Domnul Aurică

Delta este o zonă care conferă o infinită pace. Atunci când spui Delta Dunării, automat te gândeşti la Sulina. Despre această localitate sau menţiuni despre existenţa „Selinei” apar din cele mai vechi timpuri.

Sulina a fost, este şi va fi un loc deosebit şi asta nu numai pentru faptul că este legată de restul ţării numai pe calea apei. Tulcea reprezintă unicul port către restul ţării. Nu poţi să te deplasezi la Sulina decât cu navele clasice ori rapide, de pasageri. Oraşul Sulina este supus, ca poarte componentă a Deltei Dunării, unui regim special de protecţie a naturii, prin înfiinţarea de către stat, în anul 1993, a Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

Nu departe de restaurantul „Jean Bort”, care le spune „Bun venit” navigatorilor sosiţi de pe alte meridiane ale lumii, la doar câteva zeci de metri, te întâmpină o clădire pe care stă arborat drapelul Uniunii Europene şi tricolorul românesc. Clădirea, simplă, cu un etaj, îngrijită, are în faţă straturi cu flori şi verdeaţă. Aici este Primăria. Domnul Aurică, mereu vesel şi zâmbitor, circulă prin Sulina cu bicicleta. Cu părul alb, ondulat şi ochi ageri, face rondul de dimineaţă pentru a afla, personal, ce probleme mai sunt în localitatea pe care o conduce de câţiva ani buni. Salută cu respect pe oricine îi apare în cale, cunoscut de-al locului, ori turist matinal. Îmbrăcat simplu, fără fasoane şi mofturi, îţi dă un sentiment de siguranţă. Dacă nu-l zăreşti pe vreo străduţă din cele şase paralele existente în Sulina, atunci cu siguranţă este în Primărie. Primeşte pe toată lumea care doreşte să discute cu dumnealui. Uneori, circulă cu navele rapide la Tulcea ori Bucureşti pentru a rezolva problemele oraşului. Mititel şi plinuţ, energic şi plin de umor, domnul Aurică, aşa cum îl numesc localnicii, este gata să te invite la o mâncare cu peşte. Toţi străinii sunt numiţi „oaspeţi dragi” şi face imposibilul pentru ca imaginea oraşului Sulina să-i determine şi pe alţii să-l viziteze. Nu lasă pe nimeni să plece din localitatea pe care o conduce bine să se întoarcă la căminul lui decât cu sentimente şi impresii plăcute. Domnul Aurică a avut dreptate când a spus:

- Cine ne-a vizitat o dată, măcar o dată, s-a întors negreşit, în mod repetat.

Ei bine, dragi cititori, acum când scriu aceste rânduri, şi trebuie neapărat să subliniez că nu mi-a cerut-o nimeni, vă pot confirma cu certitudine că aşa este! Chiar dacă am călătorit prin toată Europa, îmi fac musai timp să petrec câteva zile la Sulina, în fiecare vară. Un „nu ştiu ce” mă cheamă în această localitate plină de linişte şi pace, cu soare şi apă. Revăd străduţele şi localnicii, vapoarele şi bărcile ancorate la malul Dunării, cu o plăcere de nedescris. Câteva terase, curate şi aranjate ca-n Occident, cu ospătari zâmbăreţi şi primitori, te aşteaptă politicoşi. Meniurile sunt atât de bine preparate, iar preţurile mai mult decât acceptabile şi asta te face să renunţi la Mamaia ori Costineşti. Nu doresc să supăr pe nimeni, dar excursiile printre nuferi, vegetaţia absolut diferită, păsările rare pe care le poţi urmări din barca cu motor, nu se compară cu nimic. Câte o broască ţestoasă îţi atrage atenţia din stuful de pe marginea apei. Simţi că renaşti şi nu se poate să nu-ţi doreşti să revezi aceste locuri! Domnul Aurică este omul care nu te lasă în drum. Odată ajuns în Sulina orice este posibil. Se găseşte cazare, se găseşte mâncare şi odihnă cât încape. Despre biserici şi cimitirul internaţional am mai scris. De la oameni simpli până la comandanţi de nave, prinţi ori prinţese, îngropaţi în cimitirul din Sulina, vă vor incita curiozitatea. Monumentele din marmură ori lemn vă vor impresiona. Cine are boala pescuitului apoi, aici, se poate vindeca. Localnicii spun că amărăciune că şi cantitatea de peşte a mai scăzut, dar tot ei adaugă râzând „Are balta peşte!”

Pe domnul Aurică n-ai să-l vezi la cravată, cu tricoul peste haină decât atunci când este vizitat de „oficiali”. În rest, ca un om obişnuit care se plimbă pe bicicletă, în sandale, îl zăreşti mai peste tot. Acum te desparţi de el, apoi îl zăreşti iar!

Legendele locului, frumuseţea peisajului, cultura multi etnică, renumita ospitalitate a sulinenilor, precum şi diversitatea preparatelor din peşte vor da curs cu siguranţă unei vacanţe de neuitat în cel mai estic punct al ţării. O zicală de-a locului spune că locuitorii acestui oraş sunt primii care văd soarele! Oraşul celor patru faruri, amplasat la gurile Dunării, pe liniştita plajă a Mării Negre e considerat de mulţi „Oraşul oamenilor cu gând curat şi inima deschisă”. Dacă domnul Aurică nu vă poate invita personal, pentru că e prea ocupat cu problemele administrative, dar agerimea şi iuţeala cu care face totul plăcut, bunăvoinţa şi respectul faţă de semeni, mai ales pentru cei ce vin de departe pentru a-i vizita localitatea, m-au impresionat atât de plăcut încât am simţit nevoia de a-i îndemna şi pe alţii să cunoască locuri şi oameni precum Sulina şi localnicii din deltă. Chiar dacă mai sunt puţine zile de vacanţă, îmi face plăcere să visez la apa Dunării, la soarele roşu şi peştele cu gust deosebit din acel loc binecuvântat!