EDITORIAL de Andrei Moldovan : „Mult e dulce şi frumoasă...”

De puţină vreme, la 31 august, am sărbătorit Ziua Limbii Române, acea limbă despre care Timotei Cipariu spunea că este „un tezaur mai scump decât viaţa, tezaur care de l-am fi pierdut, de l-am pierde, de vom suferi vreodată ca cineva, cu puterea au cu momele să ni-l răpească din mâinile noastre, atunci mai bine, mai bine să ne înghită pământul de vii...” Este mai degrabă o sărbătoare complementară celei de la Chişinău, Limba Noastră cea Română, cu semnificaţii şi rezonanţe mult mai puternice, generate de condiţiile istorice şi politice nu totdeauna favorabile afirmării spiritului românesc. Fraţii noştri din Basarabia au sărbătorit-o şi o sărbătoresc după cum bat anotimpurile politice, dinspre Est sau dinspre Vest.
De-a dreapta Prutului, dă minunat să ne amintim că este limba noastră maternă, că ne defineşte ca popor de-a lungul istoriei noastre. Se întâmplă atunci să ne acoperim cu câteva straie populare, să pomenim numele unor poeţi care au preamărit limba română, precum Gh. Sion, V. Alecsandri, M. Eminescu, G. Coşbuc, Alexei Mateevici. Mai mult, fluturăm un tricolor şi ducem mâna la piept, plini de cucernicie, acolo unde credem că ar trebui să fie inima sau sufletul (lat. anima=suflet), ascultând versurile lui Andrei Mureşanu. Şi cam la atât credem că este destul să se rezume tot ceea ce datorăm limbii române.Reintrăm apoi fără nicio jenă în cotidianul în care, alături de cei pe care i-am ales să ne conducă, contribuim la măcelărirea limbii noastre aşa cum nu au reuşit să o facă slavonismele care ne-au asuprit vreme de secole, nici franţuzismele coanei Chiriţa. Omul simplu, care mai foloseşte limba moştenită de la înaintaşi, ar putea crede că este într-o ţară străină. În faţa unei instituţii de cultură, vede o tarabă pe care scrie „Shop my closet” şi nu înţelege cine i-a lăsat pe oamenii aceea să pună closetul taman acolo. Ba se mai adaugă inscripţiei şi un „Vă aşteptăm cu drag!” Nu mai are lumea pic de ruşine! Mai încolo, o prăvălie vrea să-i vândă mâncare atrăgându-l cu inscripţia „Tasty heart – melting street”. Cam greu de mâncat streetul! Ar alege ceva care îl lămureşte, fie doar de jumătate (quessadila de pui), dar nu ştie care parte a puiului o va găsi în farfurie. Preferă să citească un anunţ care îl asigură că mintea îi va merge mai bine dacă se joacă „board games”. Slabe şanse! Deschide un ziar şi află că o anumită autoritate a lansat un „hub”. Poate un hulub! Atracţiile paronimice devin singura şansă ca să încerci să înţelegi ceva. Îmi cer iertare, dar, dacă ar fi să continuăm, am putea umple volume întregi.
Cum s-a ajuns la o asemenea stricare al limbii produsă chiar de vorbitorii ei nativi? Prin promovare! Avem în societatea românească, în poziţii înalte ale administraţiei, acolo unde lumea de rând priveşte pentru a lua modele, oameni lipsiţi de educaţie, fără pic de zestre culturală, indivizi care nu cunosc mai mult de câteva sute de cuvinte din limba română, care au nevoie să pară elite şi care recurg la barbarisme (neologisme de care limba română nu are nevoie), de multe ori folosite greşit, pentru a-şi camunfla vidul de personalitate. De acolo se dă tonul, prin multitudinea de mijloace de care dispun. Marile valori ale neamului devin pentru ei pigmenţi fără fond, meniţi doar să coloreze şi să impresioneze propriile lor imagini. „A turna în formă nouă limba veche şi-nţeleaptă” nu există pentru ei decât la modul declamativ. Acolo este miezul epidemiei care cuprinde azi limba română. Se înţelege, aceiaşi oameni îşi vor aminti de fiecare dată, la 31 august, că „mult e dulce şi frumoasă...”, vor duce mâna dreaptă la veston şi, nu fără ipocrizie, vor ofta.

Andrei Moldovan