” Dumnezeu îi pedepseşte pe cei pe care îi iubeşte “ - O sutăzece ani de la naşterea unui martir al bisericii noastre naţionale

Nici cei care au conceput, au pus la cale odiosul masacru din Bârgău, căruia i-au căzut victime părintele protopop iconom stavrofor Augustin Pop şi ceilalţi şase tovarăşi ai săi de suferinţe: Pavel Costea, George Popandron, Leon Vlad, Vasile Raţiu, Simion Rogină şi tânăra de numai 24 de ani Lucreţia Tanca şi nici cei care l-au instrumentat şi pus în operă efectiv nu şi-au făcut desigur nicio clipă probleme de legalitate sau moralitate a faptelor lor abominabile. Un adevăr axiomatic unanim aproape acceptat îl constituie faptul că viaţa nu poate fi curmată decât de Cel care ne-o dă. În aceste condiţii n-a existat şi nu poate exista în mod evident nicio justificare legală sau morală, ori vreun alt temei de altă natură, care să justifice şi să îndrituiască pe cineva să ia viaţa unor semeni.

În plus actele monstruoase comise n-au uşurat operaţiunile militare, n-au conferit mai multă stabilite şi siguranţă în zonă, efectul lor fiind exact contrariu, declanşând mânia necruţătoare şi de nestăvilit a localnicilor.

Nici alte raţiuni de ordin militar, de siguranţă, ordine şi stabilitate internă ori de altă natură nu justifică asasinatele, atrocităţile, violenţele, agresiunile, actele abominabile şi măsurile represive luate cu nesocotirea şi în dispreţul drepturilor elementare ale omului împotriva martirilor bârgăuani, care au adus multiple şi groaznice nenorociri populaţiei româneşti din această parte de ţară, victimă a multiplelor nelegiuri din acea perioadă. Ele s-au putut produce datorită şovinismului deşănţat, fricii, iresponsabilităţii şi derutei ocupanţilor.

Oameni de mare omenie, bârgăoanii n-au fost niciodată şovini ori intoleranţi. O dovadă în acest sens e faptul că au dezaprobat şi condamnat măsurile antisemite luate de autorităţile de ocupaţie, care au culminat cu ridicarea, în ziua de 03 mai 1944, de la locuinţele lor a unui număr de 6300 evrei dintr-un total de 6800 existenţi în municipiul Bistriţa şi fostul judeţ Năsăud, care au fost internaţi în Ghetoul înfiinţat pe Dealul Târgului, pe actualul teritoriu al Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa, iar apoi, în baza Ordinului nr.10597 din 10 mai 1944 al Comandamentului Corpului IX Cluj al armatei maghiare, în perioada 01 - 04 iunie 1944, au fost deportaţi la Auschwitz-Birchenau şi în celelalte lagăre ale morţii, de unde peste 90 % nu s-au mai reîntors.

În comuna Josenii Bârgăului ca de altfel în întreaga zonă n-a fost şi nu este promovat exclusivismul naţional. Nu întâmplător din această cauză, s-au produs schimbări şi în structura demografică şi confesională a comunei, unde ca urmare a toleranţei localnicilor şi îngăduinţei autorităţilor, în ultimii ani dinainte de 1989, au venit şi s-au stabilit zeci de familii, ce numără actualmente peste cincisute de vorbitori de limbă maghiară, originari din judeţele Harghita, Mureş şi altele, care au constatat că aici se putea trăi mai decent decât în locurile lor de baştină. Aşa se face că practic treptat, treptat a apărut în câţiva ani un nou sat, cu un alt specific naţional, într-o localitate şi într-o comunitate cu o populaţie până atunci aproape exclusiv românească.

