Ecourile iubirii în poezia lui Radu Băeș

  ,,pe muchia gândului meu

   umbra ta

 se oglindește-n poeme.”

(Radu Băeș - ,,Pe muchia unui gând”)

Și în volumul de poezii ,,La umbra unei păreri” (Editura ,,Napoca Star”, 2022), poetul Radu Băeș își continuă aceeași manieră poetică întâlnită în volumul ,,Ramuri de gând” (Editura ,,Napoca Star”,  2022), mai ales din punct de vedere tematic. Cele mai multe poezii sunt poeme de dragoste. Se  pot remarca și câteva aspecte noi. Se recurge mai mult la versificația clasică, apar și unele haikuuri, natura, pastelele sunt mai multe. Imaginile cu elemente arhaice ale satului sunt mai estompate.

Reîntoarcerea  spre perioada fericirii, a împlinirii iubirii,  se face prin intermediul amintirilor: ,,Doar  amintirea,/numai ea,/colindă, colindă!” (,,Amintirea”). Prezentul celui arzând cândva în ,,flăcările ochilor tăi” (,,În cumpăna zorilor”) este bombardat de ecourile iubirii neîmplinite: ,,Cu amintirea ta/,mă cunun” (,,La umbra părerii (II)”). Dragostea este acum mai liniștită, partenerii cuplului sunt mai înțelegători unul față de celălalt: ,,și toate încep,/of! toate,/doar cu fost-a odat’.” (,,Flăcări”).

Trubadurul iubirii își urcă iubita , ,,pas de vioară” (,,Vremi...”),  pe înalte piedestaluri admirative. Ea este ,,mireasă-a dorurilor frânte,” (,,Te caut”), are un  chip ,,zeiesc” (,,Oglinda apei”), o stea  se odihnește pe fruntea ei (,,Steaua”), luceferi îi joacă pe frunte (,,Cunună de amintiri”), pare  ,,un fulg/rătăcitor prin sat” (,,Un fulg”), frumusețea ei ,,topește” ,,ziua de vară” (,,Cuibarul speranței”), pe chipul ei.  Ea este muza stimulatoare: ,,pe muchia gândului meu/umbra ta/se oglindește-n poeme.” (,,Pe muchia unui gând”).

Multe poezii erotice sunt construite pe baza antitezei prezent-trecut, trecutul fiind un timp al fericirii, prezentul o dezamăgire, moment de reflecție, de rechemare, de reaprindere a jarului dragostei: ,,și vorbele tale-/odată de foc-/acum mai mult/mă îngheață!”  (,,O altă dimineață”); ,,Mai vino  iar să spargem cana-n care/Citeai destinul drumului în doi,” (,,Mai vino...”).  Avântul romantic al tinereții a rămas într-un timp îndepărtat, chipul iubitei a fost ,,sculptat”, de vreme, ,,cu riduri”, ,,Și trupul tău pare-un morman de cioburi!” (,,Mai vino...”).

Dragostea schimbă percepția preajmei: ,,De ce apusul soarelui/e mai frumos/când îl văd/în lumina ochilor tăi?” (,,De ce?”). Ecouri eminesciene sau coșbuciene se regăsesc în unele poeme. Ca la Mihai Eminescu, chipul iubitei se oglindește în undele apei: ,,În oglinda apei/chipul tău zeiesc/joacă-n clar de lună/pe undele ce-l țin” (,,Oglinda apei”).

Când poetul este direct și procedează simplu, curg rezultate notabile. Oile pe munte sunt comparate cu ,,niște flori/mișcătoare,”. Încântat de melodia tălăngilor ,,Muntele zâmbește/ca un Făt-Frumos/fericit.” (,,Flori mișcătoare”). În poezia ,,Zâmbetul morăriței”, o sadoveniană   Ancuță  ispitește prin frumusețea ei: ,,pe melodia/morii/se leagănă/zâmbetul morăriței.”

Coșbucian, poetul  vrea să pună ,,în lanțuri”  ,,Gura lumii”, dar constată că satul știe mai multe despre el, despre cel ,,încătușat/ în cuvinte,” (,,Gura lumii”). Poezia ,,De-ai fi...” amintește de ,,Replicile” eminesciene. ,,Dragobetele”, un Făt-Frumos rural, așteptat ca un ,,Zburător” al lui I.E. Rădulescu, este descoperit de fata îndrăgostită, în vecinul ei, Ion (,,Dor de Dragobete”).

          Renașterea, reînvierea se poate realiza prin intrarea în circuitul sevei unui cireș (,,Am înmugurit”). Poetul este mândru de satul lui prin care pășește ,,voievodal” (,,Satul meu”),  sărută mâna ,,aspră” a bunicii (,,Bunica”), adulmecă lacom cozonacii mamei (,,Peste frumos!”), așteaptă colindătorii (,,Întunericul din suflet”). ,,Bătutul coaselor” acompaniat de ,,cântatul cocoșilor” produce efecte încântătoare: ,,în urma lor,/părea/că timpul/s-a apucat de cântat.” (,,Ritual”). Îi reușesc și cele câteva haikuuri: ,,Zâmbetul tău, azi,/Ca un cireș înflorit,/Mângâie norii!” (,,Zâmbetul tău...”); ,,În sufletul meu/Se naște curcubeul:/Cireș înflorit.” (,,Curcubeul”) etc.

Radu Băeș mai poate fi considerat și poetul ,,gândului”. Acest substantiv, cu derivatele lui, apare în acest volum de șaizeci și șapte de ori. În  poezia  ,,Gând arat” el este folosit  de șase ori.

Radu Băeș rămâne un poet al iubirii și al satului. Așa cum îl mai numeam, el este poetul iubirilor rurale, al nostalgiilor provocate de un univers care s-a cam mutat în muzeu, al regretelor după un timp al iubirilor fericite.