Prof. univ. dr. Antoaneta Olteanu: Mitologia ne vorbeşte despre începutul lumii. Sunt multe similitudini în folclorul popoarelor romanice şi slave

Prof. dr. Antoaneta Olteanu: - Destinul, până la urmă, prin faptul că sunt profesor la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, la Departamentul de Filologie Rusă şi Slavă, e clar că, teoretic, este acolo. Sunt titulară, acolo am profesia de bază, cum se spune. Practic însă, încă din perioada studenţiei, eu am făcut Facultatea de Litere (cum se chema atunci, încă nu erau separate, ca în prezent), am absolvit Limbă străină rusă şi, bineînţeles, a doua specializare am avut română. Româna a fost o specializare pe care nu mi-am dorit-o, eu voiam să fac orice altceva în afară de rusa pe care o ştiam, am primit însă la repartiţie această limbă şi, până la urmă, am acceptat-o, dar aici a venit o surpriză, pentru că, din anul I am făcut cursuri de folclor românesc cu dragul de profesor Octav Păun care m-a captivat. Ne vorbea despre mitologie, ne vorbea despre tot feluri de lucruri despre care nu auzisem, la momentul respectiv. Era un profesor de şcoală veche, îmbrăcat la costum, cu o dicţie extraordinară, iar noi eram fermecaţi. Eu cel puţin sigur eram fascinată. Mi-am dat silinţa pe la seminarii şi profesorul m-a remarcat la sfârşitul anului I. Atunci făceam un singur semestru cursuri de folclor şi m-a întrebat dacă nu vreau să particip la tabăra de folclor. Auzisem de aceste tabere de folclor la care studenţii mai mari, anul III, anul IV, sunt invitaţi, se duc acolo câteva săptămâni, pe teren, cu profesorii, culeg folclor, văd, învaţă.

Prof. dr. Antoaneta Olteanu: - Noi eram din zona de limbi străine şi nu eram băgaţi în seamă printre primii, nu eram nici anul III-IV, deci nu aveam nicio şansă. După examenul din folclor, în iarnă, profesorul Păun m-a întrebat dacă sunt de acord şi dacă vreau să merg în tabără. Sigur că am vrut şi aşa a început această aventură. În acel an am mers în judeţul Braşov, am fost cazaţi în zona Făgăraş, venise şi profesorul. Încă trăia şi regretatul profesor Mihai Pop şi, împreună cu fetele de la Litere, eram şi două studente de la limbi străine şi ne-am adaptat şi noi la acel mediu. Din acel moment a început această aventură. Am participat apoi la Cercul de folclor din cadrul facultăţii. Eram o mână de inimoşi care participam la toate – sesiuni de comunicări ştiinţifice, discuţii de tot felul, tabere de folclor care erau anuale şi, în acest fel, am rămas cu această pasiune. Când am ajuns în anul IV şi trebuia să fac lucrarea de licenţă mi-am spus că o fac la română, pe folclor. Profesorul meu de folclor rus, de la facultate, Mihail Marinescu,  m-a întrebat de ce nu fac comparaţii româno-ruse. Mi-am spus că e o soluţie de compromis, împac şi capra, şi varza, ca să nu-i supăr nici pe cei de la limbi străine, şi continui cu folclor. Am făcut o teză despre colinde animaliere, adică cu animalele care apar în colindele de iarnă. Şi, bineînţeles, că am făcut comparativ, după cum apare în folclorul român, dar şi la slavi. Aş putea spune că acesta a fost momentul – lucrarea de licenţă de la sfârşitul anului patru, se făceau patru ani atunci – care mi-a trasat destinul. Ce am vrut să fac în continuare, prin teza de doctorat, a fost o tratare, să spunem, comparatistă în această perspectivă – practica mitologiei, demonologiei, demoni, duhuri, spirite, mărunţişuri răutăcioase. În 1992, m-am înscris la doctorat şi am susţinut teza în 1995 şi, cunoaşterea limbii ruse şi posibilitatea de lectură foarte rapidă, foarte  bună şi pentru alte limbi slave, m-au făcut ca, efectiv, şi stagiile pe care le-am mai avut pentru doctorat – la Moscova am fost la Institutul de Slavistică şi Balcanistică, cu doi academicieni extrem de importanţi – m-au ajutat în conturarea unei perspective care nu era deloc specifică spaţiului românesc. Cu aceste elemente comparative, cu foarte multe elemente slave, pentru că, nu poţi să vorbeşti suficient de bine despre spaţiul tău dacă nu cunoşti lucrurile şi la vecini, la exterior. Şi avem destui vecini slavi. Şi atunci, toate lucrările pe care le-am făcut, începând cu teza de doctorat – sigur, şi lucrarea de licenţă, dar la un alt nivel – toate cărţile pe care le-am făcut, toate sunt consacrate nu doar spaţiului românesc, cum ar fi calendarele poporului român, care cred că e cea mai cunoscută carte a mea – prima ediţie a fost în 1999 şi pe urmă a tot curs – apoi despre reprezentările spaţiului ş.a.

