ELENA M. CÎMPAN: LA CLUJ E ALTCEVA

       Am auzit de nenumărate ori ( adică, nu le-am numărat )  „La Cluj e altceva”, zicerea, expresia, formula(rea) ( de parcă ar fi magică ), exclamația ( însoțită de un „Domnule!” ), opinia, meditația, ciuda, afirmația, axioma, cugetarea, concluzia, rostită pe diferite tonuri, în timpul din urmă, ce-i drept, tot mai des, ca un ritm al vreunei hore, care se iuțește, se precipită, se grăbește, se îndesește, anunțând și punct culminant, și deznodământ, încât nu puteam să nu scriu câteva rânduri de admirație, față de acest loc, numit Cluj, deși este și Napoca.

        La Cluj e altceva sau Clujul e altceva, aceste cuvinte îmi sunau până nu demult și le percepeam ca pe niște simple judecăți venite din partea celor care au legătură/legături cu locul închis de dealuri. Dar de când ele au devenit zilnice, diaristice, ca un jurnal de navetiști de la sfârșit de săptămână ( emisiunea de frumoasă amintire, educativă și sensibilă, printre puținele cu care ne delectam în alte vremuri ), dintre Bistrița și Cluj sau invers, am căutat să-mi explic și să/ ori ca să vă explic de unde atâta admirație la semenii mei/ ai noștri, constantă și declarată, știind că manifestări de acest en, laudative, mirosind a fabule contemporane, n-ar ține decât de joi până mai apoi.

     Era un timp în care, de câte ori veneam în Cluj, era ceață, ca la Londra. Dar și atunci se potrivea „Clujul e altceva!” Cât timp a fost fiul meu student la Cluj, petreceam mai mult timp de week-end prin preajma Facultății, a Căminelor, observam detalii, așteptându-l să vină, atitudini, colorit, culoare locală, profil și profiluri de ființe unice, și mintea mea tot compara Centrul Universitar din Iași, frumosul târg unde am terminat eu Facultatea, cu Centrul de la Cluj,  orașul studenției fiului meu și, și în acest caz, era valabilă observația  „La Cluj e altceva!” Deși, cam toate orașele fără studenți, în lipsa lor, în vacanțe, sunt la fel de triste, suferind de dor.

      Nu doar eu simt acest altceva al Clujului, de fiecare dată când vin și găsesc un eveniment în Piața Centrală, un Festival de seară, o expoziție, niște zile, un târg, promenade, pur și simplu, când intru ( după timp și anotimp ) în Grădina Botanică, mereu alta, și culeg, pe lângă amintiri, și fragmente de terapie olfactivă, vizuală, estetică, de care mă bucur, ci și cunoscuți de-ai mei, scriitori, artiști, profesori, jurnaliști, care participă efectiv la viața literară, muzicală, plastică, socială, a Clujului, și laudă mereu acest oraș, și, după ce se întorc, tot povestesc în cuvinte frumoase, iar la sfârșit încheie invariabil cu deja proverbialul, magnificul, colosalul „La Cluj e altceva!”

      Și eu nu cunosc Clujul atât de bine ca alții. Cu siguranță că sunt multe pe care nu le știu, locuri, întâmplări, ocazii, prilejuri, sărbători și sărbătoriri. Nu știu dacă cei care stau/ locuiesc în Cluj, zi de zi, consideră la fel, își dau și ei seama și realizează, cred în „La Cluj e altceva!” A fost  Festivalul Internațional de Carte Transilvania, Ediția a X-a, septembrie, 2024. Mi-am făcut timp să ajung la Cluj și să particip la evenimentele de care m-am simțit atrasă. Pe drum, la întoarcere, inevitabil, aceeași  concluzie: „La Cluj e altceva!”