Dorul este românesc
Dorul vine în om din lipsa unei clipe, el nu are unitate de măsură, el se simte și se trăiește și dacă poate, oprește un pic veșnicia din mersul ei implacabil. Dorul fuge în amintiri și vine cu zâmbet și regrete. În satul tradițional românesc s-a născut doina care are ca tată dorul. Dorul este o preexistență, este un sentiment românesc fundamental aflat sub imperiul absolutului. Noica îl numea o ,,alcătuire nealcătuită”, iar din influență elenă avem un Eros, o dorință ivită din haos, ca un fel de fericire a durerii. Dorul, ca stare de spirit, este duioșia distanței, este partea frumoasă din fiecare om. Tot de la Noica știm că dorul s-a constituit din fabuloasa putere a poporului român de a cuprinde într-un singur cuvânt atâta tensiune a sufletului, atâta ,,plăcere de durere”, este o contopire a sensurilor, dorul a plecat de la durere transfigurând-o. Și dacă ne uităm la Blaga, dorul este un ,,organ de cunoaștere a infinitului” și prin iubire devine al șaselea simț al omului.
Dorul este un cuvânt profund românesc, intraductibil, practic. Dorul este o stare de vrajă, o intimitate a depărtărilor, are o impresionantă suveranitate a sa și este cuvântul visului și nu al gândului. O tulburătoare metaforă împodobește un aforism al lui Blaga,,,Valul este dorul mării de a săruta țărmul”. Dorul pare un cuvânt al spațiului mioritic. Românii folosesc doar ei un substantiv, dorul, în alte limbi acesta este exprimat doar prin verbe. Dorul la români s-a născut din lipsuri, din necazuri, din nefericiri, din taine. Cuvântul dor vine de la latinescul ,,dolus”, adică durere, la spanioli se traduce cu ,,durere”, iar la francezi avem termenul ,,deuil”, care provine din aceeași rădăcină din latină, însă se traduce prin ,,doliu”. Psihologic vorbind, dorul este un sentiment universal.
Expresia cuiva că ,,moare de dor” ne duce la sensul ontologic al dorului. Poate dorul nu este o cauză ci doar un efect care se lipește de persoana care îl determină și nu de persoana în cauză. Casa românească are atașată de ea cuvântul dor, ne vine totdeauna imaginea părinților, bunicilor, fraților, iubitelor și iubiților, toți parfumați tainic cu acest dor fabulos pe care îl vrem, iarba verde de acasă are atât de mult dor în ea, încât vedem cu uimire că și îmbrățișările amânate ne dor și ne bucură concomitent. Dorul pare mai frumos și mai tainic decât însăși dragostea...
Comentarii
„Du-te, dor, unde te mâi / Și te-alină unde-ț' spui” (dintr-un cântec de Nicodim Ganea)
„Du-te, dor, unde te mâi / Și te-alină unde-ț' spui” (dintr-un cântec de Nicodim Ganea)
Adaugă comentariu nou