Prof. dr. Antoaneta Olteanu: - Cel mai dificil a fost lucrul la care am fost ajutată la început, pentru că doream să mă înscriu la doctorat, dar cu ce anume. Erau o grămadă de lucruri care au fost făcute. Avantajul meu a fost să mă întâlnesc cu academicianul Gaţak, originar din Republica Moldova, care lucra la Moscova şi, ducându-mă să-şi transmit salutări de la profesorul Marinescu de aici, l-am întrebat de posibilitatea, de şansa de a studia ceva pentru doctorat. El a dorit să mă ia la el la doctorat, i-am spus că nu cred că voi putea ajunge în fiecare an la Moscova, cum se întâmplă în cazul unui program normal la doctorat, astfel că a rămas şi el aşa, un fel coordonator din umbră, pentru că m-a ajutat cu foarte multe cărţi, cu foarte multe relaţii şi legături cu alţi specialişti. El mi-a spus că la modă este demonologia, studiul demonilor de tot felul, pentru că în perioada comunistă era interzis.

Prof. dr. Antoaneta Olteanu: - Da, tocmai că nu se putea cerceta. Acum se poate şi mi-a spus să mă arunc pe subiect. Mie mi-a plăcut ca idee, am început deja să copiez, să fac fişe – mă dureau deja mâinile de la atât de multe cărţi fişate –, veneam cu lăzile de cărţi, deoarece cărţile erau ediţii priceps sau nu erau editate. Între timp, acum, s-au reeditat, se găsesc şi pe internet, dar atunci a fost foarte multe efort. În primul rând acesta a fost – alegerea unui domeniu. Apoi, a fost acomodarea în acest domeniu. Bibliografia fundamentală, şi dintr-o parte, şi din alta,  pentru că m-am băgat într-o chestiune comparatistă, cu teza de doctorat la popoarele romanice şi slave, pe baza folclorului românesc şi rusesc. Pentru că mi-am dat seama de foarte multe similitudini şi am început să merg pe urmele lor – studii mai moderne, studii mai vechi, studii de tot felul, trebuia să ştiu istoricul problemei.

Prof. dr. Antoaneta Olteanu: - Exact. Sigur că acele fişe nu le-am putut folosi în teză sau pentru teză. Le-am păstrat pentru că îmi era milă de ele, era munca mea. Am scos mai târziu un „Dicţionar de mitologie – demoni, duhuri, spirite”, în care, practic, am adunat toate acele fişe în care vorbeam despre cel mai mărunt personaj pe care l-am întâlnit într-o altă sursă, într-un alt material, fişe mai mari, fişe mai mici, fişe mai ample, depinde de însemnătatea sau de tipizarea pe care personajul respectiv o oferea. Dar, până să se contureze acel lucru, să fiu sigură, dacă tot fac un fel de prezentare abstractă a informaţiilor despre acel personaj să fiu sigură că ştiu cam totul despre el pentru că nu-mi permiteam altfel. Această exigenţă a rămas până-n prezent, de aceea şi apelez într-un fel – complicându-mă, evident – şi la materialele slave, pentru că nu pot să afirm în niciun moment că e doar la noii, nu pot să afirm că acel personaj e doar la noi sau o fi şi la bulgari sau la sârbi. Pentru că, dacă este şi la sârbi deja e o altă chestiune. Dacă e doar la bulgari începem altfel discuţiile – perioada noastră comună cu bulgarii, un alt tip de istorie, e o altă vecinătate.

