SCRISUL şi CITITUL ca TERAPIE

Domniţa nebănuitelor trepte

Cartea Domniţa nebănuitelor trepte conţine scrisorile dintre Domniţa Gherghinescu Vania şi Lucian Blaga, corespondenţă purtată acum 50 de ani.

Aceste personalităţi, ce îşi fixaseră destinele domestice definitiv îşi împărtăşesc sentimentele de iubire dintr-o altă perspectivă, iubirea spirituală, iubirea sufletească. În principal ei îşi vorbesc despre artă, creaţie, iubire, dar şi despre chestiuni din cotidian cum ar fi: editarea cărţilor şi revistelor, probleme de sănătate, călătorii, mutări, familie.

Cei doi ne-au lăsat o corespondenţă plăcută, cristalină fără trăiri ce privesc pasiunea trupească a oamenilor, deci fără chinuitoare probleme de materialitate. Destinele lor nu le-au îngăduit altă apropiere decât cea spirituală şi, din multe scrisori simţim atunci când citim cum cei doi îndrăgostiţi ard în spirit.

Se pare că cei doi s-au cunoscut atunci când Lucian Blaga a rostit discursul de recepţie intitulat Elogiu satului românesc la şedinţa festivă a Academiei Române.

Blaga trecea printr-un impas sufletesc în acel timp(1937), consecinţa conştiinciozităţii sale extreme, iar apariţia solară a Domniţei Gherghinescu l-a ajutat atât de mult încât a spus că a intrat într-o nouă zodie. Revirimentul existenţial şi creator s-a concretizat în poezia erotică blagiană renăscută şi întrupată în versuri superbe: Şi azi, dintr-o dată, neaşteptat, acest răsărit

Ce cântec nemăsurat!

Ca unui orb vindecat

lumea-n lumină mi s-a lărgit.

Pentru Lucian Blaga iubirea este putere cosmică, topire în marele tot.

Pentru "profesoara de energie" Domniţa Gherghinescu Vania, acea iniţiatoare laică în frumos şi spiritualitate, întâlnirea cu Lucian Blaga a însemnat asumarea rămânerii într-un plan secund de unde citea opera înaltului ei prieten şi îl energiza.

Între anii 1941-1948 a răspuns la scrisorile Poetului-Filozof cu o fidelitate admirabilă.

Am simţit o mare bucurie în suflet când am citit cum cei doi în scrisorile lor se interesează sincer de familia celuilalt, de perechea lui şi asta pentru că trăiau unul faţă de altul o iubire curată. Atunci când iubeşti curat, iubeşti şi ceea ce iubeşte celălalt şi nu faci nimic rău ci, doar aduci armonii şi energie pozitivă.

În această valoroasă carte m-a impresionat foarte plăcut atitudinea soţilor celor doi îndrăgostiţi.

A poetului Dumitru Gherghinescu-Vania, soţul Domniţei şi a Corneliei, soţia lui Lucian Blaga, care, din iubire adevărată, veghează corespondenţa celor doi fără gelozia distructivă pe care o au deseori soţii/soţiile persoanelor publice. Iată fragmente din scrisorile lui L. Blaga adresate Domniţei din care vedem atitudinea exemplară a doamnei Cornelia Blaga: "Cornelia, care mi le-a transcris, găseşte că Ardere e poezia cea mai frumoasă de acest gen… Şi mai ştii ce-a spus? Zicea: dacă Domniţa nu se face sănătoasă nici după o asemenea poezie…! […] Cornelia găseşte că Dumbrava roşie e foarte frumoasă, ca şi celelalte multe poezii scrise pentru cineva. Şi a dăugat: «… orice, cu o singură condiţie: poeziile să fie frumoase!»

- Nu e splendidă această fiinţă?".

Deci în timp ce soţia sa era o fiinţă splendidă în inima şi mintea sa, Blaga iubea spiritual o altă femeie şi din pana sa ţâşnea Poezia.

Nouă ne rămâne să nu uităm că iubirea poate vindeca, poate reînnoi, ne face să ne simţim în siguranţă şi că iubirea noastră ne face fericiţi, nu iubirea celorlalţi.

Cine iubeşte cu adevărat ştie că o relaţie este ruinată de gelozie, frică, egoism şi control.

De aceea, acel om pur şi simplu iubeşte.

Am dat exemplul celor patru oameni implicaţi în actul iubirii şi al creaţiei pentru că atitudinile noastre nu sunt înnăscute, ci sunt învăţate, iar a învăţa este o parte a procesului de socializare şi se produce şi prin interacţiunea directă cu ceilalţi sau cu operele lor. Scrisorile din cartea Domniţa nebănuitelor trepte ne ajută să învăţăm atitudini specifice legate de IUBIRE în toată semnificaţia ei spirituală.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5