Poezia anotimpului fierbinte

         De la Chicago şi până acasă,  în Ţinutul năsăudean, Domniţa Ganea  îşi măsoară distanţa cu dorul fierbinte  faţă de cei dragi, prin intermediul creaţiilor sale literare. Cu puţin timp în urmă a publicat volumul ,,Crochiuri de pe uliţa copilăriei’’, o frescă a satului transilvan, cu ,,poveşti’ ’despre oameni şi întâmplări  din satul natal, iar acum vine să ne întâmpine cu un volum de versuri, numit metaforic ,,Rămăşiţele verii mele’’, apărut la Editura ,,eCreator’’, Baia Mare, 2021. Este un titlu pe care îl poartă poezia cu acelaşi nume, având  rezonanţe în structura unui anotimp al vârstei, al bucuriei şi al frumuseţii spirituale: ,,Curând, rămăşiţele verii mele / îşi vor plânge ultimele clipe.../ Mai întârzie, tu, iarnă a mea, mai întârzie !/ Lasă-mi caii sălbatici ai gândurilor/ să mai poarte cununa proaspătă a verilor/ pline de iubire şi speranţă’’. Cele aproape 100 de poeme  sunt însoţite de un motto deosebit de sugestiv, reprezentând crezul său despre viaţă, despre dragoste şi respect faţă de semeni: ,,Pentru voi, Oameni, cu drag, de la început şi până la sfârşit’’. Cu acest volum, Domniţa Ganea coboară din ,,Castelul Depărtărilor’’, transformându-se într-o Ană a lui Manole, oferindu-ne preaplinul sufletului său. Este o poetă aflată sub zodia clasicului, dar nu neglijează nici poezia modernă, pe care o pune în valoare sub semnul metaforei, al rostirii frumoase şi emoţionante. Cititorul are posibilitatea să-i  descopere sensibilitatea, frumuseţea gândului  blând  şi curat, căutările şi neliniştile imprevizibile : ,,Cine sunt?/ sunt zborul clipei efemere/ sunt firul de nisip/ risipit de mâna destinului/ sunt urlet din sufletul plin/ sunt jocul neterminat al vieţii...’’. Ea promovează o lirică ce se scaldă în lumină, impresionează prin energia creativă a cuvântului. Este o vibrantă decantare de esenţe existenţiale, o oază în care setea de cuprindere nu are limite. Tematica abordată este deosebit de complexă, purtând fiorul emoţiei exprimat cu sinceritatea omului care vrea să spună ceva, liber şi fără prejudecăţi, cu sufletul deschis ca o fereastră. Iubirea este sentimentul predominant al poeziei Domniţei Ganea, în care verbul la imperativ ,,iubeşte-mă’’devine o obsesie afectivă : ,, Iubeşte-mă când nimeni nu o face,/ Iubeşte-mă când eu îmi sunt duşman,/ Iubeşte-mă când toată lumea tace,/ Când pentru mine timpul curge-n van’’ (Iubeşte-mă), sau: ,, Dansează-mă în gând.../ Poartă-mă uşor prin timp.../Nu-mi da drumul până la capătul vremilor’’. (Dansează-mă ). Câteva motive poetice îi înnobilează lirica: dorul, ploaia, visul, zborul, caii, cireşii în floare, îngerii,  toate fiind simboluri ale eului său. Motivul dorului îl întâlnim în multe din creaţiile sale dedicate părinţilor şi bunicilor : ,,Părinţii au povestea lor/ Răscolitoare şi cam veche, / Au întâmplările ce dor,/ Dar ei în lume n-au pereche.../ Cu braţe-crengi îmbătrânite / Ei stau de viaţă atârnaţi / Părinţi-stele din cer venite / Să nu plecaţi! Să nu plecaţi! (Cântec simplu pentru părinţi). De-acolo, de peste ocean, unde se află acum, Domniţa Ganea trăieşte cu imaginea lor şi a casei părinteşti : ,,Departe-am plecat însă gândul adastă/ Mereu în curtea cu meri şi cu peri,/ Pe tine şi pe mama vă zăresc sus pe coastă, / Iar visul mă pierde prin trecutele veri’’.(Bătrânul şi nucul) Cuvântul ,,gând’’este întâlnit  în mai multe sintagme cu valoare stilistică, precum : ,,coatele gândului’’, ,,tainic gând’’, ,,muguri de gând’’, ,,ploaie de gânduri’’, ,,îmi aşez mâna în gând’’, ,,orice gând îmi pare un păcat’’, ,,să agăţ în salcâmul meu un gând’’, ,,caii gândurilor mele’’, ,,gândul de zbor’’ ş.a. Nostalgia copilăriei, pusă în imagini peisagistice, este  evocată pe un ton elegiac : ,,Viori cu sunet blând se-aud în dimineţi,/ Mă văd din nou privind pe cer cocori răzleţi/ Şi calde amintiri cu vise de copil/ Mi se preling în suflet, mă poartă-ntr-un april.../ Copil mă simt din nou şi n-aş mai vrea să plec/ Pe nici un drum străin, tristeţe să culeg’’(Într-un sfârşit de-april). Poezia Domniţei Ganea este o felie de viaţă trăită la temperatura unui anotimp fericit şi o oferă cu drag cititorului.