Prof. dr. Antoaneta Olteanu: - Foarte puţin am auzit-o pe bunica mea vorbind despre Rusalii. Ţin minte că spunea, în Ajunul Rusaliilor, am cules nişte scaieţi – era din zona Brăila şi nu erau Sânziene, nu erau alte plante, dar scaieţii erau din plin şi ăia îi foloseam. Se mai ştiau câteva lucruri, dar nu foarte multe. Eu nu am ajuns din această zonă a satului – deşi îmi petreceam vacanţele de mică acolo şi am auzit diverse lucruri, dar nu. Cunoaşterea lor a venit pe cale livrească, adică în primul rând din bibliotecă, din arhive, am găsit apoi manuscrise şi, sporadic, teren, cu lucruri care confirmau. Până la urmă chiar am făcut o opţiune – terenul, e necesar, bineînţeles, dar materialul nostru de arhivă nu este sistematizat. Pentru foarte multe dintre aceste domenii eu am considerat că e o chestie necesară – a venit ideea cu calendarele la români – sunt foarte multe credinţe, sunt foarte multe zone, variaţii, unele mai bogate, altele mai puţin bogate, dar sunt foarte risipite. Sunt foarte multe surse. La calendare am consultat masiv şi ziare, şi periodică, şi publicistică mai veche în care diverşi au publicat credinţe referitoare la nişte zile, şi atunci a trebuit să mă conving, să caut calendare vechi, să caut modele de calendare vechi, le-am cumulat şi cu vieţile sfinţilor. De la numele oficiale ale calendarului creştin vin şi denumirile care au acoperit vechile sărbători, cele precreştine, şi am început să le adun cumva. Şi atunci, tot în ideea de a reduce căutarea, de a căuta cât mai mult şi de a face puţină ordine, de a aduna la un loc să ne facem o idee despre ce înseamnă calendarul, am făcut un calendar al sărbătorilor fixe, am făcut calendarul sărbătorilor mobile, şi cel lunar, dacă cu toate elementele care vin influenţa acestor aştri. M-am jucat cât am putut cu acele reprezentări care circulau. Pe urmă a venit lucrarea care ţine de elemente care ţin de sacralitate, de timp, de spaţiu sacru, am adunat la un loc şi referinţele legate de lumea în care trăim, de această lume ale oamenilor cu toate elementele importante – ce semnificaţie are fereastra, uşa, hornul, oglinda, diverse obiecte de inventar din acest spaţiu. Apoi, lumea morţilor, cu varianta nu neapărat cea creştină pe care o ştim, cu drumul care e trasat după moarte, ci valorificând cât am putut de mult rămăşiţele unei viziuni mai vechi, a unei cărţi rituale a morţilor care există şi în spaţiul nostru, şi anume „Cântecul zorilor”, care era un cântec ceremonial, încă cântată în zona Banatului şi în zona Mehedinţi până pe la sfârşitul secolului al XX-lea, ceea ce e o chestiune foarte interesantă şi care oferă un alt parcurs al sufletului, oferă o cu totul altă descriere. Sigur că sunt fragmente disparate, există, dacă nu greşesc, cam 750-800 de variante de bucăţele din acest text – probabil că a fost un text de mari dimensiuni. Nu-l putem reface, nu e vorba de asta, dar e vorba că, dacă facem o încercare de puzzle, am putea să le punem într-o ordine logică, tratez aceste elemente, nu refacem textul, dar găsim aceste elemente extrem de convingătoare.

Rep.: - V-au convins suficient de tare toate descoperirile dumneavoastră astfel încât – de exemplu, acum, de Anul Nou, e acel obicei că trebuie să te pupi sub vâsc – să le faceţi, să le şi puneţi în aplicare? 