Relaţii dintre cele mai amiabile au avut localnicii cu populaţia de naţionalitate germană, de origină saxonă din judeţ, stabilită de secole în municipiul Bistriţa şi comunele limitrofe, unde a constituit comunităţi prospere cu un rol deosebit de important în dezvoltarea economică, culturală şi socială a acestei părţi româneşti de ţară. Ca expresie a armoniei şi bunei înţelegeri instituite stă mărturie Colecţia etnografică ” Muzeul de sub poartă “ sau ” Casa săsească “ cum mai e cunoscută, apreciată deopotrivă de saşi, de români şi de cei de altă etnie, înfiinţată prin pasiunea, perseverenţa şi eforturile de o viaţă inclusiv de ordin material ale fostului primar al comunei Livezile, Ioan Rusu.

Ne-am pus întrebarea, probabil ca şi dumneata stimate cititorule, de ce un slujitor atât de credincios, atât de iubitor de Dumnezeu precum părintele protopop iconom stavrofor Augustin Pop a trebuit să aibă parte, să îndure şi să suporte atâtea cazne, atâtea chinuri şi suferinţe inimaginabile ? Răspunsul l-am găsit după o mai îndelungă meditaţie beneficiind şi de sprijinul unui erudit al domeniului, care ne-a explicat faptul că: ” Domnul îi pedepseşte pe cei pe care îi iubeşte “. Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru pentru că orice pedeapsă, ce pare iniţial un motiv de întristare aduce în cele din urmă roada dătătoare de pace a neprihănirii.

În lupta cu vicisitudinile vremurilor, cu încercările şi umilinţele de care a avut parte, arma principală a bunului părinte a constituit-o în exclusivitate credinţa noastră străbună în care a găsit sprijin, nădejde şi speranţă şi de la care n-a abdicat nici în clipele cele mai grele ale vieţii, nici după ce cartuşul ucigaş şi nemilos i-a străpuns craniul şi nici în cele de luptă şi zbatere înverşunate cu moartea hâdă şi odioşii săi călăi, iar în anii ce i-a mai dăruit Dumnezeu a folosit orice ocazie pentru a reitera de fiecare dată rolul, importanţa şi puterea întremătoare, apărătoare şi salvatoare a rugăciunii şi a credinţei noastre creştine.

În amintirea celor petrecute, în noaptea de 10/11 octombrie 1944, în anul 1945, la locul tragediei, la iniţiativa părintelui protopop iconom stavrofor Pop Augustin avea să fie ridicată o troiţă din lemn având gravate numele celor şapte eroi bârgăoani şi menţiunea: ” Aşezatu-s-a acest semn al credinţei noastre strămoşeşti întru pomenirea jertfei mucenicilor căzuţi sub lovitura nedreaptă a armatelor horthyste în noaptea de 10/11 octombrie 1944 “. Aceasta a fost executată de Mezdrea Carp, sculptor în lemn, din Dorna Căndreni, după un proiect elaborat de Rusu Ioan, fostul primar al comunei Livezile, originar din Mureşenii Bârgăului, absolvent al Şcolii de Arte şi Meserii Prundu Bârgăului.

Pentru asigurarea fondurilor necesare, părintele protop iconom stavrofor Pop Augustin a prezentat cu corul său concerte la Mijloceni, Livezile, Dorolea, Prundu Bârgăului şi în alte localităţi, o parte a acestora fiind asigurate şi cu concursul Preturii Plasei Bârgău, prin preotorul Ioan Vlad. A fost prezent cu corul său şi la sfinţirea troiţei, acesta interpretând ” un program de cântece eroice, naţionale şi populare“.

Impresionaţi de Masacrul din Bârgău, oameni cu talent au ţinut să consemneze în scrierile lor tragicul eveniment. Printre primii care au făcut acest lucru s-a numărat Dr. Ionel Bârsan, cumnatul părintelui, notar în comuna Buteni, judeţul Arad, în poezia sa olografă întitulată 10 octombrie 1944, pe care a scris-o la Mijloceni la 18 iulie 1946, ce ne-a fost încredinţată de preacucernicul părinte protopop iconom stavrofor Pop Augustin şi pe care o reproducem în cele ce urmează :

Într-o noapte sângeroasă,

Când ardea sinistru zarea,

Clocotea pe-aicea ura

Răscolită ca şi marea.

Înspăimântaţi de-aşa furtună,

Oamenii fugiră toţi,

Bubuia năpraznic tunul

Şi cânta ca după morţi.

