Doi tineri din Zagra, reţinuţi de poliţişti după ce au plecat cu maşina unui clujean!
La data de 6 august a.c., în jurul orei 16:15, polițiștii au fost sesizați prin 112 despre faptul că un tânăr de 21 de ani din Rugășești, județul Cluj, a fost agresat într-o parcare din localitatea Ciceu Mihăiești, unde i-a fost sustras autoturismul.
Ca urmare a sesizării s-a constituit o echipă complexă, coordonată de către conducerea inspectoratului, formată din specialişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, criminaliști și polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș.În urma activităţilor întreprinse, la scurt timp, poliţiştii au reuşit identificarea a doi tineri de 24, respectiv 31 de ani, ambii din Zagra, bănuiți de comiterea faptei. Totodată, din cercetările efectuate a reieșit faptul că, din cauza unor neînțelegeri cu privire la schimbul unor autoturisme, cei doi i-ar fi sustras clujeanului mașina și l-ar fi agresat. De asemenea, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, un autoturism și o autoutilitară, precizează Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud.
Cei doi tineri din Zagra, bănuiți de comiterea faptei, au fost reținuți pentru 24 de ore și urmează ca în cursul acestei zile să fie prezentați instanței, cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie, urmând a fi lămurite toate împrejurările în care a avut loc evenimentul.
La data de 6 august a.c., în jurul orei 16:15, polițiștii au fost sesizați prin 112 despre faptul că un tânăr de 21 de ani din Rugășești, județul Cluj, a fost agresat într-o parcare din localitatea Ciceu Mihăiești, unde i-a fost sustras autoturismul.
Ca urmare a sesizării s-a constituit o echipă complexă, coordonată de către conducerea inspectoratului, formată din specialişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, criminaliști și polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș.
În urma activităţilor întreprinse, la scurt timp, poliţiştii au reuşit identificarea a doi tineri de 24, respectiv 31 de ani, ambii din Zagra, bănuiți de comiterea faptei. Totodată, din cercetările efectuate a reieșit faptul că, din cauza unor neînțelegeri cu privire la schimbul unor autoturisme, cei doi tineri din Zagra i-ar fi sustras clujeanului mașina și l-ar fi agresat. De asemenea, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, un autoturism și o autoutilitară.
Cei doi tineri din Zagra, bănuiți de comiterea faptei, au fost reținuți pentru 24 de ore și urmează ca în cursul acestei zile să fie prezentați instanței, cu propunere de arestare preventivă. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie, urmând a fi lămurite toate împrejurările în care a avut loc evenimentul.
Citiţi şi:
- Destinațiile exotice- punctul de relansare al turismului în 2020
- 20 curiozități despre apa minerală
- Urmează să îi cumperi cadou unei femei din viața ta? Nu pleca la cumpărături fără să citești LISTA cu SFATURI
- Cele mai populare jocuri de păcănele: Top 10 sloturi online
- O mănăstire din judeţ va deschide un centru pentru copii orfani
Adaugă comentariu nou