Prof. dr. Antoaneta Olteanu: - Pupatul sub vâsc nu e un obicei românesc. Omul contemporan are şi alte lucruri care sunt importante din alte puncte de vedere.

Rep.: - Care alterează?

Prof. dr. Antoaneta Olteanu: - Nu, eu nu sunt de părere că e rău tot ce vine de afară. Aţi văzut, sunt campanii împotriva Halloweenului că vine şi ce? Ce face? Că nu avem altă sărbătoare acolo. Dacă oamenii vor – mai ales că se face şi prin grădiniţe, şi prin şcoli. Dorinţa copilului de a purta o mască, nişte măşti, de a se costuma, de a cocheta cu demonii, care e problema? Nu va fi categoric o sărbătoare care va deveni românească pentru că n-are cum. Sau Sfântul Valentin, cu atâtea ironii. Probabil că sunt persoane care simţeau nevoia unei astfel de sărbători. 

Prof. dr. Antoaneta Olteanu: - Exact. Nu te obligă nimeni să practici nimic. Nu te obligă nimeni, dacă vrei să-ţi manifeşti iubirea, să o faci chiar în ziua aceea. Dar dacă tot există aceste zile, de ce nu atunci? Care e problema? Nu ne deranjează. Ceea ce este în spaţiul folcloric este spaţiul folcloric. Unele dintre lucruri sunt dispărute, categoric, şi pentru cei din mediile rurale mai izolate, nemaispunând pentru mulţi orăşeni. Dar sunt lucruri care sunt, în continuare, foarte vii, tradiţiile noastre, şi oamenii cred în ele, vorbesc despre ele şi, poate că, le pun şi în practică. Despre ceea ce se întâmplă la marea trecere din anul vechi în Anul Nou, mai precis ajunul Sfântul Vasile, cum este cunoscut în spaţiul popular, e important. La 12 fix se resetează anul şi are mare importanţă tot cu masa. Asta era şi înainte. În Ajunul Crăciunului, acea masă de Crăciun nu era prea bogată, pentru că era post şi trebuia să ai bucate de post pe masă, compuse din grâne, cereale, cu tot feluri de terciuri din cerealele respective fierte ca să ai belşug la acele culturi pe care le aveai.

Prof. dr. Antoaneta Olteanu: - În rest, sigur că te mai protejai cu unele, cu altele. Asta conta, ca tot ce aveai în gospodăria ta, în interiorul casei – oamenii, animalele din jur, copacii din afară (trebuie să te duci cu mâinile pline de aluat şi să mângâi copacul respectiv, să-l freci, să-l ameninţi că o să-l tai dacă nu dă roade) – lucruri care aveau rost pentru continuarea vieţii şi, bineînţeles, o anumită abundenţă gospodărească. Asta conta aici. Sigur, mai sub influenţa oraşului, masa  de Anul Nou a devenit foarte bogată, şi multe popoare au această reprezentare. Cu cât mai bogat este, cu cât mai deosebite sunt lucrurile respective, adică chiar scumpe, că nu ni le permitem mereu. Dar era un fel de semnal, un fel de menire ca să avem parte de multe lucruri de acest fel, de această categorie, de acest calibru în continuare, în anul care vine. Discutăm şi de noroc. Contează cine te vizitează, cine este primul musafir care-ţi intră în casă. Trebuie să fie bărbat. Şi când te trezeşti în ziua respectivă. Se spune că, dacă auzi uşa scârţâind în dimineaţa de 1 ianuarie, e semn că ţi-a intrat norocul în casă. Contează cu ce picior te dai jos din pat. E foarte bine, dacă cobori cu dreptul pentru că o să ai parte de noroc. Este lucru e valabil şi în fiecare luni, pentru că norocul se poate reseta şi săptămânal, nu doar anual. Nu stai un an întreg şi aştepţi norocul.

