţii. Eram un fel de şefă de grupă la băieţi. Aşa a fost. Pe urmă am primit bicicleta şi umblam cu bicicleta. Am învăţat de la un sas să merg pe bicicletă fără să ţin ghidonul. Era o profesoară de lucru manual care locuia în casa pe care ulterior l-a ocupat Ceauşescu şi i-a spus tatălui meu să aibă grijă că o să cad şi o să mă lovesc. Dar tatăl meu era mândru că mă comportam ca un băiat.

     Rep.: - Deşi nu aveau atât de multe computere, copiii de atunci se jucau mai frumos, mai sănătos, în natură...

     Dr. dr. Ana Tătar: -  Da, am dus o viaţă foarte sănătoasă. Ne jucam mult şi eram cumva acaparată de aceste jocuri. Şcoala s-a transformat în timpul regimului maghiar în gimnaziu, am învăţat ungureşte, dar nu am avut niciodată ură faţă de vreo naţie, dar mă supăr când văd că cineva cere ceva care nu i se cuvine. Dar am avut mereu şi prieteni unguri. De exemplu, şeful catedrei de la Cluj. Marton Gyula, m-a cerut de nevastă, dar eu i-am spus să-şi întrebe familia. Pe urmă, ca plouat, a venit şi mi-a spus că nu-i dau voie. Ei făceau astfel de diferenţieri. Dar am rămas prieteni până când a murit.

     Rep.: - Aţi avut multe cereri în căsătorie de-a lungul timpului...

     Dr. dr. Ana Tătar: - Da, dar vedeţi, nu m-am putut mărita pentru că era în vremea comunismului şi nimeni nu vroia să-şi strice originea socială.

     Rep.: - Poate tinerii dn ziua de azi nu înţeleg aceste lucruri, dar atunci aşa era. Dacă ar fi să facem un bilanţ, care credeţi a fost vârful carierei dumneavoastră? Care a fost cel mai mare succes?

     Dr. dr. Ana Tătar: - Cred că atunci când am primit doctoratul la Bonn. Am muncit enorm în timpul liber la lucrarea de doctorat, care este scris în limba engleză, dar a meritat pentru că a fost un succes deosebit. Când am primit titlul de doctor cu laude, am fost foarte fericită.

     Rep.: - Astăzi este mai uşor să obţii titlul de doctor, pentru că, poate, sunt mai multe oportunităţi, însă pe atunci, mai ales în Germania, nu oricine putea obţine acest titlu.

     Dr. dr. Ana Tătar: - În niciun caz. Foarte greu am fost primită. După ce am fost la Institutul de Fonetică din Bonn, la profesorul Grehai, mi-a spus că lucrarea este bună, dar trebuie     s-o rescriu în alt fel. Pe urmă am rescris-o în limba engleză.

     Rep.: - Până la urmă cărţile sunt cele care vor rămâne peste timp şi generaţiile care vor veni îşi vor aminti de doamna dr. dr. Ana Tătaru.  Cum aţi dori dumneavoastră să vă recepteze bistriţenii peste ani şi ani. Ce să ştie despre doamna dr. dr. Ana Tătar?

     Dr. dr. Ana Tătar: - Vreau să cunoască doar activitatea mea ştiinţifică şi felul cum i-am apărat pe români. În cele cinci volume „Prezentă la datorie. Dovezi ale faptelor unei românce” sunt cuprinse o serie de lupte ale mele în Germania ca să-i apăr pe români. Cărţile mele există.

     Rep.: - Doamna doctor, cum sunt românii priviţi peste hotare?

     Dr. dr. Ana Tătar: - După cum v-am spus, erau informaţi greşit. Iar după informaţii greşite... Eu făceam parte din Partidul Creştin-Democrat al lui Merkel şi mi-am dat seama că au informaţii greşite despre noi. Erau nemţi care-i urau pe români. Eu i-am lămurit mult. Aşa pot spune că am făcut ceva pentru românii mei, iar pentru asta sunt mândră.

     Rep.: - Cum îi priviţi dumneavoastră pe români? Ce înseamnă pentru dumneavoastră ţara, patria?

     Dr. dr. Ana Tătar: - Absolut tot ce este mai important în viaţă. Trebuie să-ţi aperi limba şi ţara în care ai crescut. Mă supăr tare mult când văd că se pun atâtea anglicisme în vorbirea noastră. Nu ştim să ne mai vorbim limba. Unii nu o apreciază, ci o dispreţuiesc. Când merg în străinătate li se pare că limba română e ceva, aşa, de categoria a treia. Nu-şi dau seama că asta este valoarea lor ca neam, nu este voie să renunţi la ea.

     Rep.: - Ce vă doriţi în continuare?

     Dr. dr. Ana Tătar: -  De trei ani de zile stau doar pe pat, nu pot să mă mişc, nu pot să circul. Este foarte greu. Vă spun sincer că îmi doresc să mor. Vreau să mor acasă, nu-mi doresc să mă ducă la spital.

     Rep.: - Eu vă doresc sănătate. Poate, cine ştie, vă reveniţi şi o să vă vedem prin oraş la plimbare. Nu se ştie, minunile sunt mari. Mereu v-am admirat pentru eleganţa dumneavoastră. Mereu aveaţi ţinute frumoase, pălării... Aţi fost mereu o femeie cochetă.

     Dr. dr. Ana Tătar: - Mi-a plăcut mereu să fiu în ton cu moda, dar mi-a plăcut să fiu decentă.  Când am venit din Germania, am adus cu mine anumite obiceiuri de acolo.

     Rep.: - Chiar dacă recunoaşterea bistriţenilor a venit mai târziu, bistriţenii vă îndrăgesc. Un mesaj pentru bistriţeni, pentru locuitorii judeţului.

     Dr. dr. Ana Tătar: -  Mesajul meu pentru ei este să încerce şi să apere interesul limbii române şi ale românilor. Să nu-i lasă pe alţii să vorbească de rău pe români. Să nu se lase. Acesta e neamul nostru. Tata m-a învăţat asta, el tot timpul a făcut acest lucru.

     Rep.: - Vă mulţumesc.