Economia 2010: Cod portocaliu!

Guvernul portocaliu condus de Emil Boc a emis, cum era şi firesc, încă din ultimele zile ale anului 2009, aşa, ca să le stea românilor sarmalele în gât, cod portocaliu pentru întreaga economie a ţării pentru anul 2010. Începând din primele luni ale anului 2010, vremea fiind deosebit de rece, salariile bugetarilor şi pensiile vor îngheţa, fenomen care va dura pe întreaga perioadă a anului, ca măsură asiguratorie. Cum de ani buni ţara intră în iarnă direct în vară, din cauza încălzirii globale, industria se va contracta, datorită supraîncălzirii acesteia, pornită brusc la maximum în a doua parte a anului.

Pentru sănătate s-au alocat mai puţini bani, contându-se pe o scădere „naturală” a populaţiei, uitându-se că „puterea ţării stă în numărul fiilor săi”, rezolvându-se astfel şi probleme de mediu, de ecologizare, dar şi de reducere drastică a persoanelor asistate care înghit bugetul ţării. La fel, bugetul educaţiei este mai sărac, investiţiile din sistem fiind abandonate, reducându-se şi numărul de dascăli din învăţământul preuniversitar, pentru că „omul este animalul care se educă singur”, iar prea multă minte strică. Agriculturii i-au fost înjumătăţite fondurile, au fost eliminate subvenţiile, continuându-se practicarea unei agriculturi de subzistenţă pe milioanele de parcele, populaţia îmbătrânită de la sate fiind întreţinută de stat cu o pensie lunară de 3,5 milioane lei vechi.

Taxele şi impozitele vor creşte peste cota de avertizare cu zeci de milioane de lei, bani necesari pentru ca ministerele, administraţia prezidenţială, să funcţioneze în linişte şi bunăstare, singurele structuri unde codul portocaliu a fost ridicat pentru întreg anul 2010. Serviciile vor creşte cu peste 30%, energia electrică, carburanţii majorate vor duce la scumpirea în lanţ a produselor alimentare şi industriale.

Prostimea priveşte buimacă această realitate, gândind însă că până la urmă se va descurca, aşa cum o face de 20 de ani încoace, fără să pună măcar o întrebare prin care să afle diferenţa dintre soartă şi predestinare, renunţând, fără luptă, la speranţa de mai bine.

Mă gândesc le Nietzsche, filozoful nebun, care voia ca ceea ce este mai bun să se contopească într-o strălucitoare reuşită, fiind împotriva dibuielilor, eşecurilor şi a dureroasei întrebări, spiritul căruia îi acorda gir, trebuind să fie perfect, exploziv şi roditor, maxima sa fiind „să faci din disperare cea mai profundă speranţă, cea mai invincibilă”. Filozofie greu de priceput de către politicienii care ne condus şi care se cred normali la cap, într-o ţară pe care au dus-o într-o crasă stare de anormalitate.

Se spune despre zeul Dionysos (Bachus) că purta veşminte portocalii, culoarea preferată şi de Zeus al nostru, care îi îndeamnă azi pe români să-şi iubească ţara, o ţară care din prea multă dragoste, este părăsită de milioane de români, îndeosebi tineri. Un popor îşi iubeşte ţara doar în măsura în care conducătorii ei îl respectă, doar aceştia îşi mai iubesc ţara de 20 de ani încoace, numai până atunci până când nu va mai rămânea nimic din ea.