C O N F L U E N Ţ E: 31 August – ZIUA LIMBII ROMÂNE

Deși năvăliri barbare de tot felul s-au revărsat asupra provinciei Dacia și asupra poporului roman și asupra regiunii geților împreună cu Panonia, totuși s-a văzut că n-au putut fi răpuse coloniile și legiunile romane care se dezvoltaseră de curând.

          Înecate sub valul de barbari, ele totuși mai exală limba romană, și ca să nu o părăsească  nicidecum, se împotrivesc cu atâta îndârjire, încât îi vezi că luptă nu atât pentru păstrarea neatinsă a vieții cât a limbii. Căci cine nu s-ar minuna – dacă ar sta să socotească desele puhoaie ale sarmaților și goților, și de asemenea ale hunilor, vandalilor și gepizilor și incursiunile germanilor și longobarzilor – că s-au mai păstrat încă până acum la daci și geți (inter Dacos & Getas) rămășițele limbii romane (Romanae linguae vestigia)?

(Antonio Bonfini, 1434-1503)

         Valahii în limba lor își zic rumunyi (rumâni) adică romani și socot că vorbesc rumunyeschte (rumânește), adică în limba romanilor. Limba lor mai pură are cea mai mare afinitate cu limba italiană, dar limba de care se slujesc, mai ales bihorenii, în biserică, e sporită cu vocabule slave, din pricina religiei pe care, primind-o, dacă nu mă înșel, de la popoarele slave care se închină după ritul și dogma greacă, o păstrează cu cea mai mare încăpățânare. Lucrul acesta l-am constatat eu însumi, când fiind la Oradea Mare într-o misiune de Stat, am avut prilejul să stau cu ei de vorbă.

 (Nicolaus Olahus, 1493-1568)

 Neamul ţării Moldovei de unde să trăgănează?

Dm ţările Râmului, tot omul să crează.

Traian întâiu, împăratul, supunâdu pre Dahii*,

Dragoş apoi în Moldova premergându pre Vlahi**.

Martor este Troianul, şantul în ţara noastră,

Turnu Săverinul/***, Munteni, in tara voastră, *

 *Dahii şi Dachii tot una sântu.

 **Moldovenii înainte de Dragoş vodă să chema Vlahi sau Rumâni, de la Râm.

 *** Turnul Siverinul iaste in Ţara Munteniască, unde au fost şi pod de piatră peste Dunăre, de Traian împăratul ficut, atunce când au descălecat aceste două ţări cu Râmleni.

(Miron Costin, 1633-1691)

Urmaşilor mei Văcăreşti!

Las vouă moştenire:

Creşterea limbei româneşti

Şi-a patriei cinstire.

(Ienăchiţă Văcărescu, 1740-1797)

V-am dat teatru, vi-l păziţi

 Ca un lăcaş de muze;

Cu el curând veţi fi vestiţi

 Prin veşti departe duse.

 Cu el năravuri îndreptaţi,

 Daţi ascuţiri la minte,

 Podoabe limbei noastre daţi

Cu româneşti cuvinte! 

(Iancu Văcărescu, 1792-1863)

          Însă din toate aceste ruine providența ne‐a conservat încă în aceste dureri cumplite un tezaur neprețuit, care nu ni l‐au putut răpi nice sabia învingătorului, nice cruzimea tiranului ce domnea pe corpurile noastre, nice puterea fizică, nice politica infernală – un tezaur născut cu noi de la țâțele maicii noastre, dulce ca sărutările măicuțelor când ne aplecau la sânul lor! tezaur mai scump decât viața; tezaur care de l‐am fi pierdut, de lam pierde, de vom suferi vreodată, ca cineva cu puterea au cu înşelăciunea au cu numele să ni‐l răpească din mâinile noastre –

atunce mai bine, mai bine să ne înghită pământul de vii, să ne adunăm la părinții noştri cu acea mângâiere, că nu am trădat cea mai scumpă ereditate, fără de care nu am fi demni de a ne mai numi fiii lor: limba românească.

(Timotei Cipariu, 1805-1887)

Mult e dulce şi frumoasă
Limba ce-o vorbim,
Altă limbă-armonioasă
Ca ea nu găsim.

Saltă inima-n plăcere
Când o ascultăm,
Şi pe buze-aduce miere
Când o cuvântăm.

Românaşul o iubeşte
Ca sufletul său,
Vorbiţi, scrieţi româneşte,
Pentru Dumnezeu. (...)

(Gheorghe Sion, 1822-1892)

          Astăzi. Încununare a verii,cu truda si focul ei. Strigare tăcută a toamnei. Sărbătorim. 

          Limba noastră dulce. Plină. Întreagă. Cu iz de flori, soare și pământ reavăn. Cu iz de cărți și tihna prispei. Moale si aspră. Caldă și-nfrigurată. 

          Sunt clipe de fericire, când tot ce ne poate prii e numai cuvântul. În limba inimii. Şi nimic altceva pământesc.

          Cântată cu sfințenie în atâtea game, se-nmănunchiază cu toatele-ntr-o armonie.. "Stă în puterea limbii române să Îl găsească odată și-o dată pe Dumnezeu". Ori faptul de a trece de la limba română la... o altă limbă "e ca și cum ai trece de la o rugăciune la un contract".

          Sunt înălțimi ce se lasă urcate și piscuri ce se lasă atinse numai în sunetul ei cuminte. Și da, toate dorințele omului, le poartă pe brațe limba noastră, strânse în câteva slove simetrice, atât de simple dar deschizătoare de așa adâncimi: dor. Dorul, încropit in liniștea-i, dă zi de zi limbii noastre speranță. Si nouă odată cu ea.

          Numai în limba mea mi-e atât de dor cum știe numai inima mea că mi-e de dor.

          Și să nu 'năbușim dorul..ce "stă in puterea limbii române..să-L găsească odată și-o dată pe Dumnezeu". Să iubim. Cu dor. Cu foc. Astăzi. 

(Maria Salac, Franţa)