Dumitru Munteanu şterge praful de pe manuscrisele juneţii coşbuciene
După Anii de ucenicie, recent, la Editura “George Coşbuc”, Dumitru Munteanu a editat volumul II din seria “George Coşbuc – Dincolo de cuvinte”. În peste 600 de pagini, prozatorul şi criticul Dumitru Munteanu aduce în faţa noastră poezii inedite din “Juneţea poetică” a marelui George Coşbuc. Munteanu încearcă să pună ordine cronologică în ceea ce nu au reuşit niciunul din exegeţii de până acum, făcând un adevărat inventar al poeziei de tinereţe, perioadă în care Coşbuc a scris atât poezii originale, cât şi imitaţiuni şi traduceri. Unele dintre acestea au fost distruse de poet, necorespunzând pretenţiilor sale, altele se află scrise în “caietele” mult invocate şi dăruite unor prieteni. “Muza someşană”, “Familia”, “Cărţile săteanului român”, “Şcoala practică” sunt câteva din publicaţiile care au găzduit poezia lui Coşbuc, însă cele mai multe informaţii despre prima etapă a creaţiei poetice se află în Protocoale. Munteanu a întocmit volumul de texte cu încrederea că George Coşbuc nu este un poet “expirat”, cum unii încearcă să spună, ci un geniu a literaturii româneşti, alături de confratele său, Eminescu, poeţi la care naţiunea le-a acordat iubirea necondiţionată şi nemurirea. Prin această trilogie din seria “Academicienii Năsăudului”, Munteanu ridică vălul de umbră ce sporeşte misterul coşbucian, poeziile prezente în volumul II aparţinând perioadei de creaţie literară din Năsăud, Cluj şi Sibiu până la trecerea Carpaţilor de către poet. Această perioadă a fost mult timp în anonimat, uitată în mici studii locale, directorul editurii “George Coşbuc” reuşind să aducă câteva plusuri cercetărilor efectuate de coşbucieni până acum prin scuturarea prafului istoriei de pe poeziile de tinereţe. Din cele 57 de poezii inedite, un număr de 16 nu sunt cuprinse în lista inventarierii poeziei năsăudene de până acum. Cartea prezintă cititorilor un alt Coşbuc, adolescentul şi apoi tânărul modest şi tăcut, cu sufletul aprins de flacăra nemuririi şi subjugat conştiinţei sale poetice, devotat şi loial până la sacrificiu singurelor şi devoratoarelor sale iubiri, poezia şi naţiunea română, motiv pentru care Dumitru Munteanu va rămâne un nume de referinţă în studierea operei coşbuciene. Urmează volumul III – “Coşbuc academicianul”.
Adaugă comentariu nou