Dragostea faţă de mioare a lui Vasile Petrican, născută la Dobricel, a ajuns şi în Arabia Saudită

  Încep discuţia cu Vasile Petrican, fermierul din Lechinţa, amintindu-i un vers dintr-un cântec popular: „Mi-o venit aseară-n gând, oile să mi le vând” şi-l rog să comenteze. „Cum adică să-mi vând oile? Dragostea pentru mioare o am de acasă, de la Dobricel. Părinţii aveau oi, iar eu, copil fiind, mă trimitea să le pasc, apoi să le mulg, să văd cum se face caşul şi urda. Am învăţat de mic ce înseamnă ciobănia”.

          Vasile Petrican se îmbracă elegant şi când este în împărăţia oilor. A pornit de la 100 de capete, apoi, an de an, efectivul a crescut, ajungând în prezent la 1100. Bun cunoscător al creşterii oilor, îmbinând tradiţia cu modernismul, Vasile Petrican a livrat deja, în această iarnă-primăvară, 500 capete miei către Arabia Saudită. Conduce ca un adevărat specialist zootehnic în aşa fel încât, tehnologic vorbind, fătarea oilor să se producă în două faze, în aşa fel încât şi de Sfintele Paşti să avem miei bine dezvoltaţi. Preţul nu va fi mult schimbat faţă de anul trecut, deşi costurile sunt mult mai ridicate. Numai furajele pentru oi au crescut cu 40% faţă de anul precedent. Cu toate acestea, îi asigurăm pe conjudeţenii noştri, ne spune Vasile Petrican, că fiecare îşi va putea permite de Paşti să se bucure de carnea de miel, conform tradiţiei. Dacă alţi crescători de ovine reclamă lipsa ciobanilor, la Lechinţa, în ferma lui Petrican, există o stabilitate conferită de relaţia de la om la om dintre proprietar şi cioban. E mereu alături de ei, îi plăteşte bine, aşa că ciobănia la Lechinţa e o meserie statornică.

          Fermierul Vasile Petrican mai deţine şi 220 capete bovine. Laptele îl predă fabricii lui Ştefan Raşca, cu care colaborează de vreo 24 de ani.