Trei călăi atunci cules-au

Şapte victime rebele,

Oameni paşnici, buni ca pâinea,

I-au închis după zăbrele.

Rând pe rând, apoi i-au scos,

Osândiţi fără vreo vină,

I-au adus aici la groapă

Pe întuneric şi prin tină.

Ce-au simţit cei şapte atunci ?

D-zeu din ceruri spună,

Că El singur dă răsplată,

Şi mărire şi cunună.

El a vrut ca din cei şapte

Unul să se mântuiască,

Crima să nu se ascundă,

Lumii întregi s-o povestească.

Dibuit-au criminalii

Toată noaptea să-l găsească,

Dar dreptatea cea divină,

E dreptate împărătească.

Şi-a scăpat ca prin minune,

Mărturisitor, martir,

Cu puterea răvăşită

Atârnată de un fir.

Mare-i Doamne a ta putere,

Mare, fără de hotar,

Dă nădejde şi credinţă,

Victimelor pe calvar.

Dă-le Doamne celor şase

Ce-au sosit în faţa Ta,

Fericirea celor drepţi,

Azi şi mâine, de-a pururea.

Acelaşi autor reia subiectul într-o altă poezie întitulată Şapte martiri, pe care o reproducem mai jos, ce ne-a parvenit tot prin intermediului părintelui protopop iconom stavrofor Pop Augustin.

Noaptea şi-a lăsat aripa grea de umbre şi mistere

Parcă ar vrea să pună zid între stele şi pământ,

Cerul azi să nu privească: crima pregătind mormânt

Victimelor, care aşteaptă resemnate, vai de ele.

N-au făcut pe lume rău, binele l-au ortăcit.

Într-o vreme în care ura aprindea cu limbi de foc,

Pragul lumii înspăimântate, lume fără de noroc,

Ei ţineau la biruinţa lui Iisus cel răstingnit.

Iată trei călăi pe cale, cu un preot. Ce vor oare ?

Unde-l duc prin noaptea neagră, ca pe-un criminal de rând ?

Ori vreau morţii să-l vândă, repede, cât mai curând,

Să nu prindă vestea limbă, cine ?, cum ? şi unde moare ?

Au ajuns. Un semn şi glonţul străbătu cu glas sfiit

Vâjâind din deal în deal, ca o limbă de metal.

Preotul căzut, murea, ca un val răpus de val,

Gata în zbor să salte vremea, până-n prag de infinit.

Dar acel ce poartă grijă şi de fulgul de lumină,

Voii viaţa să-şi păstreze întâietate, şi-o opri,

Crimei palide şi hâde, cu un gest se împotrivi,

Şi-l salvă, ducându-i paşii până la casa c-o bătrână.

Mai trăsniră-n noaptea neagră, criminalii cu a lor ură

Pe cei şase ce-au rămas să-nschimbe răutăţii, fără de lege,

....................................................................................

Doamne ! e pe lumea asta, oare cineva să-i dezlege, ori

să-i ierte,

De păcatul morţii crude, viaţa sfântă când ei fură ?

Tu, din tronul veşniciei, dă martirilor, ce vrei.

Dă-le scaun de lumină, dă-le pace şi îndurare,

Dă-le aripi zburătoare până-n slăvile cu soare

C-au purtat pe drumul morţii crucea pentru noi şi ei.

De la producere şi până în zilele noastre evenimentul a fost şi este tratat cu o deosebită condescendenţă. Stau mărturie în acest sens numeroase lucrări literare, istorice, artistice şi nu numai.

În pofida încredibilelor şi tragicelor încercări prin care a trecut, bunul părinte a rămas în continuare la dispoziţia credincioşilor săi până la pensionarea sa survenită în anul 1973, iar ulterior a mai conlucrat alţi 12 ani cu succesorul său părintele iconom stavrofor Eugen Trif, respectiv până la trecerea la cele veşnice la vârsta de 84 ani, la data de 08 martie 1985, deci după 41 ani de la tragicul eveniment.