Prof. dr. Antoaneta Olteanu: -  E mitologia sau sistemul de credinţă, pentru că mitologia, până la urmă, nu e numai că aşa văd lucrurile. Nu o văd doar ca pe un sistem de personaje, de duhuri, de demonii care sunt acolo, există cumva în acest univers ci felul în care oamenii şi le prezintă. Şi le prezintă ca fiind un fel de divinităţi cumva, ca fiind de la începutul lumii, ca fiind mai apoi oarecum cuceriţi de creştinism şi coloraţi cumva negativ, cât de cât, în timp ce ei sunt, de fapt, nişte patroni ai elementelor din lumea aceasta – duhuri ale apei, ale munţilor, ale comorilor, ale casei, ale gospodăriei, grajdului etc.

Prof. dr. Antoaneta Olteanu: - Cam aşa a fost, fără să-mi doresc. De fapt, trebuie să recunosc, n-am făcut-o neapărat cu încăpăţânare, ci a fost un fel de consecvenţă. Dacă aşa am pornit de la început şi am zis că vreau să lămuresc lucrurile. Şi mi-a rămas această consecvenţă şi când am scris despre cultura şi civilizaţia rusă. Am acolo foarte multe. De fiecare dată am dorit să-mi lămuresc eu aspectele pe care nu le cunoşteam. Cum să le spun studenţilor, cum să-i clarific într-o anumită problemă. Poate că cineva era mai curios, nu? Dacă eu nu le ştiu bine, dacă mie nu-mi sunt clare, dacă din sursele care există nu mă lămuresc cu ce-i acolo atunci, practic, lucrurile pe care le-am făcut, această acoperire cu cărţi, toate cursurile pe care le ţin eu acum – nu se poate. Am făcut-o şi pentru a veni în întâmpinarea lor şi, în acelaşi timp, şi pentru a-mi lămuri eu aceste chestiuni. Mă întind cu o carte cât consider că e necesar. Când spun gata, la acest moment lucrurile sunt clare, acolo mă opresc. Dacă lucrurile nu sunt încă clare merg până când am conştiinţa faptului că s-a clarificat chestiunea. 

Prof. dr. Antoaneta Olteanu: - Pe partea de etnologie urmează, nu ştiu, va fi o culegere sau, la fel, o mitologie a spațiului balcanic sau o culegere de studii despre spaţiul balcanic şi, în spaţiul rusesc, în afară de două monografii mari pe care le-am scris despre civilizaţia rusă – e vorba de Rusia imperială, despre secolul al XIX-lea, cu tot ce cunoaştem mai ales din cărţi şi din filme şi Sovietland care sunt patru volume despre perioada sovietică rusească, adică şi pe partea politică, relaţii de sistem, dar mai ales al doilea care este despre gulag, despre ce se întâmpla de la momentul arestării până la viaţa oamenilor de acolo, iar volumele trei şi patru reprezintă ce se întâmpla cu cetăţeanul sovietic în perioada aceea. Ne interesează pentru că şi noi am trecut prin aceeaşi experienţă şi nu ştim, nu ne dăm seama că multe dintre lucrurile pe care le-am trăit, de fapt, le trăiau şi cei de acolo, au fost aduse, au fost importante. Şi mi s-a părut normal – nu doar pentru mine şi studenţii mei care studiază rusă -  ca toată lumea să ştie care sunt toate chestiunile. Au fost momente în istoria noastră, când perioada sovietică, stalinistă, a fost mai groaznică decât a fost la ei. Ca să nu mai spunem despre comportamentul, de exemplu, fenomenul Piteşti din lagăre, şi nu numai. Ruşii, după cum avem noi imaginea – cât ar părea de paradoxal – n-au fost atât de nebuni, n-au găsit nişte metode de tortură cum au fost găsite la noi. Ceea ce rămâne un semn de întrebare. Acum lucrez la Rusia veche, la perioada veche din istoria Rusiei, despre vikingi, despre vecinii ruşilor cu care au tot avut conflicte de-a lungul istoriei, ca să vedem exact de unde s-a pornit, de ce s-a ajuns acolo, cum s-a ajuns şi care sunt aceste elemente. Şi, mă interesează, la fel, modul de viaţă concret, cum trăiau oamenii, care erau instituţiile vremii. Astea sunt de fapt elementele importante, şi civilizaţia.

Prof. dr. Antoaneta Olteanu: - Categoric, sunt deschisă mereu la alte şi alte